Facebook in recrutare – studiu de caz
Ne place sau nu, Facebook a incetat sa mai fie un fenomen si a devenit normalitate. Desi utilizarea acestei platforme sociale se face mai degraba in spatiul vietii private (si pentru „imbogatirea” acesteia), sau poate tocmai din acest motiv, multe organizatii internationale au considerat ca este o resursa valoroasa pentru procesele de recrutare si selectie.
Este insa nevoie de o clarificare. Facebook este doar un instrument, o modalitate de comunica actiuni ale organizatiei si de a cumula informatii despre profile potential interesante. Niciunul dintre sustinatorii utilizarii acestei platforme sociale in recrutare nu sugereaza nicaieri ca pe baza informatiilor obtinute se pot lua ca atare decizii de angajare.
Pentru cei cu experienta in recrutare, lucrurile sunt destul de clare. Orice informatie pe care o obtii despre un candidat potential trebuie verificata si calificata. Nu toate informatiile pe care le ai sunt relevante si consistenta unor profile de Facebook sau LinkedIn nu scuza in niciun fel lipsa unui proces bine pus la punct de evaluare.
Daca experienta companiei UPS in utilizarea Facebook ca instrument in recrutare si branding de angajator nu vi se pare suficienta, va sugeram azi inca un studiu de caz despre o companie americana (Home Depot) ale carei eforturi de marketing in recrutare au fost sustinute cu succes de pagina de Facebook dedicata carierei.
Articolul de pe ERE in care este prezentata aceasta experienta ne-a atras atentia in primul rand pentru ca descrie cu amanunte procesul treptat prin care Facebook a ajuