Candidații tăi sunt clienții tăi
Am mai discutat de curând pe PortalHR despre modul în care meseria de recrutor se va transforma din ce în ce mai mult într-una de vânzător. Din momentul în care vor putea fi complet automatizate toate procesele preliminare deciziei de angajare, diferența dintre succes și eșec în recrutare va fi dată de abilitatea recrutorului de a-și „vinde” candidații managerului care urmează să îi coordoneze.
Pe de altă parte, competențele de vânzător se pot dovedi cel puțin la fel de critice atunci când e vorba de relația cu candidații și mai cu seamă cu candidații pasivi, profesioniștii pe care preferăm să îi „ținem aproape” pentru a putea completa rapid pozițiile cheie din organizație, poziții pe care nu ne putem permite să le lăsăm vacante prea mult timp.
Dar înainte de a ajunge la procesul de vânzare directă în relația cu candidații, nicio organizație nu își mai poate permite să sară peste etapa construirii brandului de angajator. În absența unui proces controlat și definit strategic în acest sens, imaginea organizației în piață va fi cea dată de zvonuri, discuții informale și impresiile unor profesioniști care au intrat la un moment dat în contact cu angajați prea puțin conștienți de impactul atitudinii lor asupra brandului de angajator.
Webast-ul la care vă recomandăm să participați săptămâna aceasta pornește de la premisa clară că, dacă o organizație nu își definește brandul, candidații vor face acest lucru în locul ei și e posibil ca rezultatul să nu fie deloc cel dorit.
Participați la webcast pentru a descoperi de ce brandul de angajator trebuie dezvoltat atât la nivel global cât și în plan local, cum trebuie aliniat cu obiectivele organizaționale și care sunt strategiile cu ajutorul cărora angajații pot fi convinși să trăiască și să se comporte în virtutea imaginii pe care organizația dorește să o promoveze în afară.
În plus, veți avea ocazia să descoperiți de la specialiști cum arată un brand de angajator în toate etapele procesului de recrutare și cum construiesc organizațiile un brand suficient de flexibil pentru a putea fi relevant în piețele mici fără să își piardă din forța impactului și consecvență.
Descoperiți mai multe detalii și înscrieți-vă la webcast-ul Your Candidates Are Your Customers: Become an Expert Salesperson.
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam