Mulțumesc

De ce oare unii oameni găsesc cu greu acest cuvânt în vocabularul personal? Este un cuvânt magic, deschide uși și inimi, produce plăcere și… nu costă nimic. Cu toate acestea, cunosc oameni pe care pronunțarea acestui cuvânt pare să-i doară. Atunci când asemenea oameni conduc alți oameni, efectul este dezastruos.

A mulțumi cuiva înseamnă a recunoaște valoarea unui gest, a unui cuvânt, a unei munci depuse. De ce o asemenea recunoaștere ar fi dificilă? Poate pentru că a mulțumi înseamnă a admite că un altul a făcut un gest notabil? Și poate că este greu pentru unii să admită că altcineva în afară de ei înșiși poate face așa ceva? Sau poate pentru că a mulțumi înseamnă a spune cuiva că ți-a oferit ceva ce nu aveai, care ți-a făcut placere – și unora asta li s-ar putea părea un semn de slăbiciune? Poate pentru că “mulțumesc” produce plăcere și unii oameni nu doresc (sau nu pot) să producă plăcere altora? Sau poate pentru că pur și simplu unii oameni nu au învățat valoarea acestui cuvânt; au crescut în familii în care nimeni nu mulțumea nimănui?

Nu cred că un om care nu știe să mulțumească poate fi un bun leader. A fi capabil să recunoști valoarea gesturilor celuilalt, a nu experimenta o greutate în a simți și exprima gratitudine este semn de putere, nicidecum de slăbiciune. “Mulțumesc” unește, atenuează asperități, produce armonie. “Mulțumesc” este un mod de exprimare a emoțiilor; oamenii capabili să exprime în mod liber și nestânjenit emoții sunt oameni puternici. Vorbim mult despre recunoașterea performanței în organizații: “mulțumesc” este poate cel mai eficient mod din punct de vedere al costurilor prin care aceste lucru poate fi făcut!

Încercați să investigați capacitatea de a exprima gratitudine a candidaților pentru un post de leadership. S-ar putea să fie extrem de util.