Secțiune susținută de

EY: Creștere accelerată a digitalizării și presiuni în zona de HR. Companiile românești adoptă AI, dar se tem de costuri și lipsa talentului

Portal HR \ AI \ EY: Creștere accelerată a digitalizării și presiuni în zona de HR. Companiile românești adoptă AI, dar se tem de costuri și lipsa talentului

71% dintre companiile din România utilizează deja soluții de inteligență artificială, însă 75% se tem de impactul economic al investițiilor în noile tehnologii. Totodată, costurile cu forța de muncă, retenția angajaților și lipsa planurilor de succesiune rămân principalele provocări de resurse umane pentru antreprenori, arată Entrepreneurship Barometer 2025, publicat de EY România.

Forța de muncă între digitalizare și deficit de competențe

Deși 46% dintre companii intenționează să facă angajări pe termen lung, 69% întâmpină dificultăți majore în atragerea de talente calificate. Costurile salariale ridicate și presiunea de a oferi compensații competitive sunt evidențiate ca obstacole strategice de 42% dintre organizații.

AI și automatizarea în prim-plan, dar cu riscuri percepute

Cu 71% dintre firmele respondente care adoptă soluții AI și 58% care plănuiesc investiții în automatizare, digitalizarea devine o direcție clară de dezvoltare. Cu toate acestea, doar 37% dintre companii dispun de programe eficiente de formare a angajaților pentru a utiliza aceste tehnologii. Această discrepanță creează o presiune suplimentară asupra echipelor de HR, care trebuie să gestioneze tranziția digitală cu resurse umane încă nepregătite integral.

Lipsa planurilor de succesiune și conflictul între generații

În sectorul afacerilor de familie, doar 1 din 5 companii are un plan de succesiune clar. Mai mult, 32% dintre firme raportează tensiuni sau conflicte familiale care afectează deciziile de management. Aceste cifre ridică semne de întrebare privind continuitatea afacerilor într-un climat economic deja marcat de incertitudine.

Piața muncii: optimistă, dar vulnerabilă

În pofida unui interes crescut pentru investiții în tehnologie, 77% dintre companii sunt îngrijorate de creșterea costurilor cu forța de muncă. În același timp, 87% dintre antreprenori se declară afectați de instabilitatea geopolitică, iar 83% de inflație – indicatori care influențează direct bugetele de HR, politicile salariale și planurile de extindere a echipelor.

Pe partea pozitivă, peste 70% dintre companiile analizate sunt implicate în modernizarea prezenței digitale – prin dezvoltarea site-urilor web, implementarea sistemelor CRM și actualizarea infrastructurii IT – semnalând o preocupare clară pentru transformarea digitală și eficientizarea proceselor interne.

Taguri:
Data articol: iunie 4, 2025

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam