Secțiune susținută de

Ghid pentru majorarea salariului brut din 2018

Portal HR \ HR Pedia \ Ghid pentru majorarea salariului brut din 2018

Reforma contribuțiilor sociale a primit deja aprobarea Guvernului: din 2018, salariații suportă integral din salariile brute contribuțiile la pensii (CAS) și la sănătate (CASS), iar angajatorul mai rămâne pe cap cu doar o contribuție socială. Pentru un număr semnificativ de salariați, acest lucru va însemna pierderi la salariile nete în 2018. Pentru ca salariații să rămână cu aceleași salarii nete ca acum, vor fi necesare ajustări ale salariilor brute, iar angajatorii trebuie să știe că asta nu-i va costa nimic din punct de vedere financiar. Ce va presupune ajustarea acestor salarii este o chestiune pe care o tratăm în cele ce urmează.

Context

De la 1 ianuarie 2018, vom vorbi doar de trei contribuții sociale ce trebuie plătite la stat: două dintre ele vor fi plătite integral din salariul brut al angajatului (CAS și CASS), iar una va reveni exclusiv angajatorului (contribuția asiguratorie de muncă). Reforma acestor contribuții a fost aprobată miercuri de Guvern și se regăsește într-un proiect de ordonanță de urgență ce va modifica Codul fiscal și care mai necesită doar publicarea în Monitorul Oficial pentru a se aplica efectiv de la anul.

Cele două contribuții sociale datorate din 2018 de salariat vor avea următoarele cote:

  • contribuția la pensii pentru condiții normale de muncă, în cotă de 25% din salariul brut;
  • contribuția la sănătate, în cotă de 10% din salariul brut.

Singura contribuție pe care o vor datora angajatorii din 2018 va fi de 2,25% din suma câștigurilor brute realizate din salarii, care va include, printre altele, veniturile din salarii (în bani și/sau în natură) și sumele reprezentând participarea salariaților la profit. Bani în plus vor datora angajatorii pentru salariații încadrați în condiții grele de muncă.

Vorbim, de asemenea, din 2018, de o reducere de la 16% la 10% a impozitului pe venit (adică aplicabilă și salariilor), măsură aprobată de Guvern deja, dar și de propunerea care-și așteaptă votul Guvernului în următoarea perioadă: creșterea salariului minim brut de la 1.450 de lei la 1.900 de lei, tot de la 1 ianuarie 2018.

Citește tot articolul pe Avocatnet: Ghid pentru majorarea salariului brut din 2018: Ce trebuie să știi ca angajator și ca salariat.

Data articol: noiembrie 13, 2017

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam