Warning: Attempt to read property "name" on null in /home/r34470care/_portalhr.ro/wp-content/themes/livedesign/functions.php on line 142

Warning: Attempt to read property "term_id" on null in /home/r34470care/_portalhr.ro/wp-content/themes/livedesign/functions.php on line 143
Secțiune susținută de

Trei sferturi din specialiștii în HR cred că vorbitul în public poate fi învățat

Portal HR \ Actual \ Trei sferturi din specialiștii în HR cred că vorbitul în public poate fi învățat

Aproape în unanimitate, reprezentanții industriei de Resurse Umane sunt de părere și că abilitățile de vorbire în public avantajează candidații pentru anumite poziții din cadrul companiilor, iar trei sferturi dintre specialiști consideră că acestea se pot dezvolta prin practică, potrivit unui sondaj efectuat de SelfTrust Academy, companie lider în domeniul serviciilor de training pentru public speaking.

Desfășurată sub motto-ul „HR. Punct și de la capăt”, Speakings HR Edition 2018 a reprezentat totodată o ocazie pentru a le solicita profesioniștilor acestui domeniu părerea în legătură cu importanța abilităților de a vorbi în public.

Astfel, în cadrul unui sondaj realizat pe 60 de specialiști și manageri din HR și industrii conexe, peste 98% dintre respondenți s-au declarat de acord cu afirmația conform căreia „candidații pentru anumite poziții sunt avantajați dacă știu să vorbească în public”, în vreme ce peste 73% dintre ei au fost de acord că vorbitul în public este o abilitate care se poate dezvolta.

Cu toate că mai bine de jumătate dintre cei prezenți (53%) au afirmat că se consideră la un nivel satisfăcător de pregătire pentru a vorbi în public, 27% dintre respondenți au recunoscut totuși că se simt puțin sau foarte puțin pregătiți în acest sens.

Aproape în unanimitate – peste 96% – profesioniștii în HR consultați au afirmat că ar recomanda cursurile de public speaking ca instrument de dezvoltare a angajaților, peste 85% dintre ei fiind totodată de părere că un astfel de curs este potrivit inclusiv pentru dezvoltarea propriei cariere.

În ceea ce privește atributele principale ale unui discurs public persuasiv, respondenții au considerat, în majoritate (73%), că vorbitul în public se poate învăța. Mai mult de două treimi au afirmat că spontaneitatea este importantă inclusiv într-o prezentare de business, 48% au fost de acord că povestea personală transmite un mesaj puternic, iar 36% că pregătirea unui discurs face diferența.

„Ne bucurăm să constatăm interesul în creștere al specialiștilor în Resurse Umane – poate cea mai exigentă categorie de clienți a SelfTrust Academy – față de soluțiile creative, adaptate provocărilor viitorului, pe care le oferim în domeniul trainingului și dezvoltării profesionale a angajaților”, a declarat Andrei Dunuță, antrenor de public speaking și fondator al SelfTrust Academy.

„Ca și la ediția anterioară a Speakings HR Edition, am fost încântați de calitatea pregătirii și gradul de implicare a participanților, precum și de nivelul înalt de reprezentare al companiilor, circa 60% dintre participanți provenind din middle și top management. Faptul că aproape 75% dintre participanți s-au declarat mulțumiți și foarte mulțumiți cu privire la evenimentul nostru demonstrează că putem răspunde pe deplin așteptărilor acestui public atât de pretențios.”

Speakings și Speakings HR Edition sunt evenimente organizate periodic A doua ediție a Speakings HR Edition, concept unic de eveniment corporate ce reunește într-un format inedit o competiție de vorbit în public și o conferință convențională a specialiștilor în Resurse Umane, a avut loc pe 17 mai în București, reunind zeci de participanți din domeniu. Evenimentul se înscrie în filozofia Speakings Corporate, o abordare nouă și inedită a trainingului pentru angajații din companii, prin competiții de public speaking prin care speakerii reprezintă compania din care provin, iar locurile în public sunt dedicate colegilor, susținătorilor acestora, precum și profesioniștilor din industrie, în funcție de specificul evenimentului.

Seria de evenimente Speakings, organizată de SelfTrust Academy, companie specializată în furnizarea de servicii de training prin experiențe de învățare neconvenționale, pune în lumină importanța unor abilități precum capacitatea de a vorbi convingător în public, în special – dar nu în exclusivitate – pentru pozițiile manageriale. Ceea ce face ca Speakings să fie diferit de alte confruntări de acest gen este antrenamentul intensiv pe care participanții îl fac timp de o săptămână cu Andrei Dunuță, antrenor de public speaking și fondator al SelfTrust Academy.

Data articol: mai 29, 2018

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam