Abilități transferabile
Chiar dacă la prima vedere ar putea să pară doar o problemă de completare inspirată a unei rubrici din CV-ul/profilul tău, dilema abilităților dobândite în timp și transferabile indiferent de zona funcțională a jobului la care aplici rămâne una de profunzime. De fapt, în înțelegerea și comunicarea inspirată a acestor abilități constă unul din secretele impactului pozitiv la interviu și, în general, în orice interacțiune cu efect potențial asupra succesului tău în carieră.
Fie că ești la început de drum și lipsa unui traseu profesional consistent pare să te împiedice să descoperi care sunt acele abilități care te recomandă, sau îți dorești o schimbare fundamentală în carieră și ai sentimentul că o iei de la zero, procesul de identificare a abilităților este unul cât se poate de valoros.
Premiza de la care trebuie pornit este aceea că oricare din activitățile în care te-ai implicat până acum (retribuite sau nu, pe termen lung sau scurt, prezente sau nu într-o fișă de post) au avut (cel puțin teoretic) potențialul de a te ajuta să dezvolți o anumită abilitate. Pentru a o identifica trebuie trecut printr-un proces exigent de auto-analiză și stabilire:
1. a activităților în care ai fost implicat(ă);
2. a procentului real de implicare;
3. a genului de abilități pe care activitatea respectivă le cerea și, implicit, le dezvolta (organizare, comunicare, relationare etc.)
Acestea din urmă sunt abilitățile cu potențial transferabil în alte joburi la care îți propui sa aplici.
Pentru a înțelege gradul de potrivire a setului tău de abilități cu nevoile concrete ale unui potențial angajator, analiza de mai sus trebuie repetată. Astfel, pornind de la informațiile pe care le ai despre poziția care te interesează (și nu ne referim aici doar la fișa de post), încearcă să identifici genul de activități pe care le implică și, evident, abilitățile (intuitiv) necesare. Poți elabora astfel o listă care, deși nu este neapărat cea oficială a „filtrelor de selecție” pe care le va utiliza angajatorul în interviu, îți oferă totuși suficiente informații ca să descoperi pe care abilitate personală trebuie să insiști și cu ce tipuri de exemple merită să o argumentezi (și asta pentru că simpla afirmație a capacității de muncă în echipă, de exemplu, este irelevantă în economia unui proces de selecție dacă nu este susținută cu dovezi).
Pentru mai multe informații despre cum îți poți descoperi abilitățile transferabile, citește și articolul Transferable Skills -Bringing Your Skills to a New Career.
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam