Secțiune susținută de

Transparența salarială devine criteriu-cheie în atragerea de candidați

Portal HR \ Featured \ Transparența salarială devine criteriu-cheie în atragerea de candidați
job search 2

Piața muncii din România continuă să evolueze spre un model bazat pe transparență și încredere, iar salariul afișat în anunțul de recrutare devine un diferențiator major. Potrivit datelor platformei eJobs.ro, în primele cinci luni ale anului 2025, 3 din 10 aplicări au fost înregistrate pentru joburi care menționau explicit salariul oferit.

Segmentul tânăr și cel 60+ vor mai multă claritate

Cele mai active categorii de vârstă în această direcție sunt 18–24 de ani și peste 60 de ani, unde ponderea aplicărilor pentru joburi cu salariu vizibil depășește 35%. În schimb, în rândul candidaților din categoriile 35–44 și 45–54 de ani, această pondere scade la 25%, respectiv 26%. Diferențele reflectă și nivelul de flexibilitate sau de nevoi financiare imediate al fiecărui segment.

Newsletter săptămânal · PortalHR

HR fără zgomot.
Doar ce contează.

Analiză, context și direcții strategice din HR și business — selectate de echipa Career Advisor și livrate săptămânal în inbox.

De altfel, anunțurile cu salariul public atrag, în medie, 35 de aplicări, față de doar 22 pentru cele care păstrează confidențială această informație. Cu toate acestea, doar 39% dintre cele peste 100.000 de joburi postate pe eJobs în 2025 au afișat salariul — un procent stabil față de anii anteriori, care variază între 35–40%.

Salariile, încă tabu în zona de specialiști și manageri

Tendința de a publica salariul este dominantă în rândul pozițiilor entry-level sau blue collar, în timp ce joburile pentru specialiști, seniori și manageri rămân, în general, în zona de confidențialitate. Aceasta este o provocare majoră pentru angajatori, care riscă să piardă talente valoroase din cauza lipsei de transparență.

„Angajatorii încă ezită să renunțe la această practică, dar contextul pieței și presiunea candidaților vor accelera adoptarea unor politici mai deschise în următorii ani”, consideră Roxana Drăghici.

Domeniile care conduc prin deschidere

Cele mai transparente industrii în materie de salarizare rămân retailul, serviciile, transportul și logistica, call-center/BPO, turismul, industria alimentară și construcțiile. Potrivit datelor Salario, platforma de benchmark salarial eJobs, mediile nete lunare pentru aceste domenii sunt:

  • Retail – 3.500 lei
  • Servicii – 3.800 lei
  • Transport / Logistică – 5.000 lei
  • Call-center / BPO – 4.000 lei
  • Turism – 4.000 lei
  • Industria alimentară – 4.000 lei
  • Construcții – 5.500 lei

În prezent, pe eJobs.ro sunt disponibile aproximativ 22.000 de locuri de muncă, dintre care 8.300 au salariul afișat — un indicator important pentru departamentele de HR care vor să își eficientizeze eforturile de recrutare.

Data articol: mai 23, 2025

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam