Cu biroul… acasă

Nu trebuie neapărat să avem o profesiune liberala sau să fim propriul patron pentru a munci (și) de acasă… În unele companii este deja o practică curentă, altele cocheteaza cu ideea – fie că este privită ca un mod prin care să permitem angajaților o echilibrare cât mai bună a vieții personale cu cea profesională, fie că este determinată de nevoia de a rearanja conceptul muncii pentru a face față constrângerilor economice (reducerea spațiilor destinate birourilor sau a costurilor conexe intreținerii unui loc de muncă clasic) sau chiar de nevoia de a proteja cât mai mult mediul înconjurător (reducerea consumului de combustibil și a poluării asociate folosirii mijloacelor de transport) – munca de la distanță este foarte probabil să capete o importanță din ce în ce mai mare.

Nu vreau să vă fac însă teorie, ci să vă împărtășesc câteva dintre lucrurile pe care le-am învățat introducând acest concept într-o organizație neobișnuită cu această practică. Nu este vorba despre posturi a căror activitate să fie prestata în întregime în altă parte decât la sediul companiei, ci de un număr de zile în care un angajat are libertatea să ceara să fie lăsat să muncească într-o altă locație (de regulă domiciliul).

– Principala obiecție (venită în special din partea line managerilor) la introducerea unui asemenea sistem este de fapt o problema de încredere: cum pot avea garanția că omul care muncește de acasă chiar muncește? Într-o organizație cu un sistem de monitorizare și evaluare a performanței sănătos, aceasta n-ar trebui să fie o problemă; omul care decide ca într-o zi muncește de acasă are obiective clare, standarde de performanță monitorizabile. Rezultatul muncii sale (atât în termeni cantitativi cât și calitativi) ar trebui să fie singura preocupare a angajatorului; cum își organizează angajatul orele de munca, când și unde anume muncește este (sau ar trebui să fie) puțin important.

– Este evident că munca de la distanță nu poate fi performată decât dacă: angajatul are la dispoziție toate instrumentele și informația de care are nevoie și în alt loc decât sediul companiei și dacă ocupă o poziție care îi permite absența (temporară) din acel sediu; există și poziții care în mod obișnuit nu ar permite munca de la distanță, ocupanții lor putând totuși beneficia de acest tip de flexibilizare atunci când sunt implicați în proiecte care temporar permit acest lucru (un raport mai stufos de realizat, o analiză șamd);

– În orice industrie sau companie există un număr de angajați care îndeplinesc cele doua condiții de mai sus și angajați care nu; drept urmare, munca la distanță este un beneficiu care poate fi acordat numai unora; astfel, poate apărea o percepție negativă, de lipsă de echitate – o deschidere a organizației către programe de lucru flexibile poate atenua această problemă;

– Protecția informației – trebuie ținut cont de faptul că angajatul va folosi informația companiei în afara sediului acesteia; aceasta înseamnă un grad de pericol mai mare (pierdere, folosire neautorizată etc); clasificarea informației si reguli foarte clare privitoare la utilizare reduc însă și acest risc;

– Păstrarea întâlnirilor și activităților în echipă: munca de la distanță poate afecta felul în care echipa funcționează; personal, nu cred în eliminarea comunicării directe și nici în echipe alcătuite din indivizi care reacționează doar prin mijloace electronice.