Polivalența – prieten sau inamic?

Ioana ne-a întrebat:

Polivalența este, din păcate, văzută cu ochi nu foarte buni în România, mulți crezând că o persoană polivalentă este aceea care nu se poate adapta unui domeniu, nu se poate integra în echipă sau companie. Care sunt totuși părțile bune ale polivalenței? Poate fi o persoană polivalenta considerată un „asset” valoros pentru companie?

Noi îi răspundem:

Suntem convinși că există determinări culturale (sau, în limbajul de zi cu zi, „idei fixe”) și atunci când vine vorba de receptarea polivalenței. Mai ales în situația în care ea este legată de universul vieții profesionale, e posibil ca acceptarea ei în contextul unei mentalități a „jobului de-o viață” (încă reziduală la noi) să mai aibă nevoie de retușuri și recuperări.

Probabil că, pe undeva, rostită sau nu, teama angajatorului în fața unui candidat „polivalent” vine din dilema (ne)specializării. Atunci când traseul profesional este nu numai variat, dar și eterogen, există (dar doar teoretic) riscul ca persoana să nu-și propună/dorească să investească mai mult timp/energie doar într-o anumită zonă, din motive de plictiseală, lipsa de provocare sau poate chiar dintr-un defect de auto-cunoaștere (de vreme ce a încercat atât de multe lucruri și nu a decis ce i se potrivește de fapt).

Evident, raționamentul de mai sus simplifică și forțează lucrurile. Partea buna a polivalenței vine tocmai din flexibilitatea sporită și din deschiderea către experiențe și responsabilități noi. Testarea mai multor domenii/zone profesionale nu este în sine un lucru rău, ba chiar poate constitui un avantaj pentru o înțelegere de ansamblu a business-ului. Dacă domeniile polivalenței sunt chiar și mai variate, cum ar fi combinațiile interesante de experiențe „cuminți” de birou cu impulsuri creative concretizate la nivel de hobby sau implicare activă în proiecte comunitare, un angajator abil s-ar putea folosi de aceste energii pentru a obține performanța pe căi nebătătorite.

Oricum, e greu să generalizăm. Depinde foarte mult de fiecare situație în parte și de contextul în care ea se manifestă. Atenție însă la polivalența falsă, la asumarea joburilor diverse în domenii diferite nu dintr-o nevoie de îmbogățire sau ca o consecință a unei energii pozitive, ci mai degrabă dintr-o lacună de auto-cunoaștere (cum spuneam și mai sus) și mai cu seama de maturizare. Dacă ar fi să ne folosim de o metaforă, am putea compara polivalența cu colesterolul. Există colesterol bun și colesterol rău, după cum există polivalența care îmbogățește, dar și pendularea (polivalentă și ea) care împiedică definirea unui profil profesional coerent de valori, competențe și experiente și de care fug, cu siguranță, angajatorii de oriunde, nu numai de la noi.