Secțiune susținută de

Jumătate dintre angajații din București au continuat să lucreze preponderent de acasă și după ridicarea stării de urgență

Portal HR \ Actual \ Jumătate dintre angajații din București au continuat să lucreze preponderent de acasă și după ridicarea stării de urgență

Jumătate dintre angajații care își desfășoară în mod obișnuit activitatea în clădiri de birouri au continuat să lucreze preponderent de acasă și după ridicarea stării de urgență, în ciuda faptului că, pe perioada verii, majoritatea companiilor au început să își readucă parțial sau prin rotație personalul în spațiile de birouri, așa cum reiese dintr-un studiu realizat de Cushman & Wakefield Echinox cu privire la metodele de lucru ale angajaților din România pe perioada pandemiei Covid-19.

Astfel, dacă în perioada stării de urgență (Martie – Mai 2020) 83% dintre angajați au lucrat de acasă, numărul acestora a scăzut la 50% în timpul stării de alertă (Iunie – Septembrie 2020), în condițiile în care 22% dintre angajați și-au reluat integral activitatea de la birou, iar 28% au practicat un mix între muncă de la birou și cea de acasă, potrivit unui studiu realizat în perioada 28 septembrie – 8 octombrie pe un eșantion de 205 angajați.

Cea mai mare parte a angajaților au reușit să se adapteze noilor condiții de lucru, ținând cont că munca de acasă era un concept mai puțin răspândit pe piața locală, iar revenirea la birou s-a făcut în condiții speciale, cu respectarea unor norme de securitate medicală și distanțare fizică. Astfel, 83% dintre angajați au avut o experiență cel puțin bună atât în ceea ce privește munca de acasă, cât și munca de la birou după revenirea din starea de alertă, ceilalți găsind această perioadă nesatisfăcătoare sau chiar demoralizantă din punct de vedere profesional.

Timpul salvat în trafic rămâne principalul avantaj al muncii de acasă, beneficiu apreciat de 83% dintre angajați, următoarele aspecte favorabile fiind legate de o libertate suplimentară în gestionarea orelor de lucru (56%) și realizarea de economii (52%). În contrapondere, 76% dintre angajați resimt lipsa socializării directe cu colegii, aproape jumătate (48%) au dificultăți în delimitarea timpului personal de cel profesional, iar 39% nu au un spațiu potrivit pentru desfășurarea muncii de acasă. Mai mult, 32% dintre angajați consideră că relația cu colegii s-a înrăutățit în perioada muncii de acasă, iar 21% au dificultăți în gestionarea relației cu clienții, colaboratorii și partenerii.

În acest context, doar 7% dintre angajați și-ar dori să lucreze exclusiv de acasă după depășirea pandemiei, cel mai dorit program fiind un mix de lucru 3 zile la birou și 2 zile de acasă, opțiune aleasă de 26% dintre respondenți.

Pentru ca birourile să îşi crească atractivitatea în rândul angajaților, acestea ar trebui să fie situate mai aproape de casă (59%), să beneficieze de mai multe spații verzi (44%) și să fie mai sigure, având un grad de densitate mai scăzut (39%) și fiind mai bine ventilate (30%). O proximitate mai mare față de mijloacele de transport în comun nu mai reprezintă momentan o prioritate majoră, în condițiile în care acest criteriu este menționat de doar 17% dintre respondenți.

Mădălina Cojocaru, Partner Office Agency, Cushman & Wakefield Echinox: „Observăm în rândul angajaților locali un grad ridicat de adaptabilitate la actualul context în care volatilitatea situației medicale impune un grad ridicat de flexibilitate pe piața muncii. Analizând pe categorii de vârstă, observăm o predilecție a generațiilor tinere, fără copii, de a prefera într-o proporție mai mare munca de acasă, în timp ce în rândul celor peste 40 de ani există o dorință mai mare de a se întoarce la birou. Majoritatea companiilor încă analizează modul în care își vor desfășura activitatea după depășirea pandemiei, dar devine din ce în ce mai evident că vor fi alese soluții hibride care trebuie adaptate fiecărei organizații în parte și în care spațiul de birouri își va păstra un rol central.”

Data articol: octombrie 28, 2020

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam