Saulo Spaolanse: „Românii trebuie să aibă mai multă încredere în capacitățile lor”

În decembrie anul acesta se vor împlini 3 ani de când Saulo Spaolanse este expat în România. Președintele organizației Schneider Electric în România este brazilian, cu un traseu de carieră în companii internaționale, atât în Brazilia cât și în alte țări de pe glob. Pasiunea pentru oameni care apare menționată în profilul de pe LinkedIn este probabil unul din primele lucruri pe care le observi când stai de vorbă cu el. Dar, abia după ce îl cunoști, descoperi că este unul dintre brazilienii care și-au construit o cariera încă de la o vârstă foarte fragedă, cu perseverență și optimisim, și care au crezut în potențialul de creștere oferit de munca în Brazilia, o țară în care, similar cu România, este mai simplu să ajungi într-o poziție importanta de management la tinerețe, comparativ cu alte țări mai dezvoltate.  De când este în România, Saulo Spaolanse s-a implicat atât în dezvoltarea businessului, cât și în activități surprinzătoare, cum ar fi participarea la Maraton și sponsorizarea Hospice Casa Sperantei. În viața personală, preocuparea sa constantă pentru sport este egalată poate doar de implicarea în cauze umanitare. Cei de la biroul din România au fost la început surprinși de stilul său de management participativ, dar au ajuns după 6-7 luni să aprecieze foarte mult această abordare.

Am stat de vorbă cu Saulo Spaolanse despre venirea în România, despre mediul de business local, despre provocări și despre profesioniștii din România. Ca și în alte ocazii, vorbind cu cineva care vine din altă cultură și are o experiență vastă de lucru în alte țări, ne-am bucurat să înțelegem cum suntem văzuți și ce ar trebui să schimbăm. Ne-am despărțit cel puțin cu un gând: e loc de mai bine și pentru a face loc acestui „bine” trebuie să avem mai multă încredere în noi și în capacitățile noastre.

Ce părere ați avut despre mutarea în România?

În Septembrie 2010, aveam bagajele făcute, mă pregăteam să călărotesc de la Sao Paulo la Paris. Trebuia să particip la un training acolo și aveam de gând să prelungesc călătoria în Europa cu încă 10 zile.  Dar chiar înainte de plecare, managerul meu m-a chemat să vorbim. Mi-a povestit despre o poziție de Country President într-o țară din estul Europei. “Nu putem încă să îți spunem numele țării, dar îți putem oferi câteva informații despre cifra de afaceri. Săptămâna viitoare ar trebui să te întâlnești cu cineva la Paris să vorbiți despre asta.” Știam că mi se pregătește o poziție la nivel internațional și eram curios să aflu mai multe detalii. După cifre, ar fi putut fi oricare din cele 5 țări din zona respectivă. Managerul m-a întrebat: “Pe care o preferi?” Eu i-am spus: “Prefer România”. De ce? Pentru că este o țară latină cu o limbă latină, așa că o sa îmi fie mai ușor să mă adaptez. Știam déjà că București și nu Budapesta este capitala, că este aproape de Marea Neagră, știam și de Hagi și de Comăneci.

Am avut 3 interviuri în paralel cu un training intensiv: unul cu HR-ul, altul cu Managerul Regional și un prânz cu viitorul meu șef. Timp de o săptămână, în timpul vacanței mele, am discutat și ajustat condițiile. Trebuia să fac călătoria de recunoaștere cât mai repede posibil, așa că după vacanță am venit aici să cunosc țara. Cineva mi-a prezentat orașul și m-a dus în Herăstrău. În Decembrie 2010 am venit aici în calitate oficială și am fost prezentat celor din organizație.

Cum au fost primele luni?

Eram foarte obosit când am ajuns, cu diferența de fus orar și tot restul, dar organizația mi-a făcut o primă impresie foarte bună.

Sunt multe aspecte asemănătoare cu Brazilia, oamenii sunt prietenoși, mai ales cu străinii, la fel ca brazilienii.

Ca să vă dați seama la ce mă refer, să vă povestesc despre o experiență pe care am avut-o la aeroport. În Elveția m-am dus la aeroport cu un autobuz, mi-a luat 3 minute să îmi pun bagajele înăuntru. Când am ajuns aici, la aeroport, exact când trebuia să îmi iau bagajul m-au ajutat 2 persoane să îl car până la taxi. Erau pasageri ca și mine, nu oameni care așteptau vreun câștig.

Încă de la început, când încercam să comunic ceva, oamenii erau dispuși să mă ajute și să mă înțeleagă. Sunt prietenoși, conectați, și le place să vorbească și despre alte lucruri nu doar despre muncă, sunt mai deschiși să povestească despre viața lor personală decât în alte țări. Și din punctul acesta de vedere România seamănă mult cu Brazilia.

Traiul aici este mai sigur decât în Brazilia și asta nu e doar părerea mea, ci a tuturor străinilor în ceea ce privește nivelul de siguranță al țării. Mă simt mai în siguranță aici decât în Franța, Spania sau Italia. Chiar și tâlhăriile mici sunt mai frecvente în Europa de vest decât aici.

Cunoșteam români înainte să ajung aici. Președinta companiei din Germania, una din cele 5 femei în poziții de management înalt din companie, este de origine română. Mai sunt, de asemenea, 5 – 6 români în poziții bune în tot grupul.

În Brazilia există 2 categorii de stiluri de leadership.  Avem pe de o parte managerul de treabă – zâmbet larg, abordarea de genul “hai să ne distrăm”, hai să ne bazăm pe rețeaua de contacte, iar pe de altă parte este și stilul tradițional (super eroul, vedeta). Managerii din prima categorie sunt cei dispuși să își asume riscuri, sunt adevărați profesioniști, te poți baza pe ei, au standarde etice înalte după care se ghidează, sunt foarte creativi, au nevoie să îi “simtă” pe cei din jurul lor și le este ușor să facă cunoștință cu alți oameni, să discute cu ei. Acești manageri sunt cei care lasă loc de discuție, îi provoacă pe ceilalți și au un spirit antreprenorial.

În Brazilia, sistemul educațional la nivel de școală generală și liceu este foarte slab, mai slab decât în România. 20% din universități sunt bune (publice & private), la restul se obțin doar diplome și asta foarte ușor. Este o mare lipsă de manageri în Brazilia în clipa de față, economia s-a dezvoltat în ultimii 15 – 20 ani, chiar și în vremuri de criză, sunt multe investiții străine, dar țara nu are capacitatea să își pregătească managerii. Cultura americană exercită o influență mare, există un adevărat cult pentru companiile americane, pentru filmele americane, tot mediul de business este influențat de modelul de gândire american.

În Brazilia nu îți e atât de teamă că îți poți pierde jobul ca în România. Acolo găsești ușor altul, poți chiar alege din mai multe variante. Există o inflație a salariilor la nivelul managementului și al specialiștilor seniori comparabilă cu nivelul compensațiilor managerilor seniori din nordul Europei. Mulți spanioli, italieni și alți profesioniști din vestul Europei vin în Brazilia pentru un salariu și un contract motivant.

Cum este mediul de business aici în comparație cu cel din Brazilia?

În primul rând, Brazilia este diferită de la o zonă la alta, fiecare zonă geografică având nevoie de abordări diferite; aici, în România, situația este relativ uniformizată. Există diferențe mai mari în Brazilia, între orașe, din punct de vedere al infrastructurii, diferențe între cei săraci și cei bogați.

Se poate face business în România. De când am venit eu aici, am dezvoltat business-ul, 2011 a fost un an foarte bun, 2012 a fost bun și 2013 a fost mai bun decât 2012 până acum. Multe lucruri trebuie îmbunătățite. Multinaționalele nu acordă încă suficientă atenție României și asta înseamnă că e loc de creștere, momentul este propice, multe companii abia acum vin în România.

Depindem mult de agricultură, de bugetele locale, sectorul privat este încă unul foarte tânăr (20 – 23 ani), mai e loc de dezvoltare. Oamenii au nevoie de soluții de economisire a energiei și după criză companiile sunt atente la toate costurile, căutând modalități de a-și eficientiza cheltuielile.

Ce oportunități există acum în piață? Care sunt punctele tari și slabe ale oamenilor?

L-am ascultat o dată vorbind pe Dl. Va Groeningen și mi-a plăcut mult ce a spus. România are în continuare nevoie de o strategie pe termen lung. De exemplu, Nepal și-a dorit să fie țara fericirii, Slovenia s-a concentrat pe farmaceutice, Estonia pe zona tehnică, fiecare țară și-a găsit o zonă în care să fie cu adevărat competitivă. Nu poți avea investiții bune în toate zonele, iar ca latini avem tendința să ne ducem în toate direcțiile, fără să ne concentrăm în special pe ceva.

Multe companii își dezvoltă centre de servicii în România deoarece țara este foarte competitivă din punct de vedere al infrastructurii în comunicații, al calității forței de muncă, al cunoașterii limbilor străine. România este mult mai flexibilă și mai deschisă decât orice altă țară în care am lucrat până acum.

Dacă te gândești să dezvolți un business aici, vei găsi oamenii care să te ajute să faci asta. Toți expații pe care îi cunosc iau în calcul posibilitatea de a muta joburi în România, de a deschide aici centre de outsourcing, de achiziții, suport IT, contabilitate etc. În pofida mediului de business dificil, am angajat mai mult de 60 de persoane de când am venit în România, toți pentru poziții noi. În total avem 250 angajați în România și Republica Moldova. România are mulți profesioniști calificați. Pentru joburi similare cu cele din Brazilia, calificările aici sunt la nivel de diplomă de facultate. România trebuie să atragă investiții, din păcate însă reglementările nu susțin investițiile (vezi exemplul energiei solare care în mod evident este o oportunitate ratată).

Care sunt aspectele pe care ar trebui să le îmbunătățească profesioniștii locali?

Există puțini profesioniști ambițioși, câțiva care chiar vor să facă lucrurile altfel, după părerea mea. Mai ales când e vorba de cei tineri, e cu atât mai deranjant când persoana respectivă nu este ambițioasă. Ei au șansa să impresioneze și o ratează. Pentru pozițiile de juniori din organizație aveam altădată mulți candidați, dar în România avem puțini.

De obicei românii evită să își asume riscuri și nu preiau ușor inițiativa; poate e vorba de o moștenire din vremurile comuniste, când oamenii evitau luarea deciziilor.

Mulți români mai percep încă organizația ca pe o mare familie socialistă și sunt șocați să descopere că lucrurile nu stau chiar așa. Se așteaptă ca organizația să se poarte frumos și echitabil cu toți indiferent de performanță și merite. Ei acționează mai degrabă pe principii socialiste decât având în vedere meritocrația. A văzut și persoane dispuse să muncească 15 ore pe zi pentru a compensa lipsa de implicare a unui coleg. Românii nu percep asta ca pe o problemă și asta m-a șocat.

Care sunt punctele forte?

Oamenii învață foarte repede, au abilități foarte bune de execuție (organizare, administrare), au un echilibru bun viteză – precizie, livrează rezultate de calitate.

Exporturile ar putea ajuta țara foarte mult. Mă uit la Slovacia, Polonia și nu văd de ce România ar fi mai puțin competitivă.  Românii trebuie să rezolve cumva situația asta, nu e nevoie de foarte multă creativitate, trebuie doar să imite ceea ce au făcut alte țări. Să luăm, de exemplu, Chile. Brazilienii învață de la ei cum să facă lucrurile, cum să lupte împotriva corupției cu consecvență, cu o populație de 15 milioane de locuitori și fără resurse naturale deosebite.

Românii trebuie să aibă mai multă încredere în capacitățile lor. Cei care reușesc să facă asta ajung foarte departe. De când am venit aici, aproximativ 10 – 15 angajați locali au obținut poziții internaționale bune, fie mutându-se în altă țară, fie rămânând aici dar cu o paletă mai vastă de responsabilități.

Aici am găsit profesioniști extraordinari. Echipa mea este foarte puternică și competentă, cu competențe complementare și o diversitate mare din punct de vedere al sexului, al profilului educațional, nivelului de senioritate și abilităților.

Mă bucur să văd că toate dau rezultate. Schneider Electric Romania este printre performerii de top din Europa în diverse zone, precum satisfacția clienților, nivelul de implicare al angajaților, creștere și inovație. Nu aș ezita să recomand colegilor mei din Europa de vest, America Latină sau Asia să descopere România.