Neconcurența și confidențialitatea în contractele de muncă
Clauza de neconcurență și cea de confidențialitate sunt listate în Codul muncii ca exemple de clauze specifice în contractele de muncă. Ambele sunt facultative, dar utilitatea lor în practică este de necontestat. Pe parcursul contractului, firma e pe deplin interesată ca angajații acesteia să nu divulge în stânga și-n dreapta aspecte pe care le firma le consideră confidențiale – pentru că poate fi prejudiciată. Odată terminată relația contractuală, firma poate fi interesată, în raport cu anumiți angajați, să se asigure că aceștia nu prestează activități în concurență cu cele prestate înainte. Pentru neconcurență, firma e obligată să plătească o indemnizația negociată, dar pornind de la un minim legal, însă ce se întâmplă dacă firma își dă seama că nu ar mai avea nevoie de acele clauze de neconcurență inserate în contracte? Despre cele două clauze au discutat, recent, pentru abonații avocatnet.ro, două avocate specializate în dreptul muncii.
Ambele tipuri de clauze sunt opționale, pot fi introduse de la bun început în contract sau introduse ulterior, iar Codul muncii oferă aspecte de la care părțile pot porni în negocierea acestora. Conținutul lor reflectă însă într-o mare măsură activitatea angajatorului, ce urmărește el să protejeze ș.a.m.d. Dacă despre clauza de neconcurență Codul ne spune ceva mai multe lucruri, despre cea de confidențialitate destul de puține.
Citește tot articolul pe avocatnet: Două clauze de care ai nevoie în contractele de muncă: neconcurența și confidențialitatea. Asemănări, deosebiri și aspecte practice
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam