Teo Milea: „Muzica-i un leac de suflet”

De un sfert de secol pe Teo Milea îl găsești în fața pianului. Viața lui însă nu-i doar alb și negru, căci prin muzica sa transmite publicului stări în zeci de culori. Energia ce-i țâșnește din pian colorează suflete, umple goluri, aduce zâmbete. Primul său album de compoziții proprii – „Pe clape abe și negre” are 7 piese, fiecare cu povestea ei perfectă pictată în note muzicale. Iar după 60 de minute, te trezești cu sufletul departe, căci muzica lui te duce pe drumuri încă neumblate, în lumi ce încă așteaptă să fie cucerite.

Am stat de vorbă cu Teo Milea despre alegeri în viață și în carieră, despre ce înseamnă să compui și cât de greu (sau de ușor este) să trăiești din muzică.

Cum ai ales cariera artistica?

Nu prea cred că am ales-o eu, ci mai degrabă m-a ales ea pe mine. Copil fiind, moștenisem talentul la desen de la tatăl meu care este sculptor, și la 6 ani am plecat de mână cu mama la școala de arte din Arad pentru a fi instruit în tainele desenului și ulterior sculpturii. Dar planul de acasă nu avea să fie cel ce mi s-a prezentat la școală, unde am aflat că pot studia desenul abia din clasa a cincea. Așadar, am fost pus în fața faptului împlinit de a alege între pian și vioară pentru primele patru clase.

Cu ajutorul pianului din dotare al bunicii mele am reușit să parcurg primul an de școală, iar din clasa a doua, în urma rezultatelor bune, tata a decis să-mi cumpere propriul instrument.

Și iată-mă astăzi, după 25 de ani, plecat spre drumul unui sculptor și devenit pianist.

Cât de dificil a fost să faci față presiunilor din mediu, bănuiesc că lumea încerca să te convingă să faci carieră într-o meserie care să îți aducă mai mulți bani repede?

Deja din clasa a doua drumul meu era predestinat, astfel că nu am fost niciodată tentat să-mi schimb meseria. Cedeam că toată viața voi interpreta lucrările mentorilor mei clasici. Și am făcut acest lucru timp de 24 de ani. Provocarea mare a început să se concretizeze în perioada studenției, când am intrat mai in profunzime în tainele improvizației.

Profesoara mea de pian, Doamna Maria Bodo, îmi prevedea o carieră solistică în muzica clasică. Mă tot împotriveam acestui drum, pentru că știam că într-o zi voi ajunge să-mi cant propria muzică, propria creație, și îmi doream nespus de mult ca acest vis să devină realitate.

Când ai început să compui? Ce înseamnă pianul pentru tine?

După cum se spune în popor, că bărbaților le vine mintea la cap la 30 de ani, mie mi-a întârziat cu 5 zile. Astfel că pe 26 aprilie 2012 m-am apucat ”cu toate pânzele sus” și toate motoarele pornite să compun. Idei mai existaseră, dar fiind prins în alte proiecte muzicale, nu mi-am dedicat în totalitate timpul pentru a-mi îndelini visul. Poate nu eram încă pregătit.

Însă de la primele acorduri așternute pe hârtie ale piesei Nostalgia, a fost ca și cum ”s-a deschis supapa” și a pornit tăvălugul. Muzica a început să curgă prin degete și cu fiecare notă scrisă mă simțeam tot mai aproape de casă. În trei luni de zile materialul a căpătat forma finală, astfel că în 26 iulie 2012 ”pe clape albe…și negre” s-a auzit pentru prima dată. Din 26 noiembrie, ”pe clape albe…și negre” (”On white…and black keys”) a apărut și în varianta de CD.

Pianul este cel mai bun prieten al meu. Știm cu toții că în momentele de bucurie vrem să împărtășim stările cu cei dragi; în momentele mai triste, căutăm să fim retrași. Pentru mine pianul este locul unde pot râde și plânge deopotrivă, fără a mai avea nevoie de altcineva.

Ce te-a determinat să începi cariera solo? Cât de dificil este?

După 20 de ani de școală în care am aprofundat pianul până la cel mai înalt nivel, am îmbrățișat cu drag și interes și alte genuri muzicale, cum ar fi jazz, pop, soul, funk, rock. Însă niciodată nu m-am simțit UNIC.

Munca în echipă este plăcută și interesantă, dar niciodată nu poți să te impui în totalitate. Așa am ajuns cu adevărat să-mi pun ideile pe portativ și să le dau o formă fixă, trecând astfel de la improvizație la compoziție și, fără să știu încotro mă îndrept, m-am trezit în scurt timp într-o carieră solistică.

Cred că undeva, dincolo de nori, este cineva care ne iubește pe toți la fel de mult și ne îndrumă pe fiecare să ne urmăm calea. Rolul meu de creator i se datorează Lui și tot de la El primesc toată muzica pe care o dăruiesc mai departe publicului. Pianul este, pentru mine și pentru public, traducătorul final al mesajului.

Nu consider că este dificil atâta timp cât crezi, dorești și te dedici visului tău.

Cum te promovezi în acest moment?

De mai bine de un an de când te-am cunoscut mi-ai fost alături cu tehnici de promovare, platforme și mi-ai dat cele mai bune sfaturi în acest domeniu. Pentru asta, Mădălina, îți mulțumesc.

Cel mai important mijloc de promovare este site-ul meu, www.teomilea.com, de acolo existând legături către toate celelalte rețele online: facebook, twitter, soundcloud, youtube, itunes etc. Există deasemenea, newsletter-ul care anunță recitalurile mele următoare, celor care s-au înscris pe site-ul meu la secțiunea ”subscribe to newsletter”.

Care sunt planurile de viitor?

În toamna acestui an îmi voi delecta publicul cu un videoclip nou, al piesei Sarabanda. Spun doar atât deocamdată, vreau să fie o surpriză mare pentru cei care mă urmăresc.

Pentru 2014 sunt programate alte două videoclipuri, primul în luna aprilie și cel de-al doilea în luna iulie. Cele două piese vor pregăti lansarea celui de-al doilea disc semnat Teo Milea, în luna octombrie.

Pentru mine ”Muzica-i un leac de suflet”, sper să fie și pentru voi!

Îl puteți asculta pe Teo Milea în recital, la sediul ICR, în București, pe 14 iunie 2013. Aflați mai multe informații aici.