Mihai Constantineanu: „Am avut șansa să cunosc oameni ale căror personalitate și stil de a gândi le-am admirat și, pe care, în mod inevitabil am încercat să îi țin de modele”

Dacă faceți parte din lumea corporate bucureșteană, cu siguranță v-ați întâlnit cu Mihai Constantineanu la un eveniment business, fie conferință, aniversare de companie, deschidere de office building sau fabrici. De peste 20 de ani, Mihai face fotografie corporate comercială, după ce a renunțat la o carieră în inginerie.

Totodată, portofoliul lui Mihai, pe care îl puteți descoperi aici, cuprinde și fotografie de studio sau de evenimente speciale, precum și servicii de retușare foto.

Cine ești (nu ce faci) tu?

Sunt Mihai Constantineanu, fotograf din București. Am 56 de ani, tată de doi copii și bunic în devenire.

Dacă ai alege un cuvânt care să te reprezinte, care ar fi acela?

Săgetător. Spune tot.

Care sunt persoanele care te-au influențat cel mai mult în deciziile pe care le-ai luat în carieră? Și cum?

Nu aș putea spune că există persoane care să mă fi influențat în carieră, ci mai degrabă că am avut șansa să cunosc oameni ale căror personalitate și stil de a gândi le-am admirat și, pe care, în mod inevitabil am încercat să îi țin de modele. Dacă ar fi să menționez o singură persoană aceea ar fi profesorul Ionel Moisil, fratele mult mai celebrului Grigore Moisil. Am făcut cu dumnealui meditații la fizică din clasa a 9-a, când ai mei au intrat în panică după câteva note de patru la fizică, note cu care nu eru obinșuiți nici ei și nici eu, până la examenul de facultate. N-a reușit să mă ridice mai mult de 6-7 dar a însămânțat în mine un stil de a fi, de a gândi, de a mă concentra atunci când este nevoie, de a-mi înfrâna pornirile, de a-mi doza resursele în situații de criză… Nu voi putea niciodată enumera pe de-antregul câte lucruri bune a adus acest om în viața mea. A fost un privilegiu să îl cunosc și să pot duce mai departe ceva din felul dumnealui de a fi. M-a educat. Nu, nu am nicio poză cu dumnealui.

Care au fost cele mai bune decizii în carieră? Dar cele mai proaste? De ce?

Cele mai bune decizii au fost cele luate când mi-am dat seama ce nu vreau să fiu și ce nu vreau să fac, fără a avea o alternativă imediată. Săgetător pur sânge, cum spuneam mai sus. N-am știut niciodată cu exactitate ce vreau dar am știut foarte bine ce nu vreau și, mai ales, am acționat în consecință.

Cele mai proaste decizii au fost legate de prea multă încredere în ceilalți atunci când nu era cazul. „Încrederea a fost cea mai proastă investiție a mea”, spunea undeva Alice Năstase. Nu toate investițiile proaste sunt și regretabile. Rămân, totuși, proaste.

Cum ai decis că ai nevoie de o schimbare?

Nu sunt omul care să facă pe termen lung ceva de care nu se simte legat și care nu îl pasionează. Sunt un om în permanentă căutare și, așadar, schimbarea rămâne a doua mea natură.

Cum s-a schimbat identitatea ta profesională după ce ai decis să mergi pe cont propriu?

După studii, sunt inginer. Absolvent al Politehnicii din București în 1991. Am plecat din inginerie pentru că riscam să treacă zeci de ani cu mine făcând același lucru, pentru că la vremea aia România se deschidea și ea lumii civilizate, apăreau meserii noi, tentante, mai curate și mai puțin obositoare decât a mea. Am luat-o spre presă și am alunecat apoi în fotografia profesională comercială.

Ce metode de sprijin ai folosit pentru această schimbare?

M-am uitat la ce fac alții la fel sau mai puțin dotați decât mine și am zis că vreau și eu.

Care au fost cele mai mari provocări?

A fost nevoie de curaj să plec din meseria pentru care făcusem cinci ani de facultate spre joburi pe care familia le vedea, la vremea aceea, ca pe cai verzi și foarte verzi pe pereți. A fost nevoie de curaj să fac asta ca bărbat care trebuia să întrețină familia cu doi copii, foarte mici la vremea respectivă. A fost nevoie de curaj ca să trec peste prejudecățile părinților și socrilor pentru care bărbatul de carieră era unul care dimineața își trăgea pe el o pereche de pantaloni negri, sobri, și care nu revenea acasă până la apusul soarelui.

Cum integrezi work-life balance în munca ta de zi cu zi?

Munca mea și viața mea sunt totuna, ca freelancer. Fac ceea ce fac cu plăcere maximă. Și acum, după aproape 20 de ani de fotografie profesională, îmi tremură un pic mâinile de plăcere când pun mâna pe camera foto. Nu mă uit la ceas, aștept cu nerăbdare să se facă ziuă să mă apuc de treabă și, uneori, uit și în ce zi a săptămânii suntem.

Cum definești rutina? Te ajută în vreun fel în munca profesională?

Nu aș numi rutină plăcerea de a face unele lucruri repetitive din ce în ce mai repede. Săgetătorii sunt eficienți și grăbiți și astea pot fi puncte pozitive în relația cu clienții mei. Mă consider fotograf de presă, deși nu sunt angajat la vreo revistă, dar colaborez cu multe. Viteza cu care reușesc să trimit spre media o fotografie este crucială în ziua de azi și, la acest capitol, zic eu că stau foarte bine.

Care sunt oamenii pe care te bazezi în ceea ce faci? Ce calități cauți la colaboratori?

Meseria mea este în mare măsură un one man show. Ocazional apelez la colaboratori de la care aștept să fie punctuali, serioși, diplomați, pentru că avem de-a face cu tot felul de personaje sus-puse, să ia decizii rapide, să se adapteze situației și să nu dea tot timpul vina pe ceilalți pentru ce nu le iese.

Care sunt modelele tale?

Sunt cei care deși sunt, fotografic vorbind, sub mine, știu să se vândă de zece ori mai bine.

Dacă ar fi să dai un sfat cuiva care vrea să îți calce pe urme, care ar fi acela?

Ar fi să îmi calce pe urme doar o parte din drum, apoi să o ia pe calea lui. E bine să te inspiri, de ce nu să imiți într-o oarecare măsură, dar apoi să îți construiești propriul stil. Drumurile celorlalți îți sunt întotdeauna închise.

Care a fost cea mai mare recompensă personală pe care ai obținut-o în urma deciziei de a renunța la cariera anterioară și de a te lansa în antreprenoriat?

Marea mea recompensă este că acum îmi pot gestiona eficiența personală așa cum doresc, că nu am program fix care să mă limiteze, că nu mai am șefi și ore antisociale de intrat și ieșit de la serviciu, că nu mă mai trezesc cu ceasul, deși mă trezesc întotdeauna înaintea lui, că… error 404… page too long to display.

Cum ai reușit să îți menții motivația și determinarea în fața provocărilor obișnuite ale antreprenoriatului?

Fac ce îmi place mai mult pe lume, mi-am transformat o pasiune într-o meserie din care trăiesc decent și bine.

Cum definești tu inspirația și de unde îți iei această inspirație?

Eu cred că inspirația este 99 la sută soră cu transpirația. Rare sunt momentele de lipsă de inspirație când faci cu pasiune ceea ce faci.

Ce ai face diferit acum, dacă ai fi la început de carieră?

Cred că aș ține un jurnal pentru ca, mai apoi, să scriu o carte despre câte aventuri îți aduce în cale cariera de fotograf în România.

Interviul cu Mihai Constantineanu face parte din seria Career Renegade. Simplificând lucrurile, să fii un „career renegade” înseamnă să lași deoparte un drum aparent previzibil, pentru ceea ce ai visat să fii.  Conceptul pleacă de la abordarea pe care Jonathan Fields a detaliat-o în cartea sa, „Career Renegade”, despre care PortalHR a scris acum mai bine de 10 ani, aici.