Hot Now

Ce drepturi au angajații unei companii în insolvență

21 09 2015, Portal HR , Comenteaza, 2.075 afisari

Pe zi ce trece, tot mai multe companii intră în procedura de insolvență, fapt care generează o serie de întrebări și necunoscute. În materialul de față vom analiza, cu ajutorul specialiștilor cu care redacția noastră a discutat, drepturile pe care le au angajații atunci când societatea pentru care lucrează intră în insolvență, ce drepturi au salariații concediați sau cum își pot recupera aceștia salariile neachitate de la angajatorul în insolvență, în conformitate cu noua legislație, aplicabilă din 2014.

Cadrul legal care reglementează procedura insolvenței a fost modificat la jumătatea anului trecut, atunci când noul Cod al insolvenței, Legea nr. 85/2014, a intrat în vigoare.

Potrivit actului normativ, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile, astfel:

  • insolvența debitorului se prezumă atunci când acesta, după 60 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor; prezumția este relativă;
  • insolvența este iminenta atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadenței.

Insolvența poate fi deschisă atât de firma care nu își mai poate achita datoriile, cât și de creditori, iar printre aceștia se numără și angajații societății care nu și-au primit salariile restante.

Avocatul Alina Toma de la societatea de avocatură Ionescu Sava a explicat pentru AvocatNet.ro că salariații au dreptul de a solicita deschiderea procedurii de insolvență împotriva angajatorului numai în situația în care valoarea creanței pe care ei o invocă este de minimum șase salarii medii brute pe economie pentru fiecare salariat, mențiune ce era prevăzută și anterior, prin Legea nr. 85/2006.

Contractele individuale de muncă, desfăcute doar în urma concedierii colective. Ce drepturi au salariații concediați?

Află informațiile de care ai nevoie citind tot articolul de Eduard Popescu pe Avocatnet.ro.

Adauga comentariu

Cele mai noi
Alina Botica / Portal HR

Alina Botica este fotografă, cu specializare în fotografia de beauty, portret și cea de boudoir, reușind să facă femeile să se simtă bine în pielea lor ca să-și poată exprima feminitatea și printr-un shooting foto profesionist. N-a fost mereu simplu și nu și-a găsit nișa de specializare dintr-o dată, ci a trecut prin mai multe […]

Detalii

În perioada 11 – 22 septembrie 2023, a avut loc o nouă ediție a Școlii de Vară HR Club Next Gen. Programul a avut ca scop dezvoltarea profesională și personală a celor 12 participanți, printr-o abordare practică și interactivă. Rezultatul? Formarea unei noi generații de profesioniști HR de elită, care să înțeleagă și să poată […]

Detalii

39,4% dintre participanții la cel mai recent sondaj eJobs declară că nu sunt mulțumiți de salariul lor, în timp ce 49,8% spun că este ok, dar s-ar putea și mai bine. Doar 10,7% nu au niciun motiv de nemulțumire din acest punct de vedere. Cu toate acestea, o eventuală renegociere salarială pare a fi o […]

Detalii

Şapte companii de renume din România au intrat în finala competiţiei Top WellBeing Employer, ce premiază implicarea acestora pentru a oferi o stare de bine a angajaților și a comunității în care activează. Arctic SA, BCR, KPMG, Majorel Romania, mindit.io, Phillip Morris Romania și Provident Financial Romania au trecut de semifinala primei ediții a acestei […]

Detalii
Newsletter-ul Portal Hr

Rămâi conectat la ultimele tendințe în HR

Abonează-te la newsletter