Mihaela Feodorof: “Materia primă cu care lucrăm este potențialul uman”

După 16 ani în care a lucrat în bancă, având diferite funcții în cadrul departamentului de Resurse Umane, Mihaela Feodorof a decis, în 2009, așa cum frumos spune ea însăși, să “pună într-un raft din bibliotecă toate mulţumirile şi realizările profesionale din lumea angajatului şi să pornească pe un drum nou, al antreprenorului”, punând bazele Yourway, un business care are la bază identificarea și dezvoltarea potențialului uman și care se ocupă de dezvoltare organizaţională, consiliere pentru tineri din ONG-uri studenţeşti sau multinaţionale şi, nu în ultimul rând, identifică şi dezvoltă potenţialul copiilor.

Am stat de vorbă cu Mihaela Feodorof (sau Feo, cum îi spun apropiații) despre evoluția sa în carieră, cum a început Yourway și ce planuri de viitor are, încercând să aflu cât multe despre felul în care crede că se poate dezvolta potențialul copiilor.

Lucrezi într-un domeniu legat de educație și dezvoltare profesională, care a fost evoluția ta?

M-aș opri la momentul adolescenței, în care am descoperit cu câtă pasiune citeam și scriam – desigur, așa cum scrie un adolescent. Asta era înainte de ‘90, când opțiunile erau limitate și aveam de ales între Medicină, Drept, inginerie și ASE. Și pentru că tata era profesor asociat și Doctor în Economie la Catedra de Management de la ASE, i s-a părut foarte firesc și confortabil, ca părinte, să își știe fiica studentă la ASE și absolventă cu o repartiție la o întreprindere de stat. Însă am fost “rebelă”, din perspectiva unicului copil și a fetei care ar fi trebuit să își respecte părinții sau deciziile lor, i-am spus tatălui meu că voi da la ASE, dar că nu voi intra, cu siguranță. Trebuia să învăț Economie Politică și era departe de orice exprimare literară, drept pentru care am eșuat cu brio! În schimb am dat, fără să știe tata, admitere și la Litere, așa că am făcut o facultate din pasiune!

Ce a urmat după facultate?

Am început să lucrez încă din timpul facultății și, după alte încercări, al treilea loc de muncă a fost în bancă, la BRD, unde am rămas timp de câțiva ani. Am lucrat în departamentul de Resurse Umane, unde am luat-o treptat, cu pași mici, ca Junior în departamentul de Training, care era o noutate la începutul anilor ‘90 și unde am învățat multe despre evoluția unui individ, în acord cu ceea ce înseamnă strategia unei companii. Și mă refer la o companie mare, erau atunci 4000 de salariați. Am ales, așadar, să rămân aproape de oameni și am ajus să-i cunosc individual pe cei mai mulți dintre colegi – ceea ce era spectaculos, să poți să ai mii de salariați, pe care să îi și cunoști, să le știi nevoile… Am făcut, ulterior, și studii în domeniul economic, dar dintr-o altă motivație, mi-am completat studiile atunci când am găsit un sens, când am dorit să mă dezvolt.

Când ți-a venit ideea să ieși din sistemul corporatist?

După 16 ani în care am lucrat la BRD, toată povestea a căpătat o anumită maturitate. Drumurile noastre s-au despărțit pentru că fiecare – angajator și angajat – mai putea să facă lucruri, dar fără să mai fim de folos unul altuia. În momentul în care am ales să fac o schimbare radicală, adică să ies din sistemul bancar, din zona corporatistă, părea, din afară, un act nebunesc, mai ales pentru că era anul 2009 și criza deja își arătase un pic colții. Dar am ales să fac această schimbare și să intru în zona antreprenoriatului, ca să mă pot ocupa de acei oameni care, la un moment dat, erau angajabili, făceau parte din piața forței de muncă și își doreau să facă anumite schimbări. Pentru că, deseori, eram sunată și întrebată ce sfat aș da, cum aș proceda eu, de foarte mulți oameni care îmi fuseseră la un moment colegi, care lucrau în sistemul bancar sau nu și care găseau la mine probabil obiectivitate în raport cu relația noastră.Inițial, am spus că o să facem assessment și consiliere. Mi-am dorit foarte mult ca Yourway să fie un spațiu în care noi identificăm și dezvoltăm potențial, pentru că materia primă cu care noi lucrăm este potențialul uman. Mi-am dorit, așadar, ca Yourway să fie un spațiu neutru, în care persoana să poată să vină, să își măsoare competențele și abilitățile, să vadă care îi sunt limitele și noi să o ajutăm, să o susținem să facă schimbări, dacă își dorește.

Pe de altă parte, din cele peste 6000 de angajări pe care le făcusem împreună cu o echipă nemaipomenită în BRD, am lucrat foarte mult cu studenți. Și am zis că trebuie să lucrăm în continuare cu ei, pentru că, din păcate, pe foarte mulți îi găseam debusolați. Aplicau către bănci, vedeau sistemul bancar ca pe un angajator desăvârșit la momentul respectiv, dar nu erau convinși că acolo le este locul, că acolo vor face performanță și își vor găsi cel mai potrivit loc de muncă pentru nevoile lor. Și așa am deschis a doua piață, care este dedicată studenților și tinerilor profesioniști, din intervalul de vârstă 18-25 de ani. Pe acești tineri îi consiliem și îi susținem mai ales prin intermedul ONG-urilor studențești, dar și prin efort pe care noi îl facem voluntar. Rezultatele se întorc, mulțumirile sunt foarte mari, pentru că ei își găsesc locuri de muncă, ajung să practice internship și se dezvoltă foarte frumos în paralel cu școala și își dezvoltă competențe.

Pas cu pas, am ajuns la segmentul cel mai frumos de piață pe care l-am atins doar cu gândul inițial. Am zis: ce-ar fi să coborâm și sub 18 ani și să înfiițăm o piață a minorilor? Așa am denumit-o inițial, acum o să-i spunem copii și adolescenți.

Trebuie să ne uităm la vocație, nu la ce se poartă sau ce se plătește bine!”

Cred că lucrurile ar trebui tratate cât se poate de serios atunci când vine vorba despre educația copiilor și formarea lor, pregătirea pentru viitori profesioniști. Iar tentația părinților – cu cele mai bune intenții – de a încerca puțin din toate cursurile, sau dorința de a-i îndruma către meserii bănoase, care să le asigure un trai bun, ar trebui regândite. „Eu am o vorbă: mai bine un frizer bun, care își face meseria cu pasiune și care își găsește locul acolo, decât un medic mediocru. Pentru că sunt câteva meserii vocaționale. Trebuie să ne uităm la vocație, nu la ce se poartă, ce se plătește bine sau ce ar garanta un job în afara țării”, spune Mihaela, care a gândit câteva ateliere care să-i încurajeze pe copii să își dezvolte abilitățile de comunicare și să afle lucruri nebănuite despre ei înșiși.

Cum ai înființat piața pentru minori, ai avut instrumentele necesare?

A fost o poză de ansamblu: cu cine vreau să lucrez? Cu oameni. Cu ce fel de oameni? Plecăm de la cei mai mari, pe care îi știam, coborâm la studenți și am ajuns la cei mai mici. Această piață a copiilor a luat naștere cu aceeași condiție – să existe instrumente cu care să pot să argumentez științific ceea ce înseamnă potențialul copilului la diverse vârste pe care le avem segmentate în piață. Și am căutat instrumentele împreună cu prima mea colegă, care este psiholog (pe piața copiilor lucrează numai psihologi specializați). Și ne-am zis: dacă găsim instrumentele validate, normate pe populația românească, înseamnă că o să-i dăm drumul din prima. Dacă nu, înseamnă că nu a venit încă momentul. Am avut noroc, instrumentele se validaseră în 2008 – deci cu un an înainte. Și am deschis această piață cu două instrumente, unul de evaluare vocațională pentru adolescenți peste 14 ani și unul de maximizare de rezultate, prin interpretare a instrumentului Learning Styles Inventory – cel care aduce în lumină stilurile de învățare ale copilului. Iar anul trecut am avut marea bucurie să găsim un instrument și pentru vârsta preșcolară. Eu țin la aceste standarde, țin ca, atunci când îi spun unui părinte și îi dau un document care poate să fie suport în dezvoltarea copilului să aibă această certificare. Deci din toamna trecută lucrăm și pe copii preșcolari, de la doi ani și jumătate până la șapte ani. Așa am ajuns și la crearea de ateliere și la consiliere individuală.

Despre ce fel de ateliere este vorba?

