Oamenii care au o problemă la orice soluție

Unele lucruri se schimbă foarte greu…Sau poate că nu se vor schimba niciodată. În cei peste 36 de ani de carieră profesională și 3 ani de business mentoring m-am lovit destul de des de atitudinea aproape ofensivă a multor antreprenori și oameni cheie din companiile lor care, pentru orice soluție identificau IMEDIAT 2-3 probleme…NU, NU DOAR PROVOCĂRI, ci PROBLEME!

În corporații se spune despre oamenii care au această atitudine că „îl pun pe NU in față”. În cazul antreprenoriatelor, se cheamă deja că „avem o problemă”.

Nu am reușit să înțeleg încă dacă această atitudine vine din experiențe anterioare negative, din teamă, din structura umană, din tipul de personalitate al antreprenorului sau managerului, din lipsa de experiență sau din cauza lipsei unei minime culturi de business. Poate că este vorba de câte puțin din fiecare.

Paradoxal, oamenii apelează la sprijin, la ajutor, la sfaturi și soluții însă, atunci când ele sunt identificate, prezentate și agreate, în loc să ne confruntăm cu o mulțime de planuri de acțiune, de variante de implementare, mă trezesc sub o adevărată invazie de „probleme la soluții”. Cu toate că ideile sau soluțiile respective au fost identificate împreună, într-un proces creativ si constructiv, prin schimb de informații și analiză detaliate, cu explicații, argumente, exemple și implicare de ambele părți, la final, antreprenorul pare din nou cuprins de îndoială și gânduri negre: ”Dar aici cred că e o altă problemă…”. Și pare că ne întoarcem de unde am plecat.

Culmea acestui tip de atitudine este că exact oamenii care găsesc o problemă oricărei soluții sunt primii care se înghesuie la conferințele în care se propovăduiește „atitudinea și gândirea pozitive” și despre de ce nu ajută la nimic să îl pui mereu pe ”NU” în față! Probabil că așa speră ei să găsească soluții la provocările zilnice ale vieții sau ale business-ului. Dar ceva nu merge cum trebuie din moment ce, din păcate, imediat de părăsesc aceste conferințe motivaționale pline de energii pozitive, de a doua zi devin din nou victimele propriilor minți care nasc monștrii numiți „probleme”.

Nu vreau să generalizez acest tip de atitudine însă, dacă urmărim evoluția, progresul țării din ultimii 25 de ani, putem constata că unele proiecte de importanță strategică nu s-au realizat tocmai pentru că s-au găsit unii care să aibă câte o problemă pentru orice soluție rezonabilă. Se poate numi și „scuză”, sau „datul vinei pe alții”.

Toate națiunile, toți oamenii de pe planeta asta au cutume, atitudini dominante, obiceiuri… dar parcă nicăieri nu există atâtea vicii străvechi ca la noi!

Pot înțelege orice obiecție, orice argument dar îmi este aproape imposibil sa gestionez „problemele” care răsar, de cele mai multe ori, post factum.

Și, ca să fie mai clar, să vorbesc mai bine de câteva exemple concrete și la îndemână, cu verbatimul persoanelor respective cu tot.

Un prim exemplu. Lucram intens de trei luni la un proiect de relansare al unui business, construind un nou model, mai eficient și de perspectivă. Toată lumea este fericită, după participarea lor la întregul proces și după ce am trecut împreună prin fiecare etapă, toți partenerii mei de proiect simt că este un model bun, mai ales că este unic și pliat pe oportunități și nevoi. Ghiciți ce aud, de la aceiași oameni până atunci fericiți, cu numai o săptămână înainte de lansarea proceseului de implementare…? Citez: „Da, este foarte bună abordarea, asta este soluția pe termen lung…Dar avem o problemă: nu am manager care să o implementeze. Iar eu nu am nici timp și nici nu mă pricep.” Ramâi fără replică! De fapt, managerul chiar făcea parte integrantă din soluție. Drept urmare, soluția la problema adresată soluției inițiale este angajarea unui manager, nu? Nu-i așa că nu înțelegeți foarte clar? Mărturisesc că nici eu.

Un alt exemplu. Într-o altă companie, provocarea pe care mi-au adresat-o ințial era demotivarea echipei de manageri și nivelul lor de competență managerială. Ca urmare decidem împreună cu acționarii să evaluăm competențele de leadership ale acestor oameni cheie. Toată lumea e fericită, mai ales managerii care nu au beneficiat în cei 20 de ani de funcționare de niciun training sau dezvoltare profesională. Așadar, de comun acord, le comunicăm oamenilor cheie că, în urma acestor evaluări vom crea programe de dezvoltare profesională adaptate concret nevoilor lor. Sunt bucuroși să afle aceste vești însă chiar atunci răsare SUBIT problema la soluție chiar din partea celor care au participat la dezvoltarea soluției.Citez: „Nu putem demara evaluările… îi vom speria pe toți, se vor speria și demotiva și mai mult când vor afla rezultatele evaluărilor…Nu le mai facem!”.

Un ultim exemplu. Găsim, împreună cu antreprenorul și cu echipa sa de management, o soluție eficientă de normare a personalului productiv. In chiar ziua implementării respectivei metode de normare, vine falsa problema la soluție (evident, din partea celor care au acceptat inițial soluția): „nu mai normăm…nu putem opri producția, în plus, oamenii sigur se vor opune…”.Păi hai să normăm în timp ce se produce, nu..? Că, de fapt, tocmai acesta este obiectivul acestui demers!

De fiecare dată am luat-o de capăt: cu aceleași argumente, alt timp alocat, alți bani. Însă, chiar și așa, până la urmă, am ajuns la același rezultat: trecerea la acțiune. Acest lucru trebuie să recunosc că se datorează încăpățânării mele. Dar dacă nu aș fi fost acolo, apărând soluțiile de false probleme, sunt convinsă că antreprenorul ar fi făcut atunci un pas înapoi și s-ar fi oprit. Probabil o mai făcuse până atunci.

Astfel că am ajuns să DETEST cuvântul PROBLEMĂ! Chiar și întruchiparea sonoră a acestui cuvânt mă irită, pentru că această rezonanță ne împiedică să găsim rezolvări, soluții… Sau chiar dacă nu există soluția ideală, măcar să depășim dificultățile onorabil și să mergem mai departe.

Avem tendința de a transforma orice provocare sau obiecție în problemă. Și nu oricând, ci exact în momentul critic de aplicare a soluțiilor deja agreate sau în momente cruciale. Paradoxal, invariabil problemele la soluții apar după ce s-a găsit soluția și nu înainte. Tot paradoxal, am preluat de la americani toate sloganurile motivaționale, precum „Gândește pozitiv”, „Atitudinea contează” etc, dar se pare că doar ne place să le auzim însă, să le aplicăm în viața reală nu prea ne convine.

Incă nu am un răspuns de ce la noi se întâmplă așa. Dar nu încetez să caut. Nu de alta, dar mi-am propus să previn apariția problemelor prin înțelegerea în profunzime a factorului declanșator. Oare ce se întâmplă de fapt..? Ce este această ”problemă” de fapt..? Care este cauza, miza centrală a ei? Este oare „problema” o scuză? Este „problema” un pretext în fața transformării? Sau este mai degrabă obiecție nejustificată? Este și/doar teamă sau nesiguranță .. ? Este cumva și ancorarea în trecut și teama de schimbare? Poate fi și nevoia de întoarcere în zona de confort…

Probabil că sunt toate acestea la un loc. Vă voi povesti când o să aflu…Dar asta presupune să mă mai perfecționez în psihologie. Până atunci însă, totuși, ce ne facem cu oamenii care găsesc probleme oricărei soluții..?