HR: munca de noapte – beneficii și cadru legislativ

Alături de firma de avocatură Mihai & Co. Business Lawyers, PortalHR prezintă o serie de articole din sfera dreptului muncii, astfel încât angajații și angajatorii să aibă informații de actualitate cu privire la schimbările legislative, dar și la procedurile legale.

Noțiunea muncii de noapte, condițiile prestării acesteia, noțiunea salariatului de noapte, precum și durata normală a timpului de muncă pentru salariatul de noapte au un cadru legal definit, cu privire la care intenționăm să oferim clarificări din prisma interpretării noastre. Totodată, dorim să aducem în atenție unul dintre contextele în care munca de noapte poate fi prestată, precum și condițiile prevăzute de lege aplicabile.

I. Munca de noapte – noțiune, obligații ale angajatorului

Pentru a fi calificată drept muncă de noapte, este necesar ca aceasta să fie prestată între orele 22:00 – 06:00.

I.1. Legea stabilește în sarcina angajatorului care, în mod frecvent, utilizează munca de noapte, obligația de a informa cu privire la acest aspect Inspectoratul Teritorial de Muncă.

În acest context, în interpretarea noastră, în situația în care angajatorul are cel puțin un salariat al cărui program intră parțial pe timpul muncii de noapte (și anume cel puțin 2 ore), utilizează munca de noapte în mod frecvent și ar trebui să notifice ITM în acest sens.

I.2. De asemenea, potrivit legii, salariații care urmează să desfășoare muncă de noapte sunt supuși unui examen medical gratuit înainte de începerea activității. Totodată, legea prevede că salariații care desfășoară muncă de noapte sunt supuși periodic unui examen medical gratuit. În interpretarea noastră, angajatorul trebuie să suporte toate cheltuielile ocazionate de acest examen periodic.

În acest sens, salariații care desfășoară muncă de noapte și au probleme de sănătate recunoscute ca având legătură cu aceasta vor fi trecuți la o muncă de zi pentru care sunt apți.

Astfel, interpretăm că angajatorul are următoarele două obligații pentru protecția sănătății salariaților care desfășoară muncă de noapte: (i) de a supune salariații în cauză la un examen medical gratuit, înainte de a începe activitatea pe timp de noapte și, după aceea, periodic; și (ii) de a trece din muncă de noapte într-o muncă de zi pentru care sunt apți, salariații care au probleme de sănătate recunoscute ca având legătură cu aceasta.

I.3. Angajatorul nu poate obliga femeile gravide, lăuzele și cele care alăptează, precum și persoana singură din familia monoparentală să presteze muncă de noapte. Astfel, în interpretarea noastră, în măsura în care salariații din categoriile anterior menționate refuză să lucreze muncă de noapte, angajatorul nu îi poate obliga, prin urmare refuzul acestora nu constituie abatere disciplinară. De asemenea, în acest sens, interpretăm că, în măsura în care salariații din categoriile anterior menționate doresc să presteze muncă de noapte, iar medicul de medicină muncii își dă avizul privind prestarea muncii de noapte, angajatorul nu poate interzice munca de noapte a acestora.

În ceea ce privește interdicția prevăzută de lege a tinerilor care nu au împlinit vârsta de 18 ani să presteze muncă de noapte, interpretăm că aceasta este reglementată în mod clar și imperativ, prin urmare aceștia nu pot presta muncă de noapte în nicio circumstanță.

II. Salariatul de noapte

Pentru a fi calificat drept salariat de noapte, este necesar ca acesta fie (i) să efectueze muncă de noapte cel puțin 3 ore din timpul său zilnic de lucru; fie (ii) să efectueze muncă de noapte în proporție de cel puțin 30% din timpul său lunar de lucru.

În acest context, în interpretarea noastră, prevederile privind noțiunea salariatului de noapte au relevanță pentru stabilirea drepturilor și beneficiilor suplimentare ale acestor salariați.

Astfel, salariații de noapte beneficiază fie (i) de program de lucru redus cu o oră față de durata normală a zilei de muncă, pentru zilele în care efectuează cel puțin 3 ore de muncă de noapte, fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază (i.e. de la 8 ore, la 7 ore), fie (ii) de un spor pentru munca prestată în timpul nopții de 25% la salariul de bază pentru orele efectiv lucrate pe timp de noapte, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.

În consecință, conform interpretării noastre, cele două măsuri menționate anterior sunt alternative (ci nu cumulative) și se aplică doar salariaților care prestează cel puțin 3 ore de muncă de noapte, prin urmare salariații care prestează mai puțin de 3 ore în intervalul 22:00 – 06:00 nu beneficiază de niciuna dintre cele două măsuri.

În interpretarea noastră, sporul acordat salariaților care prestează muncă de noapte trebuie introdus în contractul individual de muncă (pentru noii salariați) sau în actul adițional (pentru salariații care au deja încheiat un contract individual de muncă).

De asemenea, interpretăm că, prin contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă, se poate stabili un spor pentru munca de noapte mai mare, iar în situația în care nu a fost stabilit în niciuna dintre modalitățile menționate nivelul acestui spor, se va aplica minimul prevăzut de lege (i.e. Codul muncii).

În situația în care orele prestate de către salariatul de noapte constituie ore suplimentare, în interpretarea noastră, recompensa acordată salariatului de noapte se cumulează cu drepturile prevăzute de lege aferente prestării muncii suplimentare.

III. Durata timpului de lucru – salariat de noapte

Durata normală a timpului de lucru pentru salariatul de noapte nu poate depăși o medie de 8 ore pe zi, calculate pe o perioadă de referință de maximum 3 luni calendaristice, cu respectarea repausului săptămânal.

Astfel, în interpretarea noastră, un salariat de noapte poate depăși durata normală zilnică a timpului de muncă de 8 ore pe zi, cu condiția ca într-o perioadă de referință de cel mult 3 luni calendaristice să nu depășească media de 8 ore pe zi.

În interpretarea noastră, pentru ca angajatorii să se alinieze cu prevederile legale, este necesar ca în contractele individuale de muncă (în cazul noilor angajați) sau, după caz, în actele adiționale (în cazul salariaților care au deja încheiat un contract individual de muncă) să insereze faptul că durata normală a timpului de lucru nu va depăși o medie de 8 ore/zi, calculată pe o perioadă de referință de maximum 3 luni calendaristice.

IV. Intervenții neașteptate pe timpul nopții – contextul în care munca de noapte este prestată

Un context în care poate fi necesară efectuarea muncii de noapte este acela în care, având în vedere specificul activității angajatorului, sunt necesare intervențiile neașteptate ale salariaților în intervalul orar 22:00 – 06:00. În acest context, în interpretarea noastră, intervenția salariatului care are loc în intervalul 22:00 – 06:00 este considerată muncă de noapte.

Cu toate acestea, interpretăm că, doar în situația în care intervenția respectivă depășește 3 ore, angajatorul are obligația de a acorda salariatului unul dintre beneficiile descrise la pct. II de mai sus (i.e. program redus cu o oră, sau spor de 25% din salariul de bază).

Contextul mai sus prezentat este cel al repartizării inegale a timpului de muncă. În acest sens, legea prevede că angajatorii, în funcție de specificul unității sau al muncii prestate, au posibilitatea de a opta pentru repartizarea inegală a timpului de muncă, cu condiția de a respecta durata normală a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână.

Astfel, legea prevede că angajatorii pot implementa programul de lucru inegal numai dacă specifică expres aceasta în cuprinsul contractului individual de muncă (în situația noilor salariați) sau, după caz, în cuprinsul unui act adițional la contractul individual de muncă (în situația salariaților care au deja încheiat un contract individual de muncă).

De asemenea, angajatorii trebuie să prevadă în cuprinsul regulamentului intern modul concret de stabilire a programului de lucru inegal (cu excepția situației în care a fost deja negociat prin contractul colectiv de muncă).

Prin urmare, în interpretarea noastră, în situația în care un salariat de noapte prestează muncă în cadrul unui program de lucru inegal, durata normală a timpului de muncă a acestuia nu poate depăși 40 de ore pe săptămână.

În concluzie, în situația în care un angajator, raportat la specificul activității sale, intenționează să implementeze munca de noapte, precum și programul de lucru inegal în cadrul intervalului orar 22:00 – 06:00, pentru a evita potențiale sancțiuni din partea autorităților, precum și potențiale litigii cu angajații, este necesar ca acesta să se asigure că ia toate măsurile necesare prevăzute de lege.

Materialul a fost pregătit de av. Isabelle Asanache.