Sunt puțini cei care trec prin ceea ce vesticii numesc „vârsta de mijloc” fără să ajungă să își pună întrebări serioase despre alegerile pe care le-au făcut în viața profesională sau personală, despre greșelile pe care le-ar fi putut evita. Sunt puțini cei care ajung la finalul carierei fără regrete, mai mult sau mai puțin conștientizate, mai mult sau mai puțin acceptate.
Pe principiul că e bine să știm din vreme ce ar putea să ne aștepte pe drumul sinuos al evoluției profesionale, vă propunem azi un exercițiu de introspecție care necesită doze mari de sinceritate nu față de alții ci față de noi înșine. Provocarea este de a ne proiecta în viitor și de a anticipa de pe acum care ar putea fi bagajul de regrete pe care vom ajunge să îl tragem după noi la momentele de cotitură din viața profesională.
Pentru a favoriza introspecția, vă propunem să parcurgeți înainte articolul pe această temă de Kathy Caprino. Bazându-se pe experiența sa în consiliere de carieră și coaching, autoarea enumeră cele 5 regrete pe care le au majoritatea profesioniștilor aflați în criză de identitate profesională (și nu numai). Despre multe din acestea am vorbit și noi pe PortalHR, dar credem că este util să reluăm măcar ideile care ne-au dat de gândit.
Ce regretă profesioniștii aflați la „jumătatea” drumului profesional?
Dacă lista aceasta v-a pus pe gânduri, citiți tot articolul pentru a înțelege ce v-ar putea aștepta după următoarea cotitură: The Top 5 Regrets of Midlife Professionals.
După ce citiți, faceți ceva, schimbați ceva ca să nu ajungeți să trăiți cu astfel de regrete.
Alina Botica este fotografă, cu specializare în fotografia de beauty, portret și cea de boudoir, reușind să facă femeile să se simtă bine în pielea lor ca să-și poată exprima feminitatea și printr-un shooting foto profesionist. N-a fost mereu simplu și nu și-a găsit nișa de specializare dintr-o dată, ci a trecut prin mai multe […]
DetaliiÎn perioada 11 – 22 septembrie 2023, a avut loc o nouă ediție a Școlii de Vară HR Club Next Gen. Programul a avut ca scop dezvoltarea profesională și personală a celor 12 participanți, printr-o abordare practică și interactivă. Rezultatul? Formarea unei noi generații de profesioniști HR de elită, care să înțeleagă și să poată […]
Detalii39,4% dintre participanții la cel mai recent sondaj eJobs declară că nu sunt mulțumiți de salariul lor, în timp ce 49,8% spun că este ok, dar s-ar putea și mai bine. Doar 10,7% nu au niciun motiv de nemulțumire din acest punct de vedere. Cu toate acestea, o eventuală renegociere salarială pare a fi o […]
DetaliiŞapte companii de renume din România au intrat în finala competiţiei Top WellBeing Employer, ce premiază implicarea acestora pentru a oferi o stare de bine a angajaților și a comunității în care activează. Arctic SA, BCR, KPMG, Majorel Romania, mindit.io, Phillip Morris Romania și Provident Financial Romania au trecut de semifinala primei ediții a acestei […]
Detalii