Ulterior evaluării, părintele primește feedback și rapoartele redactate. Acestea conțin profilul copilului, modul în care el se poate dezvolta armonios, ce ar trebui să facă adulții din viața lui și care sunt doleanțele lui în ceea ce privește alegerea unei profesii. Părinții ne-au întrebat: bine, și noi ce facem de acum încolo, cum ne putem asigura că dezvoltăm aptitudinile copilului, că aceste valențe nu vor fi până la urmă absorbite de alte preocupări care sunt prioritare în sistemul de educație? Și am început să venim în întâmpinarea părinților și a copiilor cu consiliere individuală, cu programe de dezvoltare individuală ale micuților sau tinerilor care au lucrat cu noi și am ajuns la ateliere pe care le facem cu un număr limitat de copii – cinci până la șapte copii la un psiholog.

Cum se desfășoară, concret, atelierele?

Grupele noastre de lucru nu au mai mult de 10-12 participanți, asta înseamnă doi psihologi și lucrăm punctual, pe comportamentele care sunt deficitare, care ar putea fi dezvoltate. Lucrând cu un psiholog la cinci copii, interacțiunea este foarte eficientă, copilul lucrează permanent, prin joacă, prin teatru, sunt o multitudine de metode pe care le folosim. La sfârșitul unei zile, copiii sunt bucuroși, dar tăcuți, pentru că se întâmplă multe lucruri care le spun despre ei că pot fi și altfel, dar că nu au avut încă un context favorabil în care să își manifeste comportamentul respectiv. Dacă la școală copiii nu au voie să răspundă neîntrebați și să răspundă doar în termenii în care au primit informația, fără să schimbe nimic, atunci comunicarea lor devine una limitată. Creativitatea copilului este mai degrabă văzută ca un minus. Copilul ajunge să fie văzut ca diferit – în sensul negativ. Noi le arătăm copiilor că a comunica, în niște norme ale comunicării, este foarte bine și că nu trebuie decât să găsim spațiul necesar sau uneori chiar să îl genereze ei.

Avem ateliere care durează 12 ore (șase sesiuni de câte două ore sau două zile full-time). Se pot desfășura în vacanțele școlare, în weekend-uri sau după-amiezele. Lucrăm, în principiu, cu copiii care au fost evaluați de noi, pentru că astfel vedem exact personalitatea copilului și care sunt aptitudinile care ar ptuea fi dezvoltate, de așa manieră încât să se simtă în largul lui și să își maximizeze potențialul.

Atelierele au loc la sediul nostru, unde spațiul este diferit de tot ceea ce înseamnă școală și nu este nici un spațiu de office, este o casă primitoare, cum îi spunem noi – potential development place, în care copilul se simte în largul lui și are o discuție cât se poate de firească, iar colegele mele sunt pregătite să lucreze cu copii de la vârste de grădiniță, până la adolescenți.

Cât costă aceste ateliere?

O sesiune de două sau trei ore costă între 50 până la 95 de lei, în funcție de numărul de copii.

Avem ateliere pentru copiii din învățământul primar, gimanzial și adolescenții din licee și instrumente pentru segmentele de vârstă doi ani și jumătate – șapte ani, pentru șapte-opt până la 18 ani și de la 14 ani.

Atelierele le-am împărțit în mai multe segmente. Adică, pentru grupa de vârstă șapte-nouă ani sau 10-11 – clasele primare, unde interacțiunea e diferită – avem atelierele Învăț să spun ceea ce simt și gândesc  (comunicare) și Mă adaptez ușor și sunt creativ.

Pentru gimnaziu, 11-12 ani sau 13-15 ani, avem atelierele Resursele mele și punctele vulnerabile (aspectele care pot fi îmbunătățitite) și Îmi cunosc resursele și mă descopăr.

Pentru cei care se apropie de alegerea liceului și a profilului din liceu – care este, probabil, cea mai importantă în viață – avem trei ateliere, pentru că și nevoile acestor tineri sunt din ce în ce mai mari. Pentru 15-16 ani sau 17-18 ani – Devenirea lui Eu, pentru că se apropie de majorat, vor să fie independenți și, uneori, nici părinții nu sunt pregătiți să îi vadă ca pe viitori adulți. Pot fi și eu antreprenor este un atelier foarte căutat, pe care noi l-am practicat și la gimnaziu. Și al treilea atelier al adolescenților se numește My Way, The Right Way – în care discutăm despre alegerile pe care le facem fără să mai avem constrângeri sau să ne punem singuri limite.

Ați observat rezultalele, cum reacționează copiii?

Rezultatele copiilor sunt întotdeauna cele așteptate, cu condiția ca adulții din viața lor să respecte nevoile acestora.

Asta este valabil chiar și pentru cei de 17-18 ani – care se află la o vârstă mai delicată, dar și într-un moment foarte important al vieții?

Fiecare dintre adolescenții care vin la evaluare vin cu un istoric. Cu niște rezultate școlare, care spun cât de potrivită a fost alegerea profilului liceului (Uman sau Real) și vine momentul adevărului, în care tânărul urmează să își ia zborul și să facă alegerea cea mai potrivită lui. Părinții – vor, nu vor, ar trebui să accepte alegerea copilului. Am fost întrebată de mai multe ori ce profil are părintele care vine cu copilul la noi la evaluare. E vorba de părinți deschiși la minte, care apreciază autenticitatea copilului lor și care nu își doresc numai să le urmeze drumul profesional pe care ei l-au accesat și au succes. Vin, cumva, să verifice dacă alegerea copilului nu este doar un moft, o intenție generată de grupul de prieteni sau alte motive asemănătoare.

Apropo de alegeri nefericite, noi dăm recomandări, punem în lumină primele trei-cinci domenii care sunt foarte relevante pentru tineri la universitate și le punem și pe cele pe care să nu le acceseze, pentru că, dacă le-ar accesa, s-ar îngroșa pătura mediocrității din punct de vedere profesional. Eu am o vorbă: mai bine un frizer bun, care își face meseria cu pasiune și care își găsește locul acolo, decât un medic mediocru. Pentru că sunt câteva meserii vocaționale. Trebuie să ne uităm la vocație, nu la ce se poartă, ce se plătește bine sau ce ar garanta un job în afara țării.

 „Am trei băieți, dăm admiterea la liceu de trei ori!”

Mihaela este nu numai un antreprenor de succes, ci și o mamă dedicată, părintele a trei băieți aflați la vârsta adolescenței. Misiune deloc ușoară! Pentru că am vorbit mult despre evaluarea, educația și evoluția copiilor, am fost curioasă să aflu cum stau lucrurile în cazul Mihaelei, în familia sa!

În familia ta cum este – dacă ești de acord să vobești despre asta?

Sunt de acord (zâmbește) și deja am două exemple, unul foarte proaspăt, încă nici nu a scris colega mea rapoartele băiatului mijlociu. Am trei băieți, la diferențe de un an, un an și jumătate între ei, deci la școala sunt la rând, dăm admiterea la liceu de trei ori. Cel mare a demonstrat de mic abilitatea de a asimila limbi străine și probabil că s-a gândit că o să urmeze profil Uman. Dar nu este un creativ, așa că am renunțat, în cele din urmă, la Uman, pentru că este un copil rațional, logic, care pe primul loc a avut ca opțiune Științele naturii. Atunci, pe moment, i s-a părut că pierde ceva, a intrat în panică și a întrebat-o pe colega mea: eu ce fac cu limbile străine? Dar toată lumea l-a încurajat că nu-i va lua nimeni acest talent și că îi va folosi toată viața. Și așa am ajuns la Real. Băiatul mijlociul tocmai a împlinit 14 ani, a venit la evaluare și este orientat către Socio-Uman: aplecare către oameni, multă creativitate și ca opțiuni, pe primul loc avem Dreptul sau Managementul Resurselor Umane, Leadership – deci avem de unde să alegem! Se pregătește să intre la liceu și probabil că o să aleagă ceea ce i se potrivește – profilul Uman.

Ce planuri mai ai, în legătură cu piața copiilor?

În primul rând, aș vrea să ducem Yourway în afara Bucureștiului și sper ca anul acesta să se întâmple. Ținta mea este Cluj, unde am și un partener. Mi-aș dori să duc Yourway în mai multe centre universitare din țară – pentru că

efervescența pieței forței de muncă se observă mai degrabă în jurul centrelor universitare. Apoi, mi-aș dori să mai ajungem și la Timișoara, Constanța, Iași și o să mai veem dacă și Brașov sau Craiova. Acestea sunt planurile de viitor, nu știu dacă se vor întâmpla toate anul acesta.

Ca o concluzie, aș vrea să subliniez importanța evaluării copiilor, care ne ajută să facem față tuturor cerințelor. Altfel, putem să încercăm, toată viața copilului devine o încercare continuă și după aceea ne mirăm de ce nu a reușit să treacă de un anumit nivel. Ne gândim că am încercat și sport, și balet, și muzică, și pictură – toate dorințele adulților din jurul lui. Părintele tot încearcă și consideră că îl susține pe copil, până când copilul are puterea să spună ce vrea să facă, să aleagă ce i se potrivește. Într-un fel, poate că îl susține, dar, pe de altă parte, îi și diluează potențialul.