Intre timp și nicovală – sau despre cum stabilește un angajator programul de lucru corect

Timpul de muncă și timpul de odihnă ar putea fi considerați cei doi poli ai vieții salariatului. Însă, dacă ar fi să judecăm lucrurile atât de radical, o astfel de afirmație ne-ar duce cu gândul mai mult la un lucrător aservit, decât la un salariat. De cealaltă parte a baricadei se află angajatorul, care, deși este cel care impune regulile jocului, trebuie să respecte o serie de norme când vine vorba de stabilirea unui timp de lucru corect.

Timpul de muncă vs. timpul de odihnă. Cum stabillim proporțiile corecte?„Cred că este mai corect să avem în vedere regula celor “3 opt”, reținuta în doctrina românească și internațională a dreptului muncii – 8 ore pentru muncă, 8 pentru odihnă, iar 8 pentru timpul liber, personal. Sunt momente când, pentru a obține un anumit rezultat, cele 8 ore de odihnă se suprapun cu cele 8 pentru timpul liber, însă acestea trebuie limitate la perioade foarte scurte, excepționale, care trebuie corectate cât de curând posibil, deci în niciun caz transformate într-o uzanță a muncii, consideră Anamaria Corbescu, senior associate la casa de avocatura Salans.

Atunci când configurează programul de lucru al salariaților, angajatorii trebuie să aibă în permanență acest principiu în minte și să respecte limitele foarte clare impuse de legislație, atrage atenția avocatul de la Salans.

Astfel, durata maximă legală a timpului de munca nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare, decât în mod excepțional. Salariații au dreptul, între două zile de munca, la un repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive și, întotdeauna, durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadaă de repaus de 24 de ore.

Program de lucru inegal?

În cazul programelor inegale, numărul de ore lucrate zilnic sau săptămânal sau în altă unitate de referință de timp fluctuează.

Potrivit Aneimaria Corbescu, modul concret de stabilire a programului de lucru inegal în cadrul săptămânii de lucru de 40 de ore, precum și în cadrul săptămânii de lucru comprimate, va fi negociat prin contractul colectiv de muncă la nivelul angajatorului sau, în absența acestuia, va fi prevăzut în regulamentul intern.

Este important de știut că programul de lucru inegal poate funcționa numai dacă este specificat expres în contractul individual de muncă.

De asemenea, potrivit avocatului de la Salans, Codul Muncii permite și crearea unor programe individualizate, în raport cu nevoile activității sau ale unor salariați, însă doar cu acordul sau la solicitarea acestora.

Programele individualizate de muncă presupun un mod de organizare flexibil a timpului de muncă. Durata zilnică a timpului de muncă este împărțită în două perioade: o perioadă fixă, în care personalul se află simultan la locul de muncă, și o perioadă variabilă, mobilă, în care salariații își aleg orele de sosire și de plecare, cu respectarea timpului de muncă zilnic.

„Oricum, în toate situațiile, programul individualizat de muncă poate funcționa numai cu respectarea în ansamblu a tuturor dispozițiilor privind timpul de lucru”, subliniază Corbescu.

Dreptul la repaus

Repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica, indiferent de numărul mai mare sau mai mic de ore lucrate în zilele „lucrătoare” ale săptămânii.

În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.

În situații de excepție, zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioada de activitate continuă ce nu poate depăși 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă și cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanților salariaților.

Activități pregătitoare sau în legătură indirectă cu munca – pot fi asimilat ca timp de muncă ?

Timpul de muncă este definit in Codul Muncii ca orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziția angajatorului și îndeplinește sarcinile și atribuțiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil și/sau ale legislației în vigoare.

„Este limpede că, în acest interval, salariatul nu dispune de timp personal, însa nu este la fel de clar dacă timpul aferent unor activități pregătitoare sau în legătura indirectă cu munca se pot include în timpul de lucru”, este de părere Anamaria Corbescu.

Cu toate acestea, potrivit avocatului de la Salans, literatura de specialitate și practica instanțelor și a autorităților în acest sens a clarificat unele situații – de exemplu, se asimilează timpului de muncă, timpul pentru echipare-dezechipare, pentru pregătirea locului de munca în vederea începerii activității sau pentru deplasarea organizată în cadrul muncii.

“Un criteriu orientativ poate fi lipsa posibilității pentru salariat de a își organiza nestingherit timpul personal, însă astfel de evaluări trebuie făcute de la caz la caz, cu atenție îi prin interpretarea tuturor imprejurărilor de fapt”, consideră specialistul Salans.