Hot Now

Obiective și rezultate cheie – Tu știi cum să măsori ce contează?

31 10 2019, Portal HR , Comenteaza, 286 afisari

Dacă nu, atunci noua apariție de la Publica este exact ce îți trebuie. Pentru cei care sunt deja preocupați de obiective (individuale, de chipă sau corporatiste) și rezultate cheie, lectura se poate dovedi atât inspirațională, cât și utilă.

Iată, pe scurt, despre ce e vorba:

În toamna anului 1999, John Doerr s-a întâlnit cu fondatorii unui startup cărora tocmai le dăduse 12,5 milioane de dolari, cea mai mare investiție din cariera sa. Larry Page și Sergey Brin aveau o uimitoare forță tehnologică și antreprenorială și ambiții foarte înalte, dar le lipsea un plan de afaceri. Pentru ca Google să schimbe lumea (sau chiar să supraviețuiască), Page și Brin au fost nevoiți să învețe cum să facă alegeri dificile legate de priorități și, totodată, să-și mențină echipa pe calea cea bună, cum să renunțe la strategiile defectuoase, cum să reducă pierderile și cum să încerce rapid altceva. Totul prin intermediul unor informații recente și relevante, care să-i ajute să măsoare ce contează.

Doerr le-a prezentat un sistem de stabilire și atingere a unor scopuri îndrăznețe, denumit OKR – Objectives and Key-Results – Obiective și Rezultate-Cheie. Aflase de acesta în anii 1970, ca inginer la Intel, cea mai bine administrată companie pe care o văzuse vreodată, sub conducerea lui Andy Grove („cel mai mare manager al tuturor timpurilor”). Mai târziu, ca investitor, Doerr a făcut cunoscută invenția lui Grove la peste 50 de companii și, acolo unde a fost folosită cu exactitate, a funcționat.

În acest sistem, obiectivele definesc scopuri prioritare, iar rezultatele-cheie reprezintă modul în care pot fi atinse acestea prin acțiuni specifice, măsurabile, într-un interval de timp stabilit. Beneficiile OKR-urilor sunt profunde: optimizează munca unei organizații, ajută la coordonarea și concentrarea eforturilor, mențin echipa pe calea cea bună şi leagă între ele obiectivele diferitelor departamente pentru a unifica și întări întreaga companie. Pe tot parcursul acestui proces, OKR-urile sporesc satisfacția la locul de muncă și lărgesc experiența celor implicați.

În Măsoară ce contează, autorul prezintă nenumărate exemple, împărtășite de persoane ca Bono sau Bill Gates, pentru a demonstra dinamismul, concentrarea și creșterea explozivă generate de OKR-uri. Această carte va ajuta o nouă generație de lideri să capteze aceeași magie.

Ce spun cei care au citit-o:

Măsoară ce contează merită să fie citită de orice persoană interesată de performanță, din orice domeniu de activitate. John Doerr face din Andy Grove un mentor pentru noi toți. Dacă fiecare echipă, lider și individ aplică OKR-urile cu rigoare și imaginație, toate sectoarele societății ar putea fi martore la o creștere exponențială a productivității și inovației. — Jim Collins, autorul cărţii Excelenţa în afaceri

Recomand cartea lui John Doerr tuturor celor care vor să devină manageri mai buni. — Bill Gates

John Doerr ajută companiile să devină mai eficiente și să capete claritate în tot ceea ce fac. Reușește să prezinte esența a zeci de ani de practică într-un mod simplu, clar, interesant și captivant. O consider lectură obligatorie pentru orice persoană pasionată de business. — Marius Ștefan, CEO Autonom

Citește un fragment și comandă cartea aici.

Adauga comentariu

Cele mai noi

În România și în lume se trece printr-o perioadă fără precedent, primind o lecție pentru care nu avem prea mult exercițiu: solidaritatea. Este important ca acum să înțelegem și să reflectăm la lucrurile mici care pot face diferența și care pot aduce o îmbunătățire atât țării, cât și întregii planete.  Din 2015, Națiunile Unite ne […]

Detalii

Revista CARIERE împreună cu EY organizează vineri 3 aprilie, de la ora 11:30 până la 12:30, primul webinar online din seria “Bright Talks in Difficult Times” în cadrul căruia alături de invitați se va discuta despre cele mai bune practici de securizare a angajaților aplicate de către angajatori în situația actuală. Acest webinar face parte […]

Detalii

În pandemie, munca la domiciliu nu mai este un moft ci o opțiune viabilă pentru majoritatea companiilor. Pentru că știm că, oricât de mult ne-ar ajuta tehnologia să ne reinventăm modul de a munci, în realitate lucrurile sunt mult mai dificile decât par la prima vedere, vă recomandăm azi o lectură utilă de la Editura […]

Detalii

Pandemia actuală are un impact asupra economiei la nivel global, iar domeniul construcțiilor nu constituie o excepție. Potrivit unui studiu demarat de IBC Focus, lider de piață în monitorizarea șantierelor din România, pe un eșantion de peste 300 de companii active în domeniu, 31% dintre respondenți estimează că în perioada următoare va crește rata șomajului. […]

Detalii
Newsletter-ul Portal Hr

Rămâi conectat la ultimele tendințe în HR

Abonează-te la newsletter