Secțiune susținută de

Utilizarea AI de către angajați a crescut accentuat la nivel global, la 75% față de 22% în 2023

Portal HR \ Actual \ Utilizarea AI de către angajați a crescut accentuat la nivel global, la 75% față de 22% în 2023

Utilizarea Inteligenței Artificiale generative (GenAI) la locul de muncă a înregistrat o creștere semnificativă, de aproape patru ori, de la 22% în 2023, la 75% în prezent, arată cel mai nou studiu EY Work Reimagined 2024. Cea mai ridicată rată de utilizare este atribuită sectorului tehnologic (90%), iar cea mai mică, sectorului guvernamental și public (60%).

Studiul EY Work Reimagined 2024 explorează oportunitățile de dezvoltare a afacerilor, suprapusă pe dinamismul constant al pieței muncii. Totodată, mai bine de o treime dintre respondenți au raportat că utilizarea AI le-a ameliorat productivitatea (37%) și le-a permis să se concentreze pe activitățile cu valoare ridicată (36%).

Newsletter săptămânal · PortalHR

HR fără zgomot.
Doar ce contează.

Analiză, context și direcții strategice din HR și business — selectate de echipa Career Advisor și livrate săptămânal în inbox.

Totuși, utilizarea efectivă a AI este în strânsă dependență de programele de învățare din cadrul organizațiilor și de calitatea acestora. Peste jumătate dintre angajații care utilizează AI (58%) declară că programele de dezvoltare și instruire ale organizației lor sunt „peste medie” sau „excelente”.

Pornind de la peisajul tehnologic redefinit prin utilizarea la scară largă a AI, studiul arată și faptul că activitatea profesională se îndepărtează tot mai mult atât de ideea de loc de muncă, cât și de aceea de carieră. Astfel, angajații valorifică primordial existența unui pachet salarial cât mai mare (81%), un nivel mai ridicat al bunăstării și carierei (79%) și telemunca (75%).

Intenția de demisie crește, în special în rândul GenZ și Millenials

Peste 38% dintre respondenți au declarat că vor analiza posibilitatea de a demisiona în următoarele 12 luni, 25% dintre aceștia  indicând și faptul că intenționează să-și schimbe domeniul de activitate.

Această atitudine este în mod particular prezentă în rândul milenialilor, 40% dintre aceștia intenționând să plece de la locul de muncă actual, față de, de exemplu, 23% dintre Baby Boomers. O preferință diferită de plecare se manifestă și în cazul bărbaților – de 1,2 ori mai mare comparativ cu femeile. 

Per total, intenția angajaților de a demisiona a crescut cu 4% față de anul precedent. Potrivit studiului, în pofida incertitudinilor economice, 37% dintre aceștia au declarat că în următorul an își vor schimba angajatorul.

„În contextul actual, devine o așteptare naturală oferirea unor elemente de recompensare din ce în ce mai pragmatice. În timp ce anumite elemente vor rămâne perene – calitatea leadership-ului de exemplu, mulți dintre motivatorii de moment sunt semnificativ mai pragmatici. Organizațiile care își doresc succesul într-un termen scurt vor trebui să suprapună oferirea unui cadru tehnologic complex cu elemente de motivare foarte tangibile”, este de parere Claudia Sofianu, Partner EY Romania PAS TAX Leader.

Taguri:
Data articol: octombrie 30, 2024

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam