Doar 58% dintre afacerile de familie din România spun că vor să se asigure că business-ul rămâne în familie pe termen lung, comparativ cu 74% în Europa Centrală și de Est (ECE) și cu 66% la nivel global, potrivit sondajului PwC Global Family Business Survey. Mai mult, doar 63% dintre afacerile de familie în România au planuri pentru viitorul afacerilor, precum convenții între acționari (39%), politici privind dividendele (39%), proceduri de urgență și situații neprevăzute (15%) sau testament (12%). Comparativ, 69% dintre afacerile de familie din ECE și 81% la nivel global au astfel de aranjamente.
Obiectivele personale cheie pe termen lung ale proprietarilor de afaceri de familie din România sunt protejarea afacerii ca cel mai important activ al familiei (87%) și generarea de dividende pentru membrii familiei (84%).
”În România ecosistemul afacerilor de familie este încă tânăr, 90% din aceste companii fiind la prima generație și doar 9% la a doua generație, comparativ cu alte state din Europa Centrală și de Est sau de la nivel global unde există companii care au ajuns la a treia sau a patra generație. Planificarea succesiunii este o modalitate de a pune baze solide pentru viitor, de a identifica noi modalități de dezvoltare și de creștere a afacerii. De exemplu, implicarea membrilor de familie din generația următoare, care au cunoștințe digitale sau de sustenabilitate, ar putea duce la transformarea afacerilor atât de necesară pentru a supraviețui în viitor”, a declarat Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC România.
În același timp, nivelul de încredere între membrii familiei este considerat în general ridicat, iar 74% dintre respondenți afirmă că există o aliniere a familiei cu privire la direcția companiei (față de 59% la nivel global).
”O succesiune fără probleme, gândită până la cel mai mic detaliu, este o garanție că viitorul familiei și al companiei este și va fi stabil. Procesul nu se concentrează doar pe simpla transmitere a proprietății către următoarea generație sau pe asigurarea averii prin stabilirea unei structuri juridice adecvate, ci acoperă stabilirea unor reguli de comunicare, instituirea unei guvernanțe familiale adecvate și transmiterea cunoștințelor, a experienței și a valorilor către generația tânără. Pe de altă parte decizia de a vinde afacerea poate fi luată atunci când aceasta trebuie să treacă la alt nivel de dezvoltare, iar proprietarii nu au posibilitatea de a finanța investițiile necesare sau au nevoie de un partener strategic în acest scop”, a spus George Ureche, Director PwC România.
Alte concluzii ale raportului
În cadrul sondajul Global Family Business Survey au fost intervievate 2.043 de interviuri cu afaceri de familie din 82 de țări la nivel mondial, printre care și România. Scopul sondajului este de a înțelege ceea ce gândesc reprezentanții afacerilor de familie cu privire la problemele actuale.
Cătălin Cîrnaru, Director operațiuni, și Ionuț Cîrstea, Director vânzări, vor face parte din echipa de senior management Flanco Mirela Petruș a preluat conducerea departamentului de HR al retailerului Începând cu luna mai, Flanco Retail a extins echipa de senior management a companiei cu doi noi membri. Astfel, Cătălin Cîrnaru, Director operațiuni, și Ionuț Cîrstea, Director […]
DetaliiAutor: Claudia Sofianu, Partener, liderul departamentului de Impozit pe venit si contribuţii sociale, EY România Directiva (UE) 2023/970 din 10 mai 2023, denumită în continuare „Directiva”, reprezintă o inițiativă majoră adoptată de Parlamentul European și de către Consiliu în cadrul eforturilor de combatere a inegalităților de gen. Conform statisticilor furnizate de Eurostat, observăm că o […]
DetaliiFinalul anului universitar înseamnă, pentru mulți tineri, inițierea unui proces de căutare a unui loc de muncă, unii dintre ei fiind la primul demers de acest fel. Companiile fac și ele eforturi să atragă tineri interesați să evolueze pe plan profesional sau să-și înceapă cariera, mai ales în condițiile în care rata de ocupare pe […]
DetaliiExperiența angajaților, parcursul lor în organizație – de la recrutare și până la exit interview -, nevoile acestora într-o piață a muncii post-pandemie, digitalizarea departamentului de HR și integrarea inteligenței artificiale în activitățile angajaților sunt doar câteva dintre subiectele abordate în cadrul conferinței „MAGNETICO. How to attract and retain talents improving employer branding and creating […]
Detalii