Ruxandra Mateescu: atunci când lucrezi de acasă, muncești mult mai mult de opt ore pe zi

Delicată, feminină și cu un aer parcă venind din altă epocă, Ruxandra Mateescu este o tânără mamă din mâinile căreia iau naștere adevărate opere de artă: aranjamente florale pline de culoare, eleganță și originalitate. Ruxandra are 32 de ani, a absolvit Comunicare și după terminarea facultății a ales să stea acasă, pentru a avea grijă de copii. În prezent, este mama unui băiețel de opt ani și a unei fetițe de patru, dar și un florist plin de talent. În 2010 a început să se ocupe de aranjamente florale, a lansat site-ul www.buchetiera.ro și are planuri serioase în domeniul designului floral, aranjamentele personalizate sau cele pentru mese fiind doar câteva dintre ele.

Cum ai început să te ocupi de aranjamente florale?

Am terminat Comunicare la SNSPA în 2003 și în ultimul an mi-am dat seama că nu mai vroiam să fac asta, pentru că nu îmi plăcea. De asemenea, eram însărcinată și după ce am terminat facultatea am vrut să stau acasă cu băiețelul meu, Petru, care acum are opt ani și jumătate. Avem și o fetiță, Olga, de patru ani și a fost alegerea mea să stau cu copiii, am considerat că e mai bine așa, să fiu cu ei în primii ani. Și nu mi-a părut rău. La un moment dat, după șase ani în care am stat cu copiii, în 2010, mi-am dat seama că am depășit faza asta și că aș vrea să fac mai mult. Însă nu mai știam ce îmi place să fac. Într-o zi, am trimis copiii în parc cu soțul meu și mi-am zis: trebuie să aleg, să fac ceva ce îmi place. M-am gândit mult și mi-am amintit că, atunci când eram mică, tata venea mereu acasă cu brațe de flori, pe care le aranja. Mi-a rămas această amintire și am realizat că și eu fac la fel, așa că mi-am spus că trebuie să mă ocup de ceva legat de flori! Asta se întâmpla la sfârșitul verii lui 2010. În același an, în primăvară, citisem un articol pe un blog străin de modă despre un florist cunoscut din New York, o tipă foarte drăguță, și m-am gândit că ocupația asta, legată de flori, poate să fie foarte frumoasă. Așa m-am hotărât să încerc. Mai departe, m-am întrebat: cum pot să învăț? Aici mi s-a rupt filmul, pentru că în România nu prea ai cum să înveți așa ceva.

Nu există cursuri specializate?

Nu, există doar câteva ateliere, am făcut și eu unul, cu Ștefan Dițu, care avea un workshop mai degrabă pentru hobby. Am fost acolo de câteva ori și am învățat exact ce înseamnă design floral, și anume că este mai mult decât a pune florile în vas… Am venit la workshop de vreo trei ori și între timp am început să mă informez de pe Internet și mi-am dat seama că îmi doresc să mă îndrept în direcția asta.

Cum ai găsit primii clienți?

Am mers la atelierele de care vorbeam de câteva ori, apoi am început să învăț de pe Internet și m-am apucat serios. În primăvara lui 2011 m-am întâlnit cu un prieten din copilărie pe care nu îl mai văzusem de mulți ani și mi-a zis că se însoară în vară. Eu nu mai făcusem până atunci decât buchete mici, pentru prieteni, lucruri mărunte, pe care să îmi fac mâna, dar nu i-am spus și lui asta. I-am propus să mă ocup eu flori, a fost de acord, și a fost cadoul meu de nuntă, pentru că mi-era foarte frică, nu știam exact ce înseamnă un astfel de eveniment. Era o nuntă mare și un pic altfel, nu cum învățasem eu la atelier, au vrut ceva hippie, semăna cu ce îmi plăcea mie, personal, dar nu cu ce învățasem teoretic să fac. M-am ocupat de buchete, de aranjamente, de tot și a ieșit superb, este una dintre cele mai frumoase nunți! Apoi mi-am făcut site-ul, ca să pot să arăt cu ce mă ocup.

Câte evenimente ai mai avut de atunci?

Anul trecut am avut patru nunți, am mai avut botezuri și alte evenimente. Clienții au aflat de mine prin recomandări.

Nu ai folosit alte metode de promovare?

În afară de Facebook, nu. Pentru că îmi selectez clienții. Nu lucrez pentru oricine.

Ai și refuzat clienți?

Da. Un florist nordic spune: trebuie să-ți placă ceva înainte de a te apuca să faci. E foarte adevărat! Dacă nu îți place proiectul la care lucrezi, nu o să-ți iasă. Am încercat o dată, când mi s-a impus ce să fac și nu mi-a plăcut nici conceptul, nici florile. Nu îmi place să mi se impună. Ei au fost mulțumiti, pentru că a ieșit așa cum mi-au arătat în poze, dar eu nu. De atunci am învățat să refuz, pentru că nu lucrez cu plăcere și iese banal, neinteresant, nu e nimic din povestea ta în florile pe care le fac eu, pentru că nu ajung să o simt. Îmi place să introduc povestea omului într-un buchet. Dacă vrei să-i oferi prietenei tale un buchet, eu te întreb câți ani are, ce face în timpul liber, ce îi place, ce culori preferate are, ce pasiuni și încerc cumva să le aduc în forma pe care o dau aranjamentului, în accesoriile pe care pe adaug.

Ar vrea să obișnuiască românii cu ideea de stil personalizat

Probabil că, prin călătoriile în străinătate, ați admirat și voi vitrinele micilor magazine cu decorațiuni interioare în serie mică, unde se găsesc obiecte înzestrate cu acele detalii care fac diferența între un cadou ales cu grijă și cel cumpărat, din obligație, de la mall. În privința buchetelor sau aranjamentelor florale, atenția pentru detaliu este și mai importantă. Acesta este punctul asupra căruia vrea să insiste Ruxandra: își dorește să aibă clienți care să aprecieze un stil personalizat și aranjamentele florale alcătuite special pentru cei sau cele cărora le sunt oferite.

În afară de aranjamente pentru nunți, botezuri și alte evenimente, ce mai realizezi?

În momentul de față lucrez și la alt proiect. Vreau să mă îndrept către un stil și mai personalizat, să dezvolt ideea asta, de personalizare, să o promovez și să o induc în cultura românească. Florile trebuie să te înconjoare aproape în fiecare zi. Știu, sunt scumpe, pentru că nu avem sere în România, nu se mai face producție și le importăm din Olanda, America de Sud sau Africa și asta îți crește costurile. Dar e și o chestiune de cultură. Românii care au posibilități financiare preferă să își ia tot felul de chinezării, sau vestitele lumânări, pe care și le pun în casă. Chiar și când au o masă în familie, între prieteni, pun tot felul de prostioare pe masă, ca decor, nu pun flori, pentru că noi, românii, nu avem cultura asta vizuală. De aceea aș vrea să le arăt clienților mei faptul că a oferi flori poate fi mai mult decât o obligație, și îmi doresc să ies un pic din sfera asta a evenimentelor și să intru în zona de personalizare.

Și cum ți-ai propus să propagi ideea de personalizare?

Încerc să le pun la dispoziție clienților niște lucruri de care să se bucure săptămânal. Sau aceia care oferă niște flori să înțeleagă faptul că nu le oferă doar așa, din obligație, ci pot oferi altceva, mai frumos, care chiar poate să-l bucure pe cel căruia i se oferă. Am observat că oamenii comandă, din obligație, aranjamente anoste, fără personalitate, care au prețuri nejustificat de mari. Și atunci de ce să nu alegi, cu aceeași sumă, ceva mult mai personal și mult mai frumos?

Aranjamentele tale sunt scumpe?

Pornesc de pe la 250 de lei un aranjament, depinde despre ce este vorba. E multă manoperă, eu țin foarte mult la detalii și îmi place să fac obiect floral, nu aranjament floral. Adică nu buchetul clasic, ci ceva cu o structură, cu o anumită formă, dar din flori. Încă nu am avut ocazia să fac tot ce aș vrea să fac.

De ce? Nu ai găsit clienții potriviți?

Da, e greu să-i explici omului, fără să îi arăți, uite, aici va veni o structură de lemn, combinată cu piatră, o să fie mușchi și câteva flori într-o parte. Omul nu poate vedea asta și spune că e obișnuit să aibă un buchet de flori. E o chestiune de cultură vizuală, care se construiește în timp, dar o să reușesc până la urmă.

Ce planuri mai ai, în afară de aranjamentele personalizate?

Design de masă. Ceea ce se cheamă, în străinătate, table design. Vreau să le ofer oamenilor mese frumoase, cu ajutorul florilor. Mi-aș dori să am ocazia să fac, de exemplu, pentru o masă mare, în familie – ca atunci când vin verii, unchii, bunicii – un decor frumos, cu ajutorul florilor. Nu cu salata de boeuf decorată cu un peștisor… vreau să ieșim din ipostaza asta, să le arăt oamenilor că se poate și altf

Nu s-ar angaja într-o corporație

După ce a stat șase ani alături de copii și încă doi ani a lucrat de acasă, pentru buchetiera.ro, Ruxandra mărturisește că i-ar veni greu să intre într-un sistem corporatist, cu program fix. Pentru simplul fapt că, lucrând de acasă, îi este mult mai ușor să își organizeze timpul în funcție de necesitățile fiecărei zile în parte. Asta nu înseamnă, însă, că are mai mult timp liber la dispoziție. Ci dimpotrivă, atunci când muncește de acasă ești, practic, mereu legat de laptop, telefon, birou!

Nu te-ai gândit să te angajezi într-o firmă, să ai un job corporatist?

Nu, niciodată nu am vrut.

De ce?

Pentru că după șase ani de stat acasă mi se părea o corvoadă să intru în programul acela de la 9 la 18. Nu îmi place ideea de a merge la muncă și a pleca la oră fixă. Prefer să îmi creez ritmul în funcție de ceea ce am de făcut în ziua respectivă. O zi de muncă poate să aibă 20 sau 2 ore, dacă simt că nu am nimic de dat în ziua aceea.

Lucrezi numai de acasă?

Da, sunt și colaborator la un site de parenting, unde scriu pe teme de parenting, medicale sau de psihologie.

Cum împaci acest business cu scrisul și cu familia? Cum reușești să te organizezi?

Și soțul meu e freelancer și muncește de acasă. Lucrez mult seara, după ce se culcă copiii, până târziu. Atunci când muncești de acasă faci mai multe decât cineva care merge la birou. Eu nu lucrez de la 9 la 17, ci cât încape! Sunt mereu acolo, am laptopul lângă mine, cum am timp mai dau un telefon, permanent mă gândesc la ceva, mai notez, deci muncesc mult mai mult de acasă.

Cât de mult timp îți ocupă business-ul ăsta?

E destul de greu să îl mențin pe linia de plutire cu doi copii mici. Îmi ia tot timpul liber. Iar atunci când nu lucrez aranjamente florale, învăț în fiecare zi. E o activitate constantă, pentru că altfel nu am cum să reușesc. E un domeniu artistic, până la urmă, în care eu am foarte multe de învățat, pentru că nu am la bază studii de structură, proporții, culoare sau contrast. Mai e ceva cu care mă lupt: cu deschiderea de a vedea. Și cred că totul pornește de la sistemul nostru de învățământ, care ne-a obligat să reținem totul pe de rost. În zona asta poți aduce elemente de decor din orice domeniu – dacă vezi o rochie care îți place sau o piesă de teatru, poți aduce elemente în aranjamentele florale. Aici mi-a fost destul de greu să mă obișnuiesc, să îmi deschid ochii. M-a ajutat și workshopul organizat de Andreea Stör – un florist bun, de la Cluj – unde am învățat că trebuie să îți deschizi ochii și să te joci cu orice. Ca în natură, unde nu vezi doar flori într-un loc – vezi și pietriș, mușchi, insecte, animale, păsări – peste tot e așa.

“Am și refuzat clienți, nu eram pe aceeași lungime de undă”

Unul dintre motivele pentru care Ruxandra preferă să lucreze de acasă, ci nu dintr-un spațiu comercial, este acela că astfel își permite să îți aleagă clienții. Poate suna pretențios, dar dacă priviți aranjamentele realizate de ea veți înțelege că se adresează unui anumit tip de public: “oameni tineri, liberi, deschiși, ieșiți din tipare”, așa cum spune chiar Ruxandra.

Ce fel de oameni sunt clienții tăi?

În general sunt tineri, până în 35 de ani, cu vieți un pic mai boeme, sunt mai liberi, ieșiți din tipare. Clienții constanți sunt aceia care au avut încredere în mine și mi-au dat libertate totală. Pentru că au și primit ceva foarte frumos în schimb. E o chestiune de chimie, trebuie să fim pe aceeași lungime de undă.

Te-ai gândit să îți deschizi propriul magazin, un spațiu pentru Buchetiera?

Nu. Dacă vreau să fac lucruri personalizate, nu pot decât lucrând de acasă. Sunt niște discuții preliminare până dau drumul unui proiect, oamenii vin la mine și îmi spun ce ar vrea, eu le spun cum aș vedea totul și apoi le spun dacă are rost să lucrăm împreună sau nu, pentru că niciunul dintre noi nu va fi mulțumit. Dintr-un spațiu dedicat acestei ocupații nu aș putea să-i spun cuiva că nu vreau să lucrez cu el.

Pe termen lung care e ținta ta, unde vrei să ajungi?

Vreau să ajung la design de obiect floral. Să am câțiva clienți mari, precum hotelurile sau anumite locații, unde să pot oferi design de obiect floral săptămânal.

Ce sfaturi i-ai da cuiva care ar vrea să se apuce de această meserie de la zero?

Să uite metodele de învățare cu care a fost obișnuit la școală, pentru că nu poți să faci meserii creative dacă înveți în același mod. Trebuie să te joci foarte mult, să îți deschizi ochii, să ai mult curaj. Nu există limite, trebuie să îți dai voie să faci ceva. Așa mi-am dat seama câte restricții ne punem de dimineață până seara. E ok să îți fie frică, dar să ai mult curaj. E o meserie în care nu ai două șanse, pentru că strici florile dacă nu îți iese! Iar la evenimentele mari, cum sunt nunțile, de exemplu, acesta este stresul cel mai mare. Dar, cu timpul, înveți să reziști la stres.

De unde te inspiri?

Din reviste de specialitate, cărți, manuale pentru floriști scrise de designeri mari, pe care le comand din străinătate sau merg la workshop-uri.

Sunt mulți floriști în România?

Sunt câțiva, dar nu știu mulți floriști buni la noi, cum sunt în străinătate, unde e cu totul altceva. La noi meseria asta a rămas la stadiul de organizare de evenimente, în afară se face artă cu flori. Acolo vreau și eu să ajung, pe termen lung! Să fac artă cu flori.

Crezi că există o piață pentru artă cu flori în România?

Da, eu cred că există. Suntem la început, nu ne-a arătat nimeni până acum, așa cum, până acum zece ani, nu ne-a spus nimeni cum trebuie să stea o rochie pe noi, dar învățăm. Până să vină chinezăriile astea știa lumea că poți să-ți pui lumânări prin casă? Le asociam cu morții! Dar am învățat. Așa o să învățăm și altele, încet.

Cum ai ales numele Buchetiera?

Buchetiera se leagă strict de ceea ce făceam la început – buchete pentru prieteni. Nici nu știam dacă există cuvântul în dicționar. În același timp, căutam o denumire mai veche dată persoanei care se ocupă de flori, vroiam ceva cu iz vechi, romantic, interbelic… ceva de demult. Căutând, am aflat că pe vremuri se spunea buchetieră și că există și Buchetiera din Florenta, cartea lui Vasile Alecsandri. Mi s-a părut suficient de romantic cât să aleg. Plus că am reintrodus în limbă un cuvânt uitat!