Poveste cu trandafiri sau caile nebanuite ale “discriminarii”…

Nu eram angajata de multa vreme in companie. Traiam inca “luna de miere” a acomodarii cu noua mea pozitie, cu oamenii, procedurile, cultura. Evident, acomodarea se producea si in sens invers. Sunt sigura ca stiti despre ce vorbesc! Aveam obiceiul sa particip in persoana la toate procesele de recrutare & selectare: nu stiu metoda mai buna pentru a cunoaste o organizatie si in plus, ca orice HR care se respecta, simteam nevoia sa ma implic in antrenarea line-managerilor in respectarea unor proceduri de recrutare “asa cum scrie la carte” (sunt sigura ca si acest lucru va suna familiar, multora dintre voi).

Trebuia sa angajam un reprezentant de vanzari intr-o locatie din vestul tarii. Cum agenda nu mi-a permis sa ma deplasez intr-acolo, procesul de selectare a ramas in grija unui coleg – supervizor al postului cu pricina…

Vine si ziua Z, au loc interviurile. Pe parcursul zilei am stat permanent in legatura cu colegul meu pentru a ma asigura ca totul decurge in regula. Spre ora 17:00 totul parea absolut in ordine cand deodata, imi suna telefonul…

–        “Va felicit, Doamna, pentru practicile discriminatorii de care compania dvs  intelege sa le aplice!”, tuna o voce furibunda la celalalt capat al “firului”; “Vreau sa va anunt ca am depus plangere si “la cei de-afara”, continua vocea… “Veti plati scump, Doamna!”

Prinsa total pe nepregatite, am incercat sa aflu detalii:

–        “Este regretabil, Domnule. Va rog frumos sa-mi spuneti ce s-a intamplat, deoarece nu cred ca stiu despre ce vorbiti…”

Vocea tunatoare a continuat:

–        “Am participat astazi la un interviu si colegul dvs m-a facut schiop si batran! E inadmisibil!”

Am tras aer in piept si l-am asigurat:

–        “Va rog frumos sa-mi lasati un ragaz de cateva minute pentru a ma lamuri despre ce este vorba si voi reveni imediat cu un telefon…”

–        “Tarziu, Doamna. Tarziuuuuuuuu! O sa va ia gatul cei de-afara, va zic eu! Le-am spus tot. Degeaba va agitati!”

–        “Nu contest dreptul dvs de a va plange si va asigur ca tot ceea ce incerc sa fac este sa lamuresc aceasta situatie pentru ca, daca a fost o greseala, aceasta sa nu se mai repete….”

–        “Faceti ce vreti, oricum le-am cerut sa va dea afara. MAINE!”, urla omul…

Zis si facut, inchid convorbirea si imi sun colegul:

–        “Ce Dumnezeu s-a intamplat?!?!”

–        “Ce sa se intample?”, imi raspunde cu voce calma , colegul meu “Ce te-a apucat?!”

Ii povestesc convorbirea avuta cu candidatul; colegul meu replica:

–        “Aaaaaaa! Daaaaa! Era un domn mai in varsta si cu un picior beteag si defect de vorbire. Nu putea merge prea bine si intelegeai cu greu ce spune. Mi s-a plans ca din pricina varstei si a handicapului nu-si gaseste niciun loc de munca si am… empatizat cu el. Nu mi-ai zis tu sa fiu empatic?! Chiar vroiam sa te intreb cum sa-i dam raspunsul la interviu, caci l-am simtit sensibil si disperat… I-am zis ca ii inteleg situatia, ca este regretabil. Nimic mai mult, iti jur! ”

Era dezarmant: empatizase! Imi venea sa rad si sa plang in acelasi timp. N-am avut insa vreme nici sa rad, nici sa plang, caci mi-a sunat din nou telefonul: comisia de etica ma invita la Head Office sa discutam despre o plangere de discriminare venita din partea unui candidat…

Mi-am rezervat biletul de avion, am sunat candidatul sa prezint scuze formale si din acel moment, in fiecare dimineata si seara am inceput sa primesc mesaje de la domnul cu pricina; imi spunea buna dimineata si noapte buna in mesaje la care atasa muuuulte poze cu… trandafiri!  Nu, nu o poza cu un buchet: de fiecare data cate un numar impar de poze cu cate un trandafir; uneori 9, alteori 11… Intr-o seara cu luna plina, au venit trandafiri insotiti de-o poezie… Si tot asa, plecarea mea catre Head Office se apropia, iar eu aveam grija sa le retransmit toate aceste minunate flori – sa se bucure si ei, in fond. De ce nu?

Dupa zeci de mesaje, comisia de etica a decis sa contramandeze intalnirea; case closed, mi-au zis si mi-au dat sfaturi pretioase despre cum sa procedez in caz de hartuire.

Mesajele cu flori au incetat dupa ce toate adresele de pe care curgeau necontenit au fost blocate – evident nu inainte ca expeditorul sa fie rugat si mai apoi somat sa inceteze. Sute de MB intrau in fiecare zi sub forma de trandafiri in inbox-ul meu. Sute de MB sub forma de trandafiri pe care comisia de etica le primea si ea (dar din dar…)

Trecuse un an deja de la incident. Ramasese o anecdota printre altele, de spus la un pahar de vorba, cand…. in inbox-ul meu intra un mesaj la care erau atasate 11 fotografii cu trandafiri si un text scurt: “Hello again!”. “O, Doamne”, mi-am zis. “Nu din nou!…” Dar acesta a fost ultimul mesaj primit.

Nu, nu l-am vazut niciodata in persoana pe respectivul candidat. Si… da, in anul respectiv toti supervizorii si managerii au beneficiat de training formal despre tehnica interviului si comunicare!

End of story 🙂