Un studiu Forbes arată că România este în topul preferințelor americanilor pentru a se retrage la pensie
Numărul americanilor care doresc să se stabilească în afara Statelor Unite s-a triplat în ultimele trei decenii, conform unui raport realizat de revista Forbes, care citează un sondaj din 2024 al Universității Monmouth. În paralel, datele Biroului de Statistică a Muncii arată că un american de peste 65 de ani cheltuiește în medie 4.818 de dolari pe lună pentru traiul de zi cu zi în SUA.
Totodată, numărul americanilor care locuiesc în străinătate și care își primesc pensiile din SUA a crescut semnificativ, de la 307.000 în 2008 la peste 700.000 în prezent, potrivit Administrației de Securitate Socială.
Europa este, de departe, una dintre cele mai atractive destinații pentru americanii care își doresc să se mute în străinătate. Mulți aleg să facă acest pas pentru a-și redescoperi rădăcinile, a călători și a beneficia de un stil de viață cu o calitate superioară. Deși multe țări europene, în special din Europa de Vest și de Nord, sunt cunoscute pentru costurile ridicate ale vieții, există totuși numeroase regiuni care oferă un trai mult mai accesibil decât cel din Statele Unite.
România se află pe primul loc în clasamentul Forbes al celor mai accesibile țări pentru expați. Cu un cost de viață scăzut, descrierea făcută României cuprinde informații despre cum țara oferă peisaje spectaculoase și costuri reduse pentru chirii, utilități și alte cheltuieli zilnice. Totuși, raportul subliniază că bugetul lunar de aproximativ 600 de euro pe persoană este valabil în principal pentru regiunile din nordul României, și nu pentru marile orașe sau pentru capitala București.
Portugalia se clasează pe locul doi, fiind apreciată pentru costul relativ scăzut al vieții, prețurile accesibile la proprietăți, un sistem de sănătate bine pus la punct, clima blândă și localnicii prietenoși. Cu toate acestea, experții atrag atenția că prețurile din Portugalia sunt în creștere, în special în orașele populare precum Lisabona și Porto. Chiar și așa, Portugalia rămâne una dintre cele mai accesibile destinații din Europa de Vest.
Cehia ocupă locul trei în acest clasament, cu un buget lunar de aproximativ 950 de euro per persoană, conform World Population Review. Urmează Bulgaria, considerată un „diamant ascuns” al Europei datorită costurilor reduse, și Spania, mai ales în regiunile sale mai puțin turistice, care oferă un echilibru între calitatea vieții și accesibilitate financiară.
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam