Irina Ciureanu: „Modele există, drumul către ele poate fi unul mai dificil, dar nu imposibil”

Atunci când headline-ul de pe LinkedIn al unui profesionist arată așa: „HR Professional & Mental Health Practitioner” nu putem să nu ne întrebăm cine este în spate. 🙂 Azi, povestea este a Irinei Ciureanu care, la prima vedere, are un CV de HR clasic.

Dar pentru că am învățat în anii de când facem recrutare să nu ne bazăm pe prima impresie, am stat de vorbă cu ea pentru a descoperi cum se face trecerea de la recrutare la psihoterapie, din ce aluat este plămădit profesionistul care consideră că cel mai mare talent al său este să se înconjoare de oameni deosebiți și de prieteni și care sunt modelele după care se ghidează în viața profesională (și nu numai).

Cine este Irina Ciureanu? Ne-ar interesa cine ești, nu ce faci. 🙂

Sunt on om absolut normal, dacă am avut vreun talent mai deosebit, acela a fost că am știut să mă înconjur de oameni deosebiți și de prieteni. Ei au fost șansa mea, oamenii excepționali care m-au influențat.

Dacă ar fi să alegi un cuvânt care te caracterizează, care ar fi acela?

Perseverența, câteodată chiar încăpățânarea!

Când erai mică și te întreba lumea ce vrei să te faci când vei fi mare, tu ce răspundeai?

Balerină, doctoriță, actriță… psihologie am decis că vreau să fac la 18 ani, clar nu știam despre ce e vorba și cât de multă muncă și practică e necesară să ajungi un profesionist bun.

De ce ai ales resursele umane?

În timpul facultății am fost apreciată la psihiatrie, la diagnoza clinică. Și eu credeam că sunt bună și visam să pot “citi” oamenii, ca în filmele americane. Am vrut să mă angajez într-o secție de psihiatrie, apoi la o inchisoare, dar cineva m-a convins că e nevoie de oameni care au cunoștințe de psihologie și în organizații, că și acolo poți învăța să citești oamenii.

Așa am ajuns în mediul corporate și nu am mai plecat timp de 10 ani.

De ce recrutare?

Din pasiunea pentru diagnoză, pentru profilare. În recrutare am putut vedea săptămânal zeci de oameni, am aplicat instrumente, teorii, propriile mele chestionare, totul pentru a-mi da seama cine e omul din fața mea. Acum că stau și privesc în urmă a fost o nebunie, cred că am intervievat peste 5000 de oameni până acum. Expunerea este esențială. Nu poți fi foarte bun fără să ai multe cazuri, indiferent de meserie.

Ce mentori și/sau modele ai avut până acum?

În corporații am avut mai ales la începutul carierei oameni extraordinari în jurul meu. Se punea mult accent pe calitate, pe valoarea umană în general. Nu erau doar manageri sau profesioniști buni, ci Oameni cu care puteai discuta pe orice subiect, de la literatură până la istorie medievală… Criza financiară însă a adus în companii mult stres, multă frică și alți oameni apreciați, ca de exemplu “omul adaptabil”.

Ce mentori/modele ți-ai dori să ai?

Cu toții simțim nevoia de mentori și modele, ei există, sunt printre noi, dar de cele mai multe ori sunt persoane modeste și pline de bun simț.

De asemenea, mă inspiră modele uriașe din istoria noastră, oameni precum Henri Coandă, George Enescu, Victor Babes și atâția alții, care au reușit lucruri extraordinare, în condiții atât de dificile. După ce citesc despre ei prind o forță imensă, și simt că pot face orice 🙂

Modele există, drumul către ele poate fi unul mai dificil, dar nu imposibil.

Ce fel de psihoterapeut ești?

Practic o psihoterapie pragmatică – ce anume îl ajută pe client să meargă mai departe, e cel mai important instrument pentru mine în terapie.

De asemenea, formarea mea este hipnoza clinică și terapia ericksoniană, specializare absolut fascinantă cu aplicații în fobii, depresie, controlul durerii, stress etc.

De ce ai simțit nevoia să faci și altceva?

Nu știu dacă este chiar altceva, cât mai degrabă o extindere a expertizei mele de la psihologie organizațională la psihoterapie.

Psihoterapia cere o anumită filosofie și teorie personală, o anumită înțelegere asupra vieții și oamenilor.  Deși aveam o bună pregătire teoretică, eram foarte tânără, e una din acele meserii pentru care vârsta fragedă nu te ajută, în general.

Ce înseamnă acest nou traseu profesional pentru tine?

Am avut un client care, după ce a reușit să rezolve o situație dificilă prin care trecea, mi-a spus “ Simt că am început o viață nouă”.

Așa simt și eu câteodată, că este începutul unei noi vieți pentru mine.

Care au fost cele mai grele momente de când ți-ai făcut cabinetul?

Au existat multe momente dificile, cele mai multe generate de faptul că nu am știut la ce să mă aștept, nu aveam răpunsurile la întrebări importante: câți clienți voi avea, cât va dura până voi găsi clienti, ce trebuie să fac în anumite situații? Începuturile însă sunt rareori ușoare.

Cum reușești să impaci jobul în corporație cu cel de psihoterapeut?

Cu greu! Programul meu este unul strict acum, visez însă la momentul când voi ajunge un psiholog boem, cu mult timp la dispoziție….

În general, ședințele de psihoterapie sunt programate seara, și mărturisesc că merg cu mare plăcere la cabinet, chiar și după o zi plină. Apoi, psihologia organizațională a fost prima mea dragoste, iar prima dragoste nu se poate uita.  E o expertiză pe care nu mulți o au în România, și fără ea în cabinetul meu nu s-ar afla azi atâția oameni care muncesc în corporații și apelează la suportul meu ca psihoterapeut.