Secțiune susținută de

„Colorful.hr Annual Meetup”, seminarii despre salarizare și modificări legislative recente, în 6 orașe din România

Portal HR \ Actual \ „Colorful.hr Annual Meetup”, seminarii despre salarizare și modificări legislative recente, în 6 orașe din România

Colorful.hr și BusinessMark lansează „Colorful.hr Annual Meetup”, eveniment ce va avea loc în principalele orașe ale României și în cadrul căruia se va discuta despre cele mai importante subiecte cu impact în salarizare.

Seminariile vizează HR Managers & HR Directors, Payroll Managers, Manageri recrutare, Compensation & Benefits Managers, HR Specialists, Legal Managers, Directori Generali, Manageri Financiari, Antreprenori.

Astfel, participanții vor avea șansa să discute cu specialiștii invitați despre cele mai importante subiecte cu impact în salarizare, modificările legislative recente și cum se reflectă acestea asupra mediului de afaceri, aspecte privind atragerea și retenția angajaților în companie prin acordarea de beneficii extrasalariale, top beneficii preferate și aspecte juridice și fiscale aplicabile, litigiile de muncă – cauze și soluții din jurisprudența recentă a instanțelor și propunerile de modificare a cadrului legislativ aplicabil.

Când va avea loc „Colorful.hr Annual Meetup”:

Alături de noi vor fi Mihaela Colesnic, Tax & Legal Manager, Romanian Software și Daniela Gladunea, Avocat specializat în dreptul muncii, Managing Associate în cadrul firmei de avocatură Bondoc și Asociații.

Mihaela Colesnic coordonează departamentul de consultanță în materie de taxare individuală și dreptul muncii. Ea asigură interpretarea legislației muncii și a legislației fiscale, în vederea corelării din punct de vedere juridic și fiscal a proceselor de administrare de personal și salarizare. Timp de 7 ani, și-a concentrat activitatea pe proiecte de analiză și revizuire a tratamentului fiscal aplicat asupra elementelor de calcul salarial, a beneficiilor în natură, dar și de supervizarea activităților de salarizare și administrare de personal din cadrul unei companii din cadrul Big4.

Deține un Master în Dreptul Muncii și este licențiată în Economie. Astfel, pregătirea ei juridică o ajută să identifice, pe lângă aspectele de fiscalitate, și implicațiile legale ale problemelor cu care se confruntă companiile ce solicită opinii fiscale din partea Colorful.HR.

Daniela Gladunea este Managing Associate în cadrul firmei de avocatură Bondoc și Asociații, care are una dintre cele mai experimentate echipe de avocați de pe piață în practica de dreptul muncii, implicată în mandate complexe și variate, de la concedieri colective de ordinul sutelor de salariați, pană la asistență în negocieri colective și cercetări disciplinare complexe.

Daniela este un avocat cu experiență profesională de peste 14 ani, în mai multe arii de practică, în principal dreptul muncii, dar și drept societar și comercial, fuziuni și achiziții, precum și litigii. Înainte de a se alătura echipei Bondoc și Asociații, Daniela a colaborat cu una dintre firmele de top de avocatură din București, aflată în asociere cu una dintre companiile Big 4 din România. De asemenea, Daniela a condus echipa juridică internă a aceleiași companii, furnizând asistență juridică atât acestei companii, cât și companiilor afiliate din România, asistență care a inclus și aspectele de dreptul muncii privind angajații acestora.

În vederea păstrării caracterului interactiv, evenimentul va avea un număr limitat de participanți. Prețul standard al unui bilet este de 380 RON + TVA. Discount de grup: 10% – 2 participanți, 15% – 3 participanți, 20% – 4+ participanți. Pentru detalii despre agendă și bilete, vă rugăm să consultați site-ul.

Data articol: februarie 14, 2020

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam