Secțiune susținută de

Nu trebuie să fie nebunie la birou

Portal HR \ HR Pedia \ Nu trebuie să fie nebunie la birou

Acesta este titlul (cât se poate de sugestiv) al uneia dintre cele mai recente apariții editoriale de la Publica. Cartea se adresează tuturor celor pentru care săptămâna de muncă are 80 de ore, au mereu programul încărcat și trebuie să participe la ședințe care nu par să se mai termine, nu reușsesc niciodată să răspundă la timp la toate mesajele din Inbox și se luptă zilnic cu termene-limită nerealiste.

Mai multe informații despre carte:

Orele prelungite de lucru, volumul excesiv de muncă şi privarea de somn au devenit motive de mândrie pentru profesioniştii moderni. Însă aceste realităţi ar trebui să fie embleme ale prostiei, susţin autorii. Din nefericire, această problemă nu afectează doar marile organizaţii – indivizii, antreprenorii şi soloprenorii se epuizează exact în acelaşi fel. Soluţia pentru o productivitate mai mare nu stă în mai multe ore de lucru, ci în mai puţină risipă şi mai puţine lucruri care distrag atenţia şi provoacă stres cronic.

A sosit momentul să nu mai sărbătorim „Nebunia“ şi să începem să sărbătorim „Calmul“. Fried şi Heinemeier Hansson au dovada cu care să-şi susţină ideile. De la începutul companiei Basecamp, din urmă cu 20 de ani, autorii au făcut din „Calm“ piatra de temelie a culturii din firma lor. Nu trebuie să fie nebunie la birou este destinată să devină ghidul de management al noii generaţii şi reprezintă o selecţie practică şi plină de inspiraţie a cunoştinţelor şi experienţelor lor. E o carte care îţi prezintă ce au făcut ei – şi modul în care orice manager sau director executiv din orice industrie şi orice dimensiune a companiei o poate face la rândul său.

În REWORK, Jason Fried şi David Heinemeier Hansson au prezentat un nou mod de a lucra eficient. În cartea de faţă, ei îşi consolidează mesajul cu o strategie îndrăzneaţă, iconoclastă, ce vizează crearea culturii ideale într-o companie – ceea ce ei numesc „compania calmă“. Abordarea lor atacă direct haosul, anxietatea şi stresul care sunt prezente în milioane de birouri şi care afectează miliarde de angajaţi în fiecare zi.

Ce înseamnă o companie calmă:

  • Zile de lucru de 8 ore
  • Săptămâni de lucru de 40 de ore
  • Mult timp liber
  • Zile cu ritm de lucru confortabil
  • Fără muncă în weekend
  • Şedinţe rare
  • Fără grabă
  • Termene-limită realiste
  • Fără reacţii pripite
  • Timp de reflecţie
  • Somn excelent noaptea
  • Autonomie generoasă
  • Lucru de oriunde

 

Despre autori:

JASON FRIED este cofondatorul şi directorul executiv al Basecamp. A pornit compania în 1999 și o conduce de atunci. A scris Getting RealREWORK și REMOTE împreună cu David Heinemeier Hansson. Când vine vorba despre afaceri, consideră că lucrurile sunt simple până le complici tu. Și când vine vorba despre viață, cu toții încercăm să ne lămurim pe parcurs.

DAVID HEINEMEIER HANSSON este cofondatorul Basecamp și coautorul REWORK și REMOTE, bestselleruri New York Times. Este și creatorul Ruby on Rails, un toolkit care a fost folosit pentru a lansa și a menține Twitter, Shopify, GitHub, Airbnb, Square și peste un milion de alte aplicații. Originar din Danemarca, s-a mutat la Chicago în 2005 și acum își împarte timpul între SUA și Spania, împreună cu soția sa și cei doi băieți. În timpul liber, îi place să urmărească competițiile internaționale de mașini de curse care ajung la 320 de kilometrei pe oră, să facă poze-clișeu cu apusuri și copii și să sporovăiască mult prea mult pe Twitter.

Citește un fragment și comandă cartea aici.

Data articol: octombrie 7, 2019

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam