Ajutorul de șomaj: 7 întrebări și 7 răspunsuri esențiale
Pentru a treia lună consecutiv, rata șomajului a crescut în România. Numai în septembrie numărul șomerilor indemnizați a fost mai mare cu aproape 14.000 persoane față de luna august. Tocmai pentru că rata șomajului este în creștere, iar numărul celor care se înscriu în registrele agențiilor de ocupare a forței de muncă este tot mai mare, am pregătit astăzi o sinteză cu cele mai importante informații despre ajutorul de șomaj.
1) Cine are dreptul la indemnizație de șomaj
Printre persoanele care au dreptul la indemnizație de șomaj se numără cele care :
- și-au pierdut locul de muncă din motive neimputabile lor;
- au încheiat un contract de asigurare pentru șomaj și nu realizează venituri sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință în vigoare (valoarea ISR este de 500 de lei în 2012);
- au încetat activitatea ca urmare a pensionării pentru invaliditate și ulterior, au redobândit capacitatea de muncă, dar nu au reușit să se încadreze în muncă;
- au defășurat activitate în baza convenției civile, însă aceasta a încetat;
- sunt absolvenți ai instituțiilor de învățământ, în vârstă de minimum 16 ani, care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale;
- sunt absolvenți ai școlilor speciale pentru persoane cu handicap în vârstă de minimum 16 ani, care nu au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale.
- să aibă unu stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii;
- să nu realizeze venituri sau să realizeze venituri mai mici decât valoarea ISR (500 de lei);
- să nu îndeplinească criteriile de pensionare;
- să fie înregistrată la agenția pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința, dacă a avut ultimul loc de munca ori a realizat venituri în acea localitate.
- actul de identitate, în original;
- actele de studii și de calificare, șn original și în copie;
- adeverința medicală din care să rezulte că persoana este clinic sănătoasă sau aptă de muncă ori că are eventuale restricții medicale;
- acte eliberate de organele financiare teritoriale, din care să rezulte că persoana nu realizează venituri sau că realizează venituri mai mici decât valoarea ISR
Pe lângă aceste documente, fiecare categorie de persoane care are dreptul la ajutor de șomaj trebuie să prezinte anumite documente specifice. Spre exemplu, în cazul persoanelor provenite din muncă, actele solicitate în plus sunt:
- adeverința eliberată de angajatori și vizată de inspectoratul teritorial de muncă, din care să rezulte perioadele în care s-a prestat activitatea, precum și data și motivul încetării raporturilor de muncă sau de serviciu la ultimul angajator;
- declarația pe propria răspundere din care să rezulte că nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează venituri mai mici decât ISR;
- adeverința eliberată de angajator din care să rezulte, în funcție de situație: dacă angajatorul înregistrează debite la bugetul asigurărilor pentru șomaj/perioada pentru care nu s-au plătit contribuțiile la bugetul asigurărilor pentru șomaj și suma aferentă acestei perioade/angajatorul se regăsește în procedura de executare silită, reorganizare judiciară, faliment, închidere operațională, dizolvare, lichidare, administrare specială sau nu și-a achitat contribuțiile datorită unor situații de forță majoră.
Ajutorul de somaj se calculează ca:
- 75% din valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data stabilirii acestuia, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin un an;
- 75% din ISR la care se adaugă o sumă calculată prin aplicarea asupra mediei salariului de bază lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare a unei cote procentuale diferențiate în funcție de stagiul de cotizare.
Cotele procentuale diferențiate în funcție de stagiul de cotizare, menționate mai sus, sunt:
- 3% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 3 ani;
- 5% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 5 ani;
- 7% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 10 ani;
- 10% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani.
Pentru persoanele care au fost asigurate în baza unui contract de asigurare pentru șomaj, la determinarea sumei calculate prin aplicarea unei cote procentuale diferențiate în funcție de stagiul de cotizare, se va avea în vedere venitul lunar declarat în contractul de asigurare pentru șomaj.
- încetării raporturilor de muncă/de serviciu;
- încetării contractului de asigurare pentru șomaj;
- încetării motivului pentru care au fost pensionate;
- încetării activității desfășurate exclusiv pe baza convenției civile;
- expirării perioadei de 60 de zile, pentru absolvenții instituțiilor de învățământ, în vârstă de minimum 16 ani, care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale;
- absolvirii, pentru absolvenții școlilor speciale pentru persoane cu handicap în vârstă de minimum 16 ani, care nu au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale.
- 6 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin un an;
- 9 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 5 ani;
- 12 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani.
- să se prezinte lunar, pe baza programării sau ori de câte ori sunt solicitate, la agenția pentru ocuparea forței de muncă la care sunt înregistrate, pentru a primi sprijin în vederea încadrării în muncă;
- să comunice în termen de 3 zile agenției pentru ocuparea forței de muncă la care sunt înregistrate orice modificare a conditților care au condus la acordarea drepturilor;
- să participe la serviciile pentru stimularea ocupării și de formare profesională oferite de agenția pentru ocuparea forței de muncă la care sunt înregistrate;
- să caute activ un loc de muncă;
- să înștiințeze în scris agenția pentru ocuparea forței de muncă la care sunt înregistrate cu privire la apariția stării de incapacitate temporară de muncă și datele de identificare, respectiv numele medicului prescriptor și unitatea în care funcționează acesta, în termen de 24 de ore de la data acordării concediului medical. În situația în care apariția stării de incapacitate temporară de muncă a intervenit în zile declarate nelucrătoare sau împlinirea termenului de 24 de ore se realizează în zile declarate nelucrătoare, persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj au obligația de a înștiința agenția pentru ocuparea forței de muncă la care sunt înregistrate, în prima zi lucrătoare.
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam