www.societate.net?

Recrutăm, cumpărăm, plătim online. Curtăm, iubim și ne despărțim pe wall-uri de Facebook. Vorbim despre echipe virtuale, iar locurile de vacanță care “se respectă” ne oferă conexiuni Wi-Fi în decoruri mirifice; ne luăm micul dejun la București, prânzul la Paris, cina la Praga și… coafura rezistă…!

Vrem sau nu, acestea sunt deja realități pentru noi; realități care cu două generații în urmă păreau nu numai de neacceptat ci și imposibil de imaginat. Într-o logică similară, ne putem oare imagina cum va arăta acest text scris de către un reprezentant al generațiilor ce urmează?

Împărtășesc convingerea că omul nu s-a schimbat de 2000 de ani; nevoile sale de bază au ramas aceleași: nevoia de siguranță, de apartenență, de comunicare etc. Ceea ce s-a schimbat însă fundamental (și sunt convinsă că procesul este departe de a se fi încheiat sau de a-și încetini viteza) este modul în care satisfacem acele nevoi – folosim alte “instrumente”, în contextul în care elementele timp și spațiu au căpătat alte înțelesuri. Folosim cantități uriașe de informație în timp extrem de scurt; ne deplasăm pe distanțe altă dată imposibil de străbătut într-o viață de om. Însuși termenul “viață de om” a căpătat un alt înțeles: durata media de viață crește necontenit. Suntem din ce în ce mai mulți, trăim din ce în ce mai mult și interacționăm cu infinit mai multe persoane sau experiențe decât o puteau face oamenii acum 100 de ani – și probabil cu infinit mai puține persoane sau experiențe decat vor interactiona cei ce vin dupa noi…

Opunem rezistență acestor schimbări și este în firea omului să facă așa; încercăm să ne reîntoarcem la origini, aderăm în diverse forme la așa-numitul “slow movement” (downshifting, raw food, slow food, ecolife etc). Cu toate acestea, schimbarea își vede de drum și ușor-ușor este înglobată și ne adaptăm la ea.

Dacă vă uitați atent la un perete de Facebook, veți putea recunoaște comportamente vechi de când lumea, exprimate însă un pic diferit; balconul din care Julieta îl aștepta pe Romeo există încă: “Romeo” actual preferă însă să posteze un link către o anume piesă de pe YouTube, “Julieta” raspunde prin alt link, printr-un “like” sau – în mod dramatic – respinge respectivul avans printr-un log-off demonstrativ sau prin vehemența unui “unfriend” brutal… Scrisorile și poștalioanele sunt înlocuite de E-mail, Messenger sau Chat, iar buchetul imens de trandafiri prin jpeg-uri cu atât mai valoroase cu cât au mai mulți Mb.

Vindem produse sau servicii către piețe din ce în ce mai mari, la care ajungem din ce în ce mai puțin prin intermediul reprezentanților noștri de vânzări și din ce în ce mai mult prin mijloacele comunicării virtuale. Organizăm show-room-uri pe net și construim strategii complexe pentru a fi “la un click distanță de clientul nostru”. Stăm online pentru a răspunde 24/ 7/ 365 eventualelor întrebări sau cereri din partea clienților, iar absența unui brand “serios” de pe www este aproape de neconceput.

Cât de mult va mai dura până când va trebui să învățăm să fim “la un click distanta” de angajatul nostru? Deja s-au făcut pași mari în direcția asta: echipe virtuale, telework, platforme de training on-line și portaluri prin care multe dintre nevoile angajaților noștri sunt gestionate electronic (evaluări, fluxuri de aprobare, interviuri online etc). Oare cât de improbabil este să ne imaginăm că o ofertă de muncă va fi transmisă sub forma unei “cereri de prietenie” sau că demiterea unui angajat dintr-o organizație va ajunge să se produca prin intermediul unui proces de tip “unfriend”? Asta ca să nu mergem cu imaginația mai departe, acolo unde holograma șefului va putea irupe în mijlocul bucătăriei casei noastre pentru o ședință operativă scurtă sau unde procesul de acomodare într-o nouă organizație va fi realizat prin implantare de cip-uri cu informație care te transformă în câteva secunde într-un cunoscător-expert al tuturor proceselor din organizația respectivă.

Nu, nu cred că interacțiunea directă va putea dispărea vreodată; cred însă că va trebui să admitem că este bine să reinventam proactiv procese și să redesenăm modul în care organizațiile funcționează – pentru a nu risca să devenim niște dinozauri… Mă va contrazice oare realitatea? Sincer, mi-ar plăcea să o facă – sunt un om ca oricare altul: rezistent la schimbare și atasat de valorile și obiceiurile generației mele; în același timp, vreau să-mi provoc propriile limite de înțelegere și toleranță pentru a putea rămâne un individ competitiv și adaptat. Cât mai mult timp cu putință.

Revenind însă cu picioarele pe pământ, săptămâna viitoare vă voi propune o discuție despre telework – munca de acasă – o tendință în creștere, care poate schimba destul de mult felul în care o organizație funcționează.