Oameni dominați de Ego (partea a doua)

Ce face omul-dominat-de-Ego la locul de muncă

În general, oamenii muncesc pentru a atinge un obiectiv care este important pentru ei – chiar dacă acest obiectiv nu este altceva decât salariul lunar. Ei măsoară atent ce resurse (timp, efort, energie) trebuie să “pună la bătaie” pentru a atinge obiectivul dorit și au grijă ca aceste investiții să nu fie într-atât de împovărătoare încât să-i lipsească de timpul și liniștea de care au nevoie pentru a-și trăi viața privată și a se bucura de familiile, prietenii și pasiunile lor.

Omul-dominat-de-Ego își dorește să câștige putere, autoritate, adulație, notorietate absolută (măcar) în domeniul său, cu orice preț. Lipsit de empatie fiind, și cu o capacitate redusă de a înțelege comportamentele altora – el nu-și poate explica foarte clar cum de ajung oamenii să se realizeze. El crede că succesul este ceva arbitrar, că este doar o chestiune de construire a unei imagini de succes, că totul  este să cunoști “pe cine trebuie” sau să fii “acolo unde trebuie, la momentul potrivit”. Astfel, omul-dominat-de-Ego încearcă permanent să se alăture celor care au deja ceea ce își dorește el sau celor care fac parte dintr-o categorie socială sau profesională sau au alte “instrumente” (charismă, cunoștințe, abilități etc) care îl pot ajuta să-și realizeze visul.

Între timp, omul-dominat-de-ego “muncește foarte mult”. Am folosit ghilimelele, deoarece acești oameni sunt capabili să investească o cantitate imensă de efort pentru a obține rezultate nesemnificative. Din pricina lipsei de empatie, nu reușește să înțeleagă de ce unele activități sunt valorizate mai mult decât altele, sau de ce unele opinii au mai multă greutate decât altele. El știe că pentru a avea succes trebuie să muncească și că lenea nu e bună. Așa că se ține ocupat, fără să fie atent la ce face și fără să reușească să estimeze corect raportul cost/ eficiență al activităților sale. Pe de altă parte, tinde să aleagă “calea cea mai ușoară” în ceea ce întreprinde, astfel încât, deși e permanent ocupat, poate atinge performanța de a fi workaholic și foarte leneș în același timp! Efort maxim, cu rezultate minime.

Omul-dominat-de-Ego maăsoară valoarea muncii sale prin cantitatea de timp alocată sarcinilor și nu neapărat în funcție de calitatea rezultatului obținut. Lipsa empatiei îl împiedică să identifice corect ce anume așteaptă alții de la el și de ce. Astfel, este nevoit să consume foarte multă energie, ca un țintaș care trage legat la ochi: uneori va nimeri și ținta. Dar asta numai după multe încercări nereușite. Un om-dominat-de-Ego îți poate spune câte scrisori a trimis și câți centimetri avea fiecare scrisoare (mulți centimetri = muncă multă. În viziunea sa, muncă multă = succes). El cunoaște bine prețul eforturilor, dar are probleme în a identifica valoarea acestora.

Uneori, ai senzația că se ține ocupat pentru a se sustrage introspecției și propriilor emoții sau pentru a fi în mod “legitim” indisponibil emoțiilor celor din jur. Este ocupat, deci nu trebuie să explice de ce nu poate asculta, empatiza, înțelege, întreține relații armonioase cu alții.

Cu trecerea timpului, omul-dominat-de-Ego poate să creeze un mediu de lucru toxic pentru ceilalți: se va înconjura de oameni-care-nu-pot-spune-nu. Dacă deține o poziție suficient de înaltă în organizație, îi va numi pe aceștia în poziții-cheie. Dacă nu are suficientă putere pentru a face asta, le va face viața atât de mizerabilă celor care nu “joacă” după regulile sale, încât în final va obține efectul dorit. Omul-dominat-de-Ego și omul-care-nu-poate-spune-nu se atrag ca niște magneți și în general nu-și recunosc reciproc “erorile” de gândire și comportament. Dimpotrivă, aceste “erori” se completează și potențează reciproc și astfel cresc în intensitate și se perenizează.

Omul-dominat-de-Ego poate “intoxica” un mediu de lucru, căci încearcă să-și construiască o poziție de putere și control asupra subalternilor dominându-i prin intermediul unei combinații de amenințări și comportamente manipulative. Se “joacă de-a bunii” până când se simte amenințat, moment în care se transformă și “pedepsește” cu intransigență, folosind etichetarea, dezinformarea, hărțuirea, tonul răstit sau “tratamentul tăcerii”. Ceea ce însă trebuie înțeles este că, procedând așa, omul-dominat-de-ego nu atacă, ci se apără. Își apără Ego-ul – bunul său cel mai de preț.

Omul-dominat-de-Ego reușește să modifice percepția despre lume și viață a celor din imediata lui apropiere. Le oferă propria lui percepție în cantități atât de masive, încât aceștia ajung să adopte această percepție. Omul-dominat-de-Ego stăpânește cu măiestrie tehnica fabricării “dușmanului comun”  pe care o folosește până când echipa sa va deveni o “armată” trup și suflet solidară cu leader-ul ei în lupta împotriva unei alte echipe, a unui alt departament sau organizații. Generează cu mare ușurință “efectul de siloz” (silo effect) – producând astfel mari pagube organizației, cooperării interdepartamentale sau ideii de competiție etică.

„Nu există adevăr. Există numai percepție.” (Gustave Flaubert)

Foarte sensibil atunci când este criticat, omul-dominat-de-Ego este în schimb extrem de intransigent cu ceilalți. Tolerează cu mare greutate să fie contrazis, iar comportamentele dominate de emoțional ale altora  i se par lipsite de glorie și dovadă de slăbiciune. Dacă îi spui unui astfel de om “comportamentul tău m-a ranit, te rog nu-l mai repeta”, poți fi aproape sigur că va repeta acel comportament – întărindu-și astfel convingerea că pe bună dreptate te-a tratat în felul acela. “Eu nu sunt responsabil pentru felul în care te tratez: ceea ce faci tu mă împinge la asta” sau “Sunt o persoană buna, deci nu pot face rău nimănui. Drept urmare mă minți/ exagerezi când spui că te-am rănit și eu nu tolerez așa ceva” – cam așa gândește.  Uneori, alege să nu repete comportamentul și se retrage magnanim, “obligându-te” astfel să “simți durerea absenței sale” și să “înveți lecția” de a te abține pe viitor de la asemenea greșeli dacă îți mai dorești să ai parte de atenția sa.

Șansele ca omul-dominat-de-Ego să schimbe ceva în felul său de a acționa sunt mici: niciun om nu muncește la propria schimbare dacă nu simte ca are nevoie de asta. Omul-dominat-de-Ego simte că este special – neînțeles, dar special. El nu dorește să se schimbe – dorește ca tot restul lumii să se schimbe.

Cu toate acestea, omul-dominat-de-Ego  nu este o persoană rea. În ciuda aparențelor, nu are intenția de a face rău cuiva. El nu știe să înțeleagă și să exprime emoții. Lumea din jurul lui “vorbește” o limbă necunoscută lui: limba emoțiilor. Pe de altă parte, își dorește cu ardoare să fie “cineva” în lumea asta, și atunci încearcă să o transforme în ceva ce el poate înțelege, și pentru asta se folosește de forță, manipulare și control. Desigur, ar fi mai potrivit să încerce să învețe limba aceasta necunoscută. Mai potrivit dar cu mult mai greu. Neînțelegând emoțiile, i se par amenințătoare. Omul-care-nu-poate-spune-nu  este printre puținii care (datorită propriilor sale probleme) poate accepta (măcar pentru o vreme) să suporte jocul omului-dominat-de-Ego , devenindu-i un fel de Sancho Panza…