De ce ne-ar trebui un departament de HR si acasa

Si in HR, ca in oricare alta zona profesionala, exista adesea riscul sa ne luam prea in serios. „Incremenirea in proiect” e cu atat mai periculoasa cu cat ne mai luptam inca sa ne fie recunoscut statutul strategic in fata celorlalti parteneri de business si pornim de la premiza ca daca noi nu ne valorizam eforturile e putin probabil ca ceilalti sa o faca.

Rationamentul este cat se poate de corect, dar reversul medaliei este ca riscam sa nu mai intelegem adecvarea si utilitatea reala a eforturilor in care ne investim majoritatea resurselor. Pentru a evita acest lucru, HR-ul, mai mult decat orice alta functie, ar trebui sa isi puna problema constientizarii de sine prin impactul pe care il produce asupra celorlalti. Oricat ne-am auto-lauda initiativele de imbunatatire a comunicarii sau de dezvoltare a talentelor, atata vreme cat ecoul este inexistent sau mai degraba negativ, inseamna ca avem o problema si trebuie sa o rezolvam.

In filmuletul pe care va invitam sa il vizionati mai jos, Alain de Botton prezinta o imagine pe cat de hilara pe atat de provocatoare a rolului departamentului de HR (denumit de el, in mod sugestiv, „infamul departament de HR”).

Filosoful comenteaza o experienta cat se poate de reala pe care a avut-o petrecand timp in departamentul de HR al unei companii mari de servicii financiare. Desi initial isi marturiseste pornirea sarcastica in ceea ce priveste valoarea si utilitatea unui intreg etaj ocupat de HR, Alain de Botton isi explica revelatiile ulterioare intr-un mod cat se poate de pitoresc.

De la constientizarea faptului ca sute de gulere albe reusesc sa isi consume vietile in spatii deschise, alaturi si totusi separate de pereti despartitori, fara sa se omoare intre ele, la initiativa departamentului de HR de a implementa o linie telefonica de suport pentru cei care se simt agresati la serviciu, argumentatia lui De Botton se incheie apoteotic cu exemplul colegului de echipa caruia ii miroase gura. Povestea are un final fericit pentru ca, gratie liniei telefonice de suport, „agresorul” este luat in vizor si este ajutat sa inteleaga, in timpul unui training pe o tema oarecare la care va participa peste ceva vreme , ca igiena orala este absolut obligatorie.

Ajuns acasa inarmat cu noile revelatii despre importanta „critica” a HR-ului in organizatie, De Botton ii invoca utilitatea probabila si in spatiul domestic unde ar putea face minuni pentru comunicare si inter-relationare.

Lasand gluma la o parte, semnalul de alarma din spatele intregii povesti ni se pare cat se poate de strident: de fapt ce anume din ceea ce facem la HR aduce cu adevarat valoare in organizatie si este perceput ca atare de angajati?

Din aceasta dilema putem iesi… dar cum?