Finalul anului universitar înseamnă, pentru mulți tineri, inițierea unui proces de căutare a unui loc de muncă, unii dintre ei fiind la primul demers de acest fel. Companiile fac și ele eforturi să atragă tineri interesați să evolueze pe plan profesional sau să-și înceapă cariera, mai ales în condițiile în care rata de ocupare pe segmentul 18-24 de ani este, în mod tradițional, cea mai mică în comparație cu alte segmente de vârstă – 19,7% în 2022, potrivit datelor INS. În prezent, organizațiile au peste 1.600 de programe de internship deschise, cu aproximativ 4.000 de locuri disponibile, în timp ce numărul aplicărilor efectuate de tineri în luna mai, atât pentru programe de internship, trainee sau joburi entry-level, este așteptat să depășească 22% din totalul candidaților activi, potrivit datelor bestjobs.
Internship-urile sunt programe derulate de companii pe perioade scurte, de 3 sau 6 luni, iar programele de trainee sunt destinate de obicei absolvenților sau persoanelor care vor să-și înceapă cariera într-un domeniu, și au perioade mai lungi, de la 6 luni la 1-2 ani.
„În mod tradițional, rata de ocupare în rândul tinerilor de 19-24 de ani este cea mai mică, din rândul celorlalte segmente de vârste, iar asta e valabil în aproape toate statele membre UE. Tocmai de aceea, multe corporații derulează programe speciale de atragere a lor, cu scopul de a-și crea echipe de angajați loiali și creativi, dornici să învețe și să evolueze din punct de vedere profesional. Lunile mai și iunie înseamnă, pentru mulți dintre studenți și absolvenți, primii pași într-o carieră profesională de durată, și, spre norocul lor, au o ofertă variată de unde pot alege, în funcție de pregătirea și nivelul lor”, spune Ana Vișian, Marketing Manager bestjobs.
În luna mai, numărul candidaților activi, din segmentul 18-24 de ani, a depășit cifra de 15.000, peste nivelul înregistrat în aprilie. Orașele în care sunt deschise cele mai multe astfel de oportunități sunt București, Timișoara, Arad, Oradea, Cluj-Napoca, Ilfov, Brașov, Craiova, Ploiești și Constanța.
Domeniul Auto este bine reprezentat în această zonă, printre companiile care oferă astfel de programe fiind Hella, Foravia, Continental Tires și Adient, acestea publicând roluri în departamentele de producție, achiziții sau HR. În zona de Inginerie, există oportunități din partea Enel, Procter & Gamble, Komora Engineering, PROHUMAN APT și Vitesco Technologies. În sectorul Contabilitate/Financiar, sunt locuri libere în companii precum Unilever, TotalSoft, 10X HR, Genpact și Vitesco Technologies. Sectorul IT oferă, de asemenea, multe oportunități în contextul cererii mari de specialiști, iar printre companiile prezente cu programe pentru tineri se numără Accenture Technology, PepsiCo, ATOSS Software și SSI SCHAEFER.
În perioada 11 – 22 septembrie 2023, a avut loc o nouă ediție a Școlii de Vară HR Club Next Gen. Programul a avut ca scop dezvoltarea profesională și personală a celor 12 participanți, printr-o abordare practică și interactivă. Rezultatul? Formarea unei noi generații de profesioniști HR de elită, care să înțeleagă și să poată […]
Detalii39,4% dintre participanții la cel mai recent sondaj eJobs declară că nu sunt mulțumiți de salariul lor, în timp ce 49,8% spun că este ok, dar s-ar putea și mai bine. Doar 10,7% nu au niciun motiv de nemulțumire din acest punct de vedere. Cu toate acestea, o eventuală renegociere salarială pare a fi o […]
DetaliiŞapte companii de renume din România au intrat în finala competiţiei Top WellBeing Employer, ce premiază implicarea acestora pentru a oferi o stare de bine a angajaților și a comunității în care activează. Arctic SA, BCR, KPMG, Majorel Romania, mindit.io, Phillip Morris Romania și Provident Financial Romania au trecut de semifinala primei ediții a acestei […]
DetaliiRaluca Burghelea este noul Country Managing Director al Accenture România. Raluca și-a început cariera la Accenture în anul 2007, iar în prezent este Managing Director al Accenture Operations în România, rol pe care îl va păstra. În calitate de Operations Lead, ea a jucat un rol esențial în dezvoltarea activității locale din România în 6 […]
Detalii