Humans of HR | Irina Verioti (Orange România): Fundamental, oamenii sunt buni
Humans of HR este o nouă categorie de articole în care ne propunem să vorbim despre oamenii care se ocupă de oameni în companii. Vrem să-i aducem mai aproape, să-i descoperim dincolo de rolurile și responsabilitățile lor și să-i privim în toată complexitatea lor. Să vorbim deschis despre preocupările, provocările și dilemele lor, despre lucrurile care îi inspiră și îi pun pe gânduri. La finalul fiecărui articol, invitații noștri vor recomanda și câteva cărți care le-au plăcut sau care le-au fost de folos.
Întâlnirea de astăzi este dedicată Irinei Verioti, Head of HR Operations & Governance Orange România
Am rezonat cu Irina încă de la momentul în care ne-am cunoscut, la conferința HumAInity, în urmă cu un an. Când ne-am revăzut pentru interviu, am avut norocul să putem sta de vorbă chiar în sala în care avusese loc conferința și am povestit pe îndelete. Mi-a fost greu să comprim toată discuția noastră. Îi promisesem că titlul va fi „Irina e rizz”, după ce am descoperit cuvintele pe care le folosesc copiii din generația fiicei ei, dar am preferat să dau o notă mai serioasă articolului, pentru că Irina a împărtășit multe lucruri valoroase despre experiența ei.
Am luat-o cumva de la final și am vorbit mai întâi despre ce reprezintă succesul. Spre ce tindem, de fapt, prin munca noastră? Când suntem foarte tineri, succesul ar putea avea legătură cu banii pe care îi câștigăm sau cu dorința de a-i impresiona pe cei din jur. Mai târziu, poate că ajunge să fie asociat cu funcția pe care o ocupăm sau cu statutul pe care ni-l oferă.
Pentru Irina Verioti, succesul înseamnă să ajungi într-un punct în care ești bine cu tine, acționezi conform valorilor tale și poți face lucrurile în care crezi fără să te îndepărtezi de omul care ești.
„Succesul înseamnă să-ți permiți să fii cine ești, fără să faci rabat, fără să-ți calci pe valori, pe principii, având totodată conștiința armoniei relației cu ceilalți”, spune ea.
Recunoaște că este un subiect care a preocupat-o și că nu a ajuns prea ușor la această definiție. Succesul nu ține de un job title sau de validarea celorlalți, ci de libertatea de a face ce îți place și cum îți place, cu respect pentru propriile principii și pentru libertatea celor din jur.
Poate că pare simplu, dar e o definiție care spune multe despre felul în care își privește munca și viața. Irina crede în curaj, în asumare și în capacitatea oamenilor de a învăța, dar și în dreptul fiecăruia de a-și defini propriul succes. Mai ales când ești femeie, spune ea, e important să ai curajul să-ți construiești propria definiție a succesului, în loc să o preiei pe cea pe care societatea ți-o oferă.
Își dorește ca femeile aflate la începutul carierei să înțeleagă că succesul nu ar trebui să aibă o definiție diferită în funcție de gen. Înainte vreme, așteptările pentru femei erau mai rigide: trebuiau să fie și căsătorite, și mame, și profesioniste de succes, dacă se poate, în timp ce bărbaților li se permitea o traiectorie diferită. Astăzi vede schimbări și speră ca tinerele să aibă mai mult spațiu să decidă singure ce înseamnă o viață împlinită.
Curajul de a încerca
În Orange, organizația în care lucrează, curajul este una dintre valorile importante.
„Cred că cel mai important lucru este ca în organizații să existe spațiu pentru experimentare. Să existe tot felul de programe, de inițiative prin care oamenii să încerce lucruri noi, iar pentru asta trebuie să se simtă în siguranță, fără să se teamă că vor fi penalizați pentru orice greșeală cât de mică.”
Nu poți ști dacă cineva este adaptabil sau dacă are curajul să facă ceva diferit până când nu îi dai ocazia să încerce. Iar pentru asta este nevoie de un mediu în care oamenii să se simtă suficient de în siguranță încât să iasă din zona în care știu deja să performeze.
Irina vorbește despre curaj și ca despre o alegere personală, care arată diferit de la un om la altul. Suntem obișnuiți să asociem curajul cu gesturi mărețe, cu riscuri extreme sau cu personaje istorice care și-au pus viața în pericol. În realitate, pentru unii oameni poate fi curajos să-și schimbe meseria, pentru alții să-și exprime o opinie într-o ședință sau să încerce ceva la care nu se pricep încă.
Pentru Irina, adaptabilitatea și curajul sunt esențiale într-o perioadă în care industria telecomunicațiilor se schimbă, iar organizațiile sunt nevoite să-și regândească modul de funcționare. Înseamnă să poți învăța o meserie nouă, să te muți într-o altă zonă a businessului sau să-ți lărgești perspectiva dincolo de responsabilitățile scrise în fișa postului.
HR-ul este și despre business, și despre oameni
În opinia Irinei, HR-ul este o funcțiune transversală, care îi oferă acces la realitățile tuturor departamentelor și la modul în care acestea depind unele de altele și se influențează reciproc. A fost mereu interesată de partea de business, dar nu pierde din vedere faptul că rezultatele se obțin prin oameni. De altfel, contactul cu aceștia este ceea ce apreciază cel mai mult la munca ei. Aici vede și dimensiunea strategică a profesiei: HR-ul devine relevant atunci când înțelege ce încearcă să facă organizația, ce rezultate urmărește și ce competențe sunt necesare pentru a ajunge acolo. Pentru Irina, oamenii trebuie să fie parte din designul businessului. Componenta umană ar trebui luată în calcul de la bun început, odată cu definirea modelului de business și a obiectivelor organizației.
Asta presupune o schimbare de perspectivă. În loc să fie chemat după ce deciziile de business au fost luate, HR-ul ar trebui să participe de la început la construirea lor. Nu este suficient să recrutezi, să administrezi contracte sau să organizezi programe de dezvoltare. Trebuie să înțelegi ce se schimbă în business și să contribui la deciziile care vor influența oamenii și modul în care aceștia lucrează.
Irina știe că această schimbare nu depinde doar de deschiderea profesioniștilor de HR. În unele organizații, funcțiunea nu are acces la nivelul la care se iau deciziile strategice. În altele, rolul este încă redus la activități administrative și recrutare, în timp ce deciziile importante rămân în exclusivitate la business.
O altă dificultate vine din sistemele și regulile care nu țin pasul cu realitatea muncii. Irina vede cum anumite constrângeri administrative sau legislative pot limita flexibilitatea organizațiilor și capacitatea lor de a răspunde la schimbări. Dar observă și că rigiditatea poate deveni o justificare comodă pentru lipsa de curaj.
Crede că rolul strategic al HR-ului poate depăși granițele companiei. În organizațiile mari, cu un impact important în economie, responsabilitatea poate însemna și participarea la discuții cu instituțiile statului și cu cei care iau decizii relevante pentru piața muncii.
Curiozitatea care o ține în priză
În ultimii ani, Irina a trecut printr-un proces de învățare care i-a pus sub semnul întrebării chiar felul în care se definea profesional. Se identificase întotdeauna cu latura relațională a HR-ului: îi plăceau oamenii, conversațiile, empatia și capacitatea de a înțelege ce se află în spatele comportamentelor. Era zona în care simțea că se pricepe și în care își construise experiența. Apoi, tehnologia și inteligența artificială au început să schimbe tot mai mult felul în care se face această meserie.
Pentru a înțelege noile instrumente, a trebuit să învețe lucruri complet diferite, inclusiv să scrie cod și să se apropie de o gândire mai tehnică, bazată pe algoritmi, logică și consecințe. A încercat să învețe fără să se bazeze pe ceea ce știa deja din HR.
„A fost un proces extrem de greu. Mi-a generat o oarecare criză de identitate”, mărturisește ea.
Astăzi se simte pregătită să le folosească împreună și susține un curs de automatizare și AI în HR. Tehnologia poate automatiza procese, poate analiza informații și poate economisi timp, dar, atunci când evaluăm potrivirea unui om cu o organizație, experiența umană și înțelegerea culturii și a valorilor rămân esențiale.
Curiozitatea ei se vede și în afara serviciului. Irina petrece mult timp cu fiica ei, Clara, și cu prietenii acesteia, iar conversațiile cu ei îi oferă o perspectivă asupra unei lumi pe care adulții o înțeleg uneori prea puțin. O interesează felul în care copiii se raportează la informație, la interactivitate și la atenție. Au crescut într-un mediu digital, iar asta va schimba inevitabil și felul în care organizațiile vor trebui să comunice și să lucreze cu ei. În limbajul copiilor, „rizz” vine de la carismă. Iar Irina e fascinată de felul în care generația fiicei sale își construiește propriul limbaj și propriile repere.
Recrutarea este subiectivă
După ani de experiență în recrutare, Irina privește cu scepticism promisiunea că tehnologia va putea face selecția candidaților complet obiectivă.
„Recrutarea este o meserie subiectivă și ține de potrivire cu un anumit tip de context și de specific organizațional.”
În privința recrutorilor virtuali, Irina rămâne prudentă. A testat câteva instrumente, dar nu a văzut încă soluții care să poată evalua coerent mai mult decât criterii obiective, precum studiile sau alte cerințe explicite ale postului. Pentru ea, decizia finală într-un proces de recrutare trebuie să rămână umană. Tehnologia poate sprijini anumite etape și poate prelua activități repetitive, însă evaluarea unui candidat presupune să înțelegi atât contextul, cât și felul în care omul ar putea contribui într-o anumită organizație.

Oamenii sunt buni
Când o întreb ce o surprinde încă la oameni, Irina vorbește despre incertitudinea în care trăim și despre faptul că, în ciuda ei, întâlnește în continuare oameni pozitivi, capabili să facă bine în mod firesc.
„Fundamental, oamenii sunt buni.”
O surprinde plăcut și faptul că oamenii rămân dornici de legături autentice și de interacțiune fizică, chiar într-o perioadă în care discutăm tot mai mult despre inteligență artificială, digitalizare și instrumente care promit să facă interacțiunile mai eficiente. Nevoia de apropiere și de contact real rămâne.
A observat și comportamente generate de frică. Oamenii se tem de schimbare, de incertitudine, de consecințele unor decizii. Pentru cine lucrează în HR, spune ea, este important să încerce să înțeleagă ce se află în spatele acestor reacții, în loc să pună imediat etichete.
Pentru Irina, sensul vine din responsabilitatea pe care o simte față de oameni și față de cultura organizațională. Nu poate separa complet profesionistul de omul care este și nici nu își dorește să facă asta.
„Pentru mine, sensul ăla foarte profund este să fiu bine cu mine și cu ceilalți. Nu să mă placă toată lumea, nu să fiu validată de toată lumea, ci să fiu congruentă eu cu mine și cu valorile mele.”
Să aperi, să susții, să faci loc
Când vorbește despre diversitate și incluziune, Irina insistă asupra unei idei simple: nu este suficient să ai politici care declară că toți oamenii sunt bineveniți. Trebuie să construiești cadre în care fiecare să aibă șansa să fie văzut și acceptat, să vorbească și să fie ascultat.
Este implicată în susținerea comunității LGBTQIA+ și consideră că piața muncii din România continuă să aibă categorii de oameni subreprezentate, pentru că regulile și practicile organizațiilor nu sunt întotdeauna gândite astfel încât să țină cont de diversitatea oamenilor.
„Diversitatea nu este despre anumite categorii sau despre a crea politici în funcție de anumite categorii, ci despre a gândi cadre în care vocea, cuvântul, opinia tuturor să poată fi exprimate.”
Irina crede că responsabilitatea de a face loc tuturor nu aparține doar companiilor. Este o preocupare care ar trebui să existe și în familii, în grupurile de prieteni și în comunitățile din care facem parte. Pentru ea, a susține diversitatea înseamnă să nu presupui că oamenii care seamănă cu tine sunt singurii care pot avea o perspectivă relevantă.

Toate rolurile, aceeași Irina
Când o întreb ce cred oamenii că îi vine ușor, dar presupune mult efort, Irina râde. Primește des feedback că reușește să facă totul să pară simplu, mai ales când vine vorba despre echilibrul dintre viața profesională și cea personală. „Dar mie îmi vine foarte greu”, spune ea.
Este manager de HR, mamă, soție, prietenă, fiică și soră. Își iubește prietenii, ține la relația cu părinții care locuiesc în alt oraș și încearcă să fie prezentă în viața fratelui ei. Îi place să iasă, să meargă la petreceri și să descopere viața de noapte a Bucureștiului. Toate acestea presupun planificare, atenție la timp și alegeri legate de felul în care își distribuie energia. Nu a găsit o rețetă perfectă și nici nu crede că există un echilibru care, odată atins, rămâne stabil.
Spune că a învățat să accepte că nu poate fi la fel de bună în toate, tot timpul. Uneori renunță la viața socială, alteori trebuie să accepte că nu poate fi prezentă într-un moment important pentru fiica ei.
Își amintește o seară în care ar fi trebuit să fie acasă cu Clara, care avea primul test la matematică. Stabiliseră de mult timp că vor petrece seara împreună, ca fata să se simtă pregătită și liniștită. A intervenit însă o deplasare profesională, iar Irina nu a putut fi acolo.
„M-a durut stomacul? M-a durut, dar a fost o decizie rațională pe care am luat-o explicând, discutând cu ea și rugându-mă că nu o să-mi pară rău de asta peste niște ani.”
Soțul ei îi este un ajutor extraordinar și sprijinul lui contează în felul în care reușesc să împartă responsabilitățile. Chiar și așa, există momente în care alegerile dor, iar faptul că înțelegi rațional de ce ai făcut ceva nu te scutește de regret.
La finalul conversației, când ne întoarcem la succes, Irina revine la aceeași idee: să fii bine cu tine și cu ceilalți, fără să te îndepărtezi de valorile tale. Să rămâi curioasă într-o lume care se schimbă, să înveți lucruri care te scot din zona de confort și să-ți asumi responsabilitatea de a face loc oamenilor.
Recomandările de cărți care ne ajută să înțelegem mai bine oamenii
Am rugat-o pe Irina să ne vorbească și despre ce citește și mai jos sunt cărțile care au impresionat-o cândva, dar și cele care i-au plăcut recent. Ne-a transmis lista ai cu ce i-a plăcut să citească și ce crede ar fi relevant pentru a înțelege mai bine oamenii (ficțiune și non-ficțiune), dar și recomandările pentru profesioniștii din HR.

Mai jos este lista de cărți cu link-uri pentru comandă.
Ficțiune:
Micul prinț – Antoine de Saint Exupery – „O carte pe am citit-o de mai multe ori decât pot număra acum și care mă impresionează mereu diferit.”
Tatăl celuilalt copil – Parinoush Saniee
Când ești fericit, lovește primul – Tatiana Țîbuleac
Non ficțiune:
The Fearless Organization – Organizația fără teamă – Amy Edmondson
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam