Secțiune susținută de

Un CV pentru secolul 21

Portal HR \ Opinia consultantului \ Un CV pentru secolul 21

Nu e nicio problemă dacă nu ești pregătit(ă) să faci schimbarea de la CV-ul tradițional la una din modalitățile la modă acum de prezentare a experienței, dar trebuie să ai în vedere câteva aspecte esențiale atunci când ești în căutare de job și/sau trimiți aplicații la anunțuri pentru poziții vacante.

Dincolo de ceea cum crezi tu că ar trebui să arate un astfel de document, nu uita că:

  1. Sunt șanse mari ca CV-ul tău să fie „citit” prima dată de un sistem ATS care filtrează conținutul în funcție de anumite câmpuri setate anterior de potențialii angajatori;
  2. A doua „citire”, chiar dacă este făcută de un specialist HR, trebuie să reușească să atragă atenția cât mai repede (poate nu în 6 secunde, dar cu siguranță în câteva minute);
  3. A treia „citire”, cea făcută de managerul direct al poziției pentru care se recrutează, durează adesea mult mai puțin, de unde importanța critică a informațiilor aflate pe prima pagină.

Iată câteva din recomandările noastre pentru cei care sunt conștienți că trăim în secolul 21 și, oricât de mult ne-ar displace acest lucru, viteza este esențială:

  1. Nu aglomera începutul CV-ului cu prea multe date de contact (nu mai foloseste nimeni adresa fizică pentru a trimite scrisori; este suficient să menționezi orașul în care trăiești și, dacă este cazul, flexibilitatea pentru relocare și în ce zonă, telefonul mobil și o adresă de mail care să nu fie de la serviciul actual și pe care să o verifici cel puțin o dată pe zi).
  2. Renunță la prezentări la persoana a III-a ale experienței, la rezumate profesionale cu cuvinte devenite locuri comune; este suficient să incluzi un scurt obiectiv profesional care să articuleze clar genul de poziție și/sau domeniul care te interesează.
  3. Începe detalierea experienței profesionale cu cel mai recent loc de muncă, deci invers cronologic (nu încetează să ne mire CV-urile care, în secolul 21, listează experiența profesională în ordine cronologică), include câteva responsabilități cheie (nu este necesar să pui toată fișa postului) și 1-2 realizări deosebite despre care poți oferi detalii concrete în timpul interviului.
  4. Ar fi ideal ca CV-ul să nu depășească 2 pagini, altfel riști să plictisești. Dacă, totuși, volumul de informații necesită o a treia pagină, asigură-te că nu detaliezi excesiv joburi de la începutul traseului profesional și evită listarea tuturor diplomelor obținute sau cursurilor profesionale la care ai participat vreodată.
  5. Evită să incluzi în CV liste de persoane care pot oferi referințe despre activitatea ta profesională. Dacă va fi necesar, poți oferi această informație direct evaluatorului.
  6. Alege o extensie standard pentru CV-ul tău. Oricât de „frumos” ți s-ar părea, un CV în Powerpoint va fi greu dacă nu imposibil de citit de un sistem automat, preferă Word protejat sau, dacă vrei, PDF (deși sunt situații în care ATS-urile nu „citesc” astfel de documente).

Nu rata interviuri din cauza unui CV înțepenit în vremuri demult apuse, actualizează-ți azi CV-ul pentru secolul 21 folosind sugestiile noastre.

Mult succes!

 

Save

Data articol: septembrie 29, 2016

Fondată în 2010, Career Advisor este o companie locală de resurse umane, având 3 linii de business: Servicii de Executive Search, Consultanța de Resurse Umane și E-Recruitment. Am dezvoltat în paralel și primul portal local de resurse umane, PortalHR.ro și divese instrumente utile candidaților, cum ar fi CVAdvisor.

Serviciile pe care le oferim se bazează pe expertiza echipei Career Advisor: 7 consultanți cu experiența între 12 – 20 de ani în resurse umane, în companii locale și multinaționale. Consultanții Career Advisor sunt licențiați în Hogan Assessment, Human Synergistics, Thomas International. Sectoarele pentru care lucram: Bunuri de Larg Consum, Servicii Financiare, Tehnologie & Telecomunicații, Farma, Servicii Medicale, Industrie si Servicii Financiare.

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam