Supra-stima de sine

Am tot vorbit despre problemele pe care lipsa stimei de sine le poate pune; paradoxal, dacă este fragilă, o înaltă stimă de sine poate pune cel puțin la fel de multe probleme. În plus, ne este mai ușor să identificăm la cineva (sau chiar la noi înșine) lipsa de stimă de sine decât ne este să identificăm supra-stima. La o primă vedere, oamenii cu o stimă de sine înaltă (dar fragilă) ne apar “deciși”, “puternici”, “dinamici”. E greu să admiți faptul că aceste caracteristici aparent pozitive,  ascund uneori probleme importante.

De cele mai multe ori, aceste tipuri de persoane sunt identificate prin comentariile pe care cei care au a face cu ele le fac frecvent: “este inteligent(ă)/ decisă/ puternică/ competentă, DAR”: “reușește să intre în conflict cu oricine”, “are darul de a face imposibilă viața celor din jur”, “face ce face și sfârșește prin a declanșa antipatie”, “este o persoană arogantă, ostentativă, tăioasă” etc.  Adeseori, cei vizați de asemenea comentarii preferă să-și explice că sunt victimele invidiei celor din jur, a inferiorității pe care o simt aceștia atunci când se află în interacțiune cu ei, decât să-sș pună problema că “tăria caracterului lor” ar putea fi o problemă.

În realitate, aceste persoane nu se deosebesc prea mult de cele cu joasă stimă de sine. Diferența constă numai în strategiile pe care le aleg pentru a face față unui ego la fel de fragil: încearcă cu orice preț să strălucească, să se impună și să se afirme – eforturile de menținere ale stimei de sine la un nivel ridicat sunt de fapt mecanisme de apărare, încercări de a evita confruntarea directă cu fragilitățile lor, cu indoielile pe care le au despre propria persoană.  Ei se compară permanent cu alții și devin dependenți de “succes” – orice interacțiune este o ocazie de a se compara, de a intra în competiție (competiție concentrată mai mult pe denigrarea celuilalt decât pe scoaterea în evidență a propriilor competențe sau calități) și este vital pentru ei să iasă “învingători”. În absența succesului, se găsesc în mare dificultate și nu găsesc în interior resursele necesare menținerii stimei de sine la un nivel ridicat (spre deosebire de cei care manifestă o înaltă stimă de sine autentică și robustă, construită și menținută cu resurse provenite din interiorul persoanei lor și nu atât de strâns dependentă de confirmările primite din exterior).

De multe ori, aceste persoane își “fabrică” o mască sociala, omițând anumite caracteristici sau preferințe personale sau, dimpotrivă, accentuîndu-le pe altele, astfel încât “personajul” expus lumii să fie ceea ce li se pare a fi “modelul individului de succes”. Obsedați de succes, performanță și recunoaștere, ajung să “modifice” realitatea în așa fel încât să evite cu orice preț confruntarea cu ei înșiși.

Identificarea lor corectă este dificilă: ei știu să mimeze empatia, știu chiar să devină umili și au o uimitoare capacitate de a sesiza și fructifica în folosul lor greșeli ale celor din jur, imaginează strategii și formează coaliții. Când o persoană sau conjunctură nu servește nevoii de confirmare sau afirmare, preferă să amputeze realitatea de persoana sau conjunctura respectivă, decât să pună în chestiune eventualitatea că ar putea face o schimbare la ei înșiși sau că și-ar putea ajusta așteptările.

Asemenea persoane nasc conflicte în jurul lor și în general joacă “jocuri cu sumă nula” : ceea ce altul câștigă este privit ca fiind o pierdere; pe cale de consecință, important pentru ei nu e numai să câștige, ci și să-i împiedice pe alții să câștige. Convingerile și opțiunile le sunt influențate mai curând de ceea ce le poate aduce “succesul” decât de adevăratele preferințe personale sau de valoarea intrinsecă a respectivelor convingeri și opțiuni. Se mândresc cu “intransigența” și din vocabularul lor lipsește adeseori cuvântul “mulțumesc” sau “scuze”; practică răzbunarea din nevoia de a “face dreptate” și privesc iertarea ca pe o intolerabilă slăbiciune. Sunt capabili să mimeze umilința și modestia, pentru a-și atinge scopurile. În cazul în care această strategie nu le oferă câștigul scontat, “modestia” se transformă rapid și violent în furie, resentiment și depresie.

Chiar dacă o vreme reușesc să facă față cerințelor muncii în echipă, cu greu pot să rămână integrați într-o echipă sau organizație pe termen lung. Abili și calculați, grijulii cu imaginea proiectată în exterior, vor ști să exploateze un timp nevoile și așteptările pe care le identifică la cei din jur. Lipsa de autenticitate va deveni însă greu de susținut pe termen lung, în special dacă cei pe care “îi tolerează” sau pentru care “fac concesii” nu răspund cerințelor ego-ului lor imperativ.

CV-ul unei asemenea persoane ne poate arăta schimbări frecvente și/sau încercări repetate sau intenții de carieră pe cont propriu – antreprenoriat, free-lancing. Bineînțeles că nu susțin faptul că asemenea caracteristici ale CV-ului trebuie să ne ducă imediat cu gândul la o personalitate dificilă; interviul și referințele ne pot însă da indicii suplimentare (mai ales că, de cele mai multe ori, un candidat cu tendințe narcisiste este un candidat fermecator, iar “competitivitatea” pe care o clamează ne poate ușor tenta sau induce în eroare).