Mituri despre training
La nivel teoretic, chiar și un începător în ale resurselor umane este conștient de faptul că training-ul este esențial pentru performanța individuală și organizațională, pentru motivație, retenție, implicare etc. Practic, modul în care se elaborează un plan de training, se implementează și se urmăresc rezultatele programelor de training rămâne pentru multe organizații un proces cu „găuri negre”, bifat ca multe altele pentru a nu lăsa loc de discuții.
Infograficul pe care vi-l recomandăm azi atrage atenția, simplu și la obiect, asupra modului greșit în care privim training-ul, de unde eșecurile/erorile/ineficiența programelor implementate. Iată câteva din ideile asupra cărora credem că merită să ne oprim:
1. Training-ul și Dezvoltarea sunt unul și același lucru.
Vorbim aici despre o confuzie frecventă care se propagă până la nivel de strategie organizațională. În realitate, training-ul este un proces sistematic care are în vedere joburi, cunoștințe, atitudini și abilități prezente, în vreme ce dezvoltarea vizează joburi, cunoștințe, atitudini și abilități viitoare/dezirabile în viitor.
2. Training-ul schimbă lucrurile în bine
Nu neapărat și nu întotdeauna, din păcate. În SUA, statisticile arată că, după 2 săptămâni de la training, nivelul tipic de retenție este de 2%. Soluția e de căutat în procesele de dezvoltare axate pe obiective clare și care se bazează pe repetiții periodice, în cazul cărora nivelul de cunoștințe reținute și aplicate este de 62% pe o durată chiar mai mare de 15 ani.
3. E ușor să pui la punct un program de învățare.
Nimic mai eronat. În medie, timpul necesar dezvoltării unei ore de training eficient poate varia de la 34 de ore pentru training-ul în clasă, la 33 de ore pentru conversia de la Power Point la un program e-learning, 220 ore pentru un program standard e-learning (care include interactivitate, material video si audio), 750 ore pentru simulări create de la zero etc.
4. Contează doar ce se întâmplă în timpul training-ului.
În realitate ce se întâmplă înainte și după training este cel puțin la fel de important și ne referim aici la analiza nevoilor de training, a climatului de învățare, la înțelegerea caracteristicilor individuale ale participanților etc.
Descoperiți și restul miturilor despre training aici.
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam