Secțiune susținută de

Responsabilul cu protecția datelor

Portal HR \ HR Pedia \ Responsabilul cu protecția datelor

Începând din mai 2018, firmele care se ocupă în principal cu prelucrarea datelor personale, cum ar fi băncile, firmele de securitate, spitalele, clinicile private, farmaciile sau magazinele online, vor fi obligate să aibă un responsabil cu protecția datelor personale („data protection officer” sau DPO). În acest context, este important de știut ce variante vor exista pentru ocuparea acestei funcții și ce persoane vor putea efectiv s-o ocupe.

Obligația firmelor de a desemna un responsabil cu protecția datelor personale este prevăzută în Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR). Acesta se va aplica, începând cu data de 25 mai 2018, direct în toate statele Uniunii Europene (UE), fără ca autoritățile să fie nevoite să-l transpună în legislația României.

Pe scurt, documentul introduce obligația de a avea la companie un DPO, însă doar în cazul societăților care se ocupă în principal cu prelucrarea unor astfel de date. De principiu, vorbim de companii cum sunt băncile, spitalele, clinicile private, farmaciile sau magazinele online, însă nu numai. Deși poate părea probabil ca doar societățile de dimensiuni medii și mari să fie vizate de obligație, aceasta poate apărea și la cele de dimensiuni mici.

Citește tot articolul aici: Responsabilul cu protecția datelor: Ce variante are firma ta pentru a ocupa funcția de DPO

Data articol: martie 26, 2018

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam