Axia Marinescu: „Talentul este har și cheamă norocul”

La cinci ani a descoperit muzica, luând primele lecții de pian. La 11 ani a debutat cu orchestra Radiodifuziunii române, iar cinci ani mai târziu a avut prima apariție pe scena Ateneului Roman. În 2013 a fost primul artist român invitat de către statul francez să concerteze în cadrul ceremoniei decernării prestigioasei distincții „Legiunea de onoare”, la Paris. Tot în același an, a absolvit masteratul în pian la Conservatorul Regal de muzică din Bruxelles și a obținut licența în filosofie la Universitatea Sorbona din Paris, ambele cu Magna cum laude. De asemenea, a primit premiul Mențiunea pentru Excelență, categoria Arte, din partea Ligii Studenților Români în Străinătate. Astăzi stăm de vorbă cu tânăra pianistă Axia Marinescu, care spune că datoria unui artist este de a se cunoaște pe sine, pentru a putea dărui celorlalți.

Ai început să studiezi pianul la vârsta de cinci ani. De ce ai ales pianul? Ce îl diferențiază de celelalte instrumente muzicale?

Axia Marinescu: Am ales să studiez pianul pentru că ma fascina din doua motive: primul îl reprezenta timbrul, pe care la vremea aceea îl consideram cel mai special dintre culorile tuturor instrumentelor. Părerea aceasta nu s-a schimbat nici azi, în continuare consider pianul instrumentul cu cele mai multe posibilități de a sugera o infinitate caleidoscopică de nuanțe, colorituri, ca să nu mai vorbim de capacitățile sale „orchestrale” și armonice. Al doilea motiv a fost unul legat de un ordin mai mult estetic: claviatura elegantă în alb și negru mă atrăgea nespus. Îmi plăcea să cânt doar pe clapele negre, să mă plimb cu degetele de la un capăt la celalalt al claviaturii, în sonorități orientale. Ulterior, am descoperit că, adăugând și clapele albe, pot auzi o multitudine de combinații melodice.

Până acum ai concertat pe scenă fie alături de o orchestră, fie singură. Ce îți place mai mult? În care dintre situații te simți în largul tău pe scenă?

Axia Marinescu: Mă regăsesc în ambele ipostaze. Aș putea spune că experiență concertului cu orchestră este una foarte intensă, datorită relației strânse care se stabilește între muzicienii care cântă împreună și urmăresc același ideal. Forța artistică ce reiese din acest compus este fulminantă în generozitatea sa.

Te pregătești într-un mod special înainte de a intra pe scenă, astfel încât să poți avea mintea limpede saă te concentrezi asupra partiturilor, sau totul vine de la sine?

Axia Marinescu: Mă concentrez înainte de a urca pe scenă într-un mod destul de simplu: încerc să fiu liniștită, fără a mă izola complet de ce este în jurul meu, mă gândesc intens la ce am de facut, parcurgând anumite pasaje cheie în memorie. În ziua concertului prefer această pregătire mentala, celei de rutină, de studiu mecanic la pian. Nu fac game sau exerciții tehnice înaintea concertului. Cred că un concert este înainte de toate un act de creație, de trăire, o transfigurare prin înțelegerea și contopirea cu partitura, a bazei reprezentate de stăpânirea mijloacelor tehnice.

Cât de mult influențează tracul un concert?

Axia Marinescu: Tracul influențează destul de mult un concert. Odată cu experiența, cred că artistul învață să-l domolească și să-l privească dintr-un unghi utilitarist, aș îndrăzni să spun, în sensul că tracul este cel care conferă sclipire, unicitate și extaz acelui moment în care conștiința artistului se dezvăluie în întregime în fața publicului. Conviețuirea cu tracul și direcționarea sa reprezintă, după părerea mea, adevărata provocare în existența unui artist.

Ce înseamnă pentru tine să faci cu adevărat muzică?

Axia Marinescu: Aceasta este o întrebare care nu mi se pune prea des, dar care mă bucură foarte mult. Pentru mine, fenomenul muzical este acea expresie care transcende aluzii incerte, nălucitoare, este expresia creatoare a unui act suprem de iubire. Artistul își construiește interpretarea, opera, depășind dimensiunea agonistică dionisiacă a freamătului interior, el creează o viziune personală, dar, în același timp, universală a iubirii, pe care o împărtășește publicului prin liniște.

Ce împliniri îți oferă viața de artist?

Axia Marinescu: Viața de artist îmi oferă multe împliniri: bucuria de a face ceea ce-mi place, de a redescoperi permanent sensul profund și adevărat al persoanei umane, care este acela de a crea, plăcerea de a întâlni și cunoaște oameni diverși, șansa de a călători. Cea mai mare împlinire, însă, este aceea de a mă afla în continuu dialog cu mine însămi și cu cei din jurul meu.

O publicație franceză scria la un moment dat despre tine că ești „o artistă de o mare sensibilitate și de o virtuozitate uimitoare”. De ce ai nevoie pentru a te menține cu picioarele pe pământ atunci când ajungi în vârf? Cum păstrezi echilibrul?

Axia Marinescu: Nu am nevoie de nimic pentru a mă menține „cu picioarele pe pământ”. În general, artistul care nu înaintează, în demersul său existențial și creator, e pentru mine îndoielnic. Parcursul unui artist e un vector, el avansează în permanență cu dinamism, nu se oprește la un anumit punct pentru a degenera ulterior. Aș spune, deci, că, pentru a-ți păstra picioarele pe pământ și mintea limpede, nu trebuie decât să urmezi drumul harului, ce-i drept, nu întotdeauna facil.

Care este experiența care ți-a marcat evoluția profesională?

Axia Marinescu: Experiențe care mi-au marcat evoluția profesională sunt multe, nu aș putea nominaliza doar una singură. Printre cele mai importante au fost debutul meu cu Orchestra Națională Radio din București la vârsta de 11 ani, privilegiul de a fi primul pianist român invitat să concerteze la ceremonia acordării prestigioasei distincții „Legiunea de onoare”, la Paris și acum, recent, bucuria de a fi invitată în cadrul unuia dintre cele mai importante festivaluri de pian din Europa, „Piano aux Jacobins”, care va avea loc la Toulouse, în decembrie.

Este talentul suficient pentru a reuși să faci performanță? Este nevoie și de puțin noroc?

Axia Marinescu: Performanța, ca orice alt lucru în viața unei persoane, este atât o contextualizare, cât și un concurs al mai multor factori: talentul și norocul dețin ponderea cea mai mare, după părerea mea, înaintea muncii asidue. În mod categoric, talentul fără muncă nu duce la nimic, dar munca fără talent nu numai că nu atinge culmile, dar nici măcar nu-și are rostul. Talentul este har și cheamă norocul.

Cum crezi că pot fi transformate visele în realitate?

Axia Marinescu: Cred că visele se pot transforma în realitate urmărind ghidajul dictat de un mănunchi de valori absolute: pregătire temeinică, perseverență, curiozitate și, mai ales, pasiune.

Care este cel mai mare vis al tău pe plan profesional?

Axia Marinescu: Cel mai mare vis al meu pe plan profesional este acela de a mă apropia cât mai mult de adâncimea menirii de artist.

Cum ai defini artistul complet? Care este menirea unui artist?

Axia Marinescu: Aș spune că artistul trebuie să fie conștient de menirea sa, care nu e aceea de a se exhiba în mod superficial, într-o comunicare confuză, strict senzitivă cu publicul său, dar aceea de a eleva, de a transforma, de a inunda conștiința celor care îl ascultă și-l privesc. Datoria primă a unui artist este aceea de a da curs invitației lui Socrate: „Cunoaște-te pe tine însuți”. Numai astfel poți dărui celorlalți.

Articol de Elena Voinea, preluat de pe Avocatnet.ro.