Scrie ceva ca sa stiu cine esti

Din bateria de teste utilizate de angajatori pentru a filtra si evalua aplicantii pentru un post vacant, testele grafologice sunt, probabil, printre cele foarte cunoscute. Nu stim sa existe vreo statistica privind numarul organizatiilor care practica pe plan local aceasta metoda de selectie, dar atat timp cat se mai foloseste cu incredere testul poligraf, suntem convinsi ca interpretarea scrisului candidatului are si ea un loc de cinste.

Despre pericolele absolutizarii rezultatelor unor teste (de orice fel) in recrutare am mai scris, dupa cum am mai discutat si despre relevanta criteriilor pe care le testeaza si despre care pretind ca pot sa dea verdicte, dar citind unul din capitolele cartii 50 de mari mituri ale psihologiei populare de Scott O. Lilienfeld, Steven Jay Lynn, John Ruscio si Barry L. Beyerstein, nu ne-am putut controla impulsul de a-l aduce in discutie.

Este vorba despre capitolul intitulat „Mitul 36: Scrisul de mana dezvaluie trasaturile noastre de personalitate„. Subiectul, graviteaza, dupa cum rezulta si din titlu, in jurul motivatiei de baza a testelor grafologice: capacitatea de a „citi” omul. Se pare insa ca grafologia nu este decat una din practicile pseudostiintifice care se ambitioneaza sa considere ca poate descifra caracterul. Alaturi de ea mai sunt si fiziognomia (interpetarea trasaturilor fetei), chiromantia (citirea in palma), frenologia (interpretarea protuberantelor din cap), omfalomantia (interpretarea trasaturilor ombilicale, metoscopia (intepretarea tiparelor fruntii) etc.

Societatea Internationala de Grafonaliza care, spun autorii, a intrat recent in faliment, se lauda la un moment dat cu peste 10000 de membri, in vreme ce afirmatiile ca din scris se pot deduce comportamente violente, sadice sau chiar se pot identifica viitori criminali au facut deliciul publicului credul timp de cateva secole bune.

Efortul de demontarea a miturilor care inconjoara aceasta pseudo-stiinta se concretizeaza in discutarea a 5 dintre cele mai des intalnite justificari si demonstrarea caracterului lor subred si profund discutabil:

1. Scrierea este o forma de miscare expresiva, deci ar trebui sa reflecte personalitatea noastra. Exista, e adevarat, cercetari care identifica o legatura intre anumite aspecte de temperament si anumite gesturi, dar genul de trasaturi care au de fapt legatura cu miscarile corporale sunt la un nivel mult mai general decat cele foarte particulare cu deductia carora se lauda grafologii. De la o corelatie vaga la un verdict de personalitate, drumul este foarte lung.

2. Scrisul de mana este scrisul creierului. Cu asta autorii sunt de acord in principiu, dar subliniaza in acelasi timp si ca scrisul cu picioarele (efectiv) este asemanator cu scrisul de mana, de unde concluzia ca modul cum scriem este mai degraba o functie a creierului si nu a mainii. Dar faptul ca stilul in care scriem este controlat de creier nu poate sa atraga dupa sine concluzia ca este obligatoriu controlat si de anumite trasaturi de personalitate. Si stranutul si starea de voma tot de creier sunt controlate.

3. Fiecare scriere este unica, tot asa dupa cum si fiecare om este diferit, deci personalitatea reflecta scrierea. Din nou, o eroare de logica. Doar pentru ca doua aspecte legate de fiinta umana sunt unice si diferite de ale altor fiinte, nu rezulta ca una o determina pe cealalta.

4. Politia si tribunalele folosesc grafologia, deci metoda este probabil corecta. In logica, acesta este denumit „argumentul majoritatii”. Dar lumea a crezut la un moment dat cu tarie si in majoritate ca pamantul este plat. Si totusi, pamantul este rotund. Ceea ce se intampla adesea in tribunale este ca se stabileste autenticitatea unor documente scrise de mana, prin comparatie, fara insa sa se traga concluzii despre personalitatea acuzatului.

5. Directorii de resurse umane sunt convinsi de utilitatea testelor grafologice in selectia candidatilor. In realitate, grafologii folosesc si alte informatii din scrisorile de intentie pe care le citesc pentru a trage concluzii si adesea vad, de fapt, doar scrisorile candidatilor de pe lista scurta, deja selectati si evaluati.  Teste elaborate special pentru a determina relevanta grafologiei in selectie au dovedit ca grafologii reusesc doar accidental sa prezica performanta in job, ca sa nu mai vorbim de incapacitatea reala de creionare a personalitatii.

Demonstratia ni s-a parut corecta si la obiect. Asadar, daca este clar dovedit ca testele grafologice nu pot prezice personalitatea sau performanta, de ce mai sunt folosite? Cateva din motive sunt explicate si de autori: pentru ca interpretarile grafologilor suna teribil de stiintific si pentru ca avem tendinta (sub influenta efectului „Barnum”) sa credem ca ne regasim in afirmatii generale pentru ca ne place sa gasim sens si acolo unde el nu exista (pe aici s-ar incadra frumos in discutie si procesele de selectie in care sunt importante zodia candidatului sau grosimea buzei superioare).

Cartea 50 de mari mituri ale psihologiei populare a aparut in 2010 la Editura Trei.