5 strategii prin care vei atrage mai mulți candidați
Articol de SmartDreamers
Vremurile în care o companie făcea un simplu anunț de angajare și a doua zi recrutorul avea pe masă zeci de CV-uri au cam trecut. Nu mai e valabilă nici acea replică, reală sau exagerată, în care angajatul era îndemnat să își dea demisia pentru că alte 10 persoane așteptau la ușă.
Cu variații de la un domeniu la altul, costurile și timpul pentru ocuparea unei poziții vacante în companie au un impact important asupra întregului business. Din fericire, există câteva strategii la care recrutorii pot apela pentru a-și mări baza de date cu potențiali candidați. Sau “talent pipeline”, așa cum e familiar termenul oamenilor din HR.
- Construiește un brand de angajator cât mai puternic
În domeniul tech, de exemplu, media de ocupare a unei poziții este de 33 de zile. Un employer brand puternic poate să reducă timpul de angajare în mod simțitor. Tocmai de aceea, e important să gândești un proces continuu prin care să comunici targetat despre compania ta: misiunea, valorile brandului, atmosfera de zi cu zi, beneficiile și avantajele pentru cei care se alătură echipei.
În mod evident, un brand de angajator nu e deloc eficient dacă nu e comunicat la nivel larg pe conturile de social media, comunități online și mass media. În acest fel vei putea să ajungi la cei aproape 80% dintre candidații din piață, care nu sunt activi pe platformele clasice de recrutare. Chiar dacă decizia aplicării nu va fi luată imediat, odată cu apariția unui job potrivit, potențialul candidat va face pasul către compania ta, având o bază de informații și o părere deja formată.
- Targetează-ți anunțul către cei mai potriviți candidați
Odată cu acțiunea de comunicare intensă a brandului de angajator, ar trebui să răspunzi la o întrebare: “Cui transmiți mesajele tale?”.
Construiește profilul ideal (însă realist) al candidatului pe care îl cauți pentru fiecare poziție. Răspunde la întrebări legate de vârstă, educație, preferințe, interese și orice alt detaliu care ar putea ajuta la o targetare cât mai eficientă a unui public țintă. În momentul în care știi profilul unui candidat, poți să te apuci de treabă: să îl promovezi pe canalele care se apropie cât mai mult de ceea ce îți dorești: de exemplu, un developer poate fi găsit mai ușor pe Reddit sau Stack Overflow, decât pe Instagram. Totodată, pentru alte tipuri de poziții, în funcție de natura lor, sunt recomandate alte canale de comunicare.
- Fă-le viața mai ușoară aplicanților
Recrutarea a intrat pe fast forward în epoca digitală, așa că și tu, ca recrutor, trebuie să ții pasul cu acest trend. Un studiu derulat în acest an arată că 52% dintre români își doresc ca aplicarea să fie posibilă de pe mobil. Totodată, 44,6% dintre aceștia își doresc să găsească anunțuri de angajare și detalii despre o companie pe rețelele sociale. Interesul unui candidat pentru o companie nu se măsoară în zecile de minute petrecute în fața PC-ului, în mulțimea de câmpuri completate și nivelul de dificultate ridicat pe care îl depășește pentru a aplica la un job. Dimpotrivă, prin posibilitatea aplicării de pe mobil, prin formulare de aplicare intuitive și folosirea unor landing page-uri prietenoase, îi dovedești candidatului că ții la timpul și modul său de lucru. Prin asigurarea unui proces simplu de aplicare vei aduna un număr important de potențiali de angajați în pipeline-ul tău.
- Ce nevoi de recrutare vei avea în viitor?
Atunci când ești în căutarea unui număr însemnat de candidați, există o șansă mare ca procesul de dezvoltare a companiei în care lucrezi să fie unul accelerat. Atunci când stabilești ce candidați vei pune în pipeline, e bine să poți previziona care vor fi principalele nevoi de recrutare în viitor. Va rămâne profilul candidatului același și după o scalare accelerată a business-ului? E posibil să ai nevoie de mai multe persoane care să ocupe funcții manageriale, având în vedere că firma va avea mai mulți angajați? Indiferent care vor fi nevoile companiei tale, este important să definești câteva direcții ale profilului căutat, pentru a comunica brandul tău de angajator către cei care se potrivesc descrierii.
- Măsoară și analizează rezultatele
Toate acțiunile de mai sus te vor ajuta să îți alcătuiești o bază de date formată din potențiali candidați interesați de compania ta. Acest lucru va contribui la reducerea costurilor de angajare și la timpul de ocupare a unei poziții vacante. Însă lucrurile nu se termină aici. Odată puse în practică strategiile de mai sus, e important să măsori efectele pe care le au activitățile tale, raportat la KPI-urile stabilite. Măsurarea te va ajuta să descoperi care e rețeta câștigătoare și să o replici pentru a-ți crește interesul și numărul de candidați. Odată optimizate, continuă să urmărești și să măsori aceste activități până când întregul proces de recruitment marketing va merge ca pe roate.
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam