Secțiune susținută de

Telemunca: Situații în care firmele riscă amendarea

Portal HR \ HR Pedia \ Telemunca: Situații în care firmele riscă amendarea

Amenzi de câte 2.000, 5.000 și 10.000 de lei sunt prevăzute în Legea telemuncii, recent  în vigoare. Munca cu telesalariați va presupune obligații sancționabile pentru angajatori, precum includerea unor anumite clauze contractuale, asigurarea unor echipamente, a instructajului și chiar pentru regimul muncii suplimentare. În loc să vină la birou, telesalariatul poate lucra din altă parte, de acasă, de exemplu, folosindu-se de tehnologie și respectând contractul de muncă adaptat pentru telemuncă, regulile de sănătate și securitate în muncă, regulamentul intern și contractul colectiv de muncă, după caz.

Asta presupune, în linii, mari, acest nou mod de organizare a muncii, reglementat prin Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă, în vigoare de la 5 aprilie 2018.

Reglementarea specifică telemuncii nu e foarte vastă. Cuprinde reguli clare referitoare la înțelegerea dintre telesalariat și angajator, reguli care se completează, desigur, cu celelalte reglementări din domeniul muncii. Pentru aproape fiecare dintre obligațiile impuse angajatorului în Legea telemuncii sunt trasate însă amenzi serioase și stabilite în cuantum fix, iar nu sub forma unor limite de amenzi. În unele cazuri, se pot da amenzi pentru fiecare salariat găsit în neregulă prin raportare la regimul telemuncii, iar cea mai mare astfel de amendă e de câte 10.000 de lei.

Citește tot articolul pe Avocatnet: Telemunca: Situații în care firmele riscă amendarea cu zeci de mii de lei

Data articol: aprilie 10, 2018

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam