Hot Now

Project Management: drumul de la strategie la rezultate competitive

13 03 2013, Portal HR , Comenteaza, 2.744 afisari

Daniela Crețu, antreprenor, coach și Managing Partner în cadrul firmei de consultanță Opteam Associates, va participa la cea de-a treia întâlnire Venture Mentoring din 2013: ”Project Management: drumul de la strategie la rezultate competitive”, ce va avea loc pe 20 martie, începând cu ora 15.00, la sediul Fundatiei Post-Privatizare. 

În 2012, Fundația Venture Connect a lansat noi programe de interes pentru antreprenori și investitori: Venture Mentoring, întâlniri de mentorat și AngelConnect.ro, comunitate de business-angels ce reunește membri din România și Europa de Sud-Est.

Despre Daniela Crețu

Daniela Crețu și-a construit expertiza și reputația în business activând în mai multe organizații internaționale – de la Trezoreria Statelor Unite și ABN AMRO la Raiffeisen Bank si Vienna Insurance Group. După ce a activat cu success în poziții de top-management, având un rol hotărâtor în evoluția și schimbările aduse proiectelor pe care le-a condus direct, Daniela a început un nou capitol din activitatea sa profesională, devenind partener fondator al programului John Maxwell Team. Acesta este un program de internațional de certificare pentru coaching-ul executiv, training și public speaking pe teme de leadership.

În prezent, Daniela prezidează Comitetul de Mentoring al European Professional Women Network din cadrul filialei din România. Ca membru activ al Fundației Romanian Business Leaders, Daniela Crețu, alături de alți oameni de afaceri importanți din România, este co-autorul „Ghidului practic pentru antreprenori„, carte publicată în decembrie 2012.

Îmbinând consultanța în business cu experiența practică, Daniela se remarcă prin motivația extraordinară, excelență și combinația dintre perspectiva strategică si atenția la detalii. Daniela este Managing Partner în cadrul firmei de consultanță Opteam Associates, misiunea companiei fiind de a aduce laolaltă strategia de business cu o implementare ireproșabilă, susținând astfel competititivitatea clienților companiei.

Despre Venture Mentoring

Venture Mentoring presupune întâlniri bi-lunare cu un mentor adus de Fundația Venture Connect, care se întâlnește cu antreprenorii ce au nevoie de răspunsuri şi soluţii la problemele de business pe care le întâmpină. În cadrul fiecărei sesiuni, într-un mediu prietenos și degajat, antreprenorii îşi pot prezenta proiectul precum şi întrebările pe care le au, primind sfaturi concrete în vederea dezvoltării sustenabile a companiei.

Sesiunea Venture Mentoring condusă de Daniela Crețu își propune să prezinte și să dezbată alături de cei prezenți rolul și importanța managementului de proiect în demararea și reușita unui business. Subiectele propuse spre dezbatere sunt diverse, precum: strategie în business, evaluarea și prioritizarea ideilor de business, planificarea și estimarea resurselor necesare, măsurarea și negocierea progresului in project management.

Sunt onorată să fac parte din programul Venture Mentoring al Fundației VentureConnect si sunt ferm convinsă ca antreprenorii români au un potential extraordinar să pună pe picioare business-uri funcționale. Doresc să folosesc experiența și cunoștintele mele de business si coaching pentru a răspunde și soluționa întrebările și dilemele participanților la sesiunea de mentoring”, spune Daniela Crețu.

Prin întâlnirile Venture Mentoring, invitații Venture Connect își folosesc experiența și cunoștințele dobândite pentru a îndruma și sfătui antreprenorii prezenți. La întâlnirile Venture Mentoring de până în prezent, participanții au discutat modalități de expansiune internațională a companiei, negoeciere cu fondurile de investiții și atragere de noi clienți.

Pentru mai multe informaţii despre Venture Mentoring şi modalitatea de participare în cadrul întâlnirii din 20 martie, vizitaţi www.ventureconnect.ro.

Adauga comentariu

Cele mai noi

În România și în lume se trece printr-o perioadă fără precedent, primind o lecție pentru care nu avem prea mult exercițiu: solidaritatea. Este important ca acum să înțelegem și să reflectăm la lucrurile mici care pot face diferența și care pot aduce o îmbunătățire atât țării, cât și întregii planete.  Din 2015, Națiunile Unite ne […]

Detalii

Revista CARIERE împreună cu EY organizează vineri 3 aprilie, de la ora 11:30 până la 12:30, primul webinar online din seria “Bright Talks in Difficult Times” în cadrul căruia alături de invitați se va discuta despre cele mai bune practici de securizare a angajaților aplicate de către angajatori în situația actuală. Acest webinar face parte […]

Detalii

În pandemie, munca la domiciliu nu mai este un moft ci o opțiune viabilă pentru majoritatea companiilor. Pentru că știm că, oricât de mult ne-ar ajuta tehnologia să ne reinventăm modul de a munci, în realitate lucrurile sunt mult mai dificile decât par la prima vedere, vă recomandăm azi o lectură utilă de la Editura […]

Detalii

Pandemia actuală are un impact asupra economiei la nivel global, iar domeniul construcțiilor nu constituie o excepție. Potrivit unui studiu demarat de IBC Focus, lider de piață în monitorizarea șantierelor din România, pe un eșantion de peste 300 de companii active în domeniu, 31% dintre respondenți estimează că în perioada următoare va crește rata șomajului. […]

Detalii
Newsletter-ul Portal Hr

Rămâi conectat la ultimele tendințe în HR

Abonează-te la newsletter