Din iulie, voluntariatul va fi recunoscut ca experiență profesională
Activitatea de voluntariat va fi considerată experiență profesională în specialitate, se arată într-un act normativ publicat joi în Monitorul Oficial. Pentru ca acest lucru să se întâmple, organizațiile care lucrează cu voluntari trebuie să îndeplinească unele obligații, printre care întocmirea unui contract de voluntariat sau eliberarea certificatelor de competență.
În prezent, voluntariatul în România este reglementat de Legea nr. 195/2001, act normativ care, potrivit mai multor parlamentari, prezintă o serie de lacune și contradicții în ceea ce privește semnificația unor termeni, reglementarea contractului de voluntariat, a drepturilor și obligațiilor voluntarilor. Din acest motiv, demnitarii au elaborat un nou document, care clarifică activitatea de voluntariat în țara noastră, documentul fiind și publicat în Monitorul Oficial.
Este vorba despre Legea nr. 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 469, din 26 iunie 2014, ce va intra în vigoare la 30 de zile de la publicare, adică pe 27 iulie 2014, dată la care va fi abrogată Legea nr. 195/2001, aplicabilă în momentul de față.
Potrivit dispozițiilor publicate recent, voluntariatul reprezintă activitatea de interes public neobligatorie, neremunerată și bazată pe decizia liber consimțită a voluntarului persoană fizică, prin intermediul unei persoane juridice, de drept public sau de drept privat, fără scop lucrativ, individual sau în grup.
Ca element de noutate, noua lege stipulează că activitatea de voluntariat se consideră experiență profesională în specialitate, în funcție de tipul activității, dacă aceasta este realizată în domeniul studiilor absolvite.
Astfel, voluntariatul se desfășoară pe baza unui contract încheiat, în formă scrisa, între voluntar și organizația gazdă. Contractul de voluntariat, întocmit de organizația gazdă, va fi însoțit obligatoriu de fișa postului și de fișa de protecție a voluntarului. Conform documentului ce urmează să intre în vigoare, contractul trebuie să conțină următoarele clauze:
- Părțile contractante
- Descrierea activităților pe care să le presteze voluntarul
- Timpul și perioada de desfășurare a activității de voluntariat
- Drepturile și obligațiile părților
- Stabilirea cerințelor profesionale, abilităților sociale, intereselor de dezvoltare, a celor de sănătate, confirmate prin certificate de sănătate sau alte documente
- Condiții de reziliere a contractului
- Denunțarea unilaterală
Citiți mai multe despre obligațiile ONG-urilor în articolul complet de Mirela Oprea de pe Avocatnet.ro.
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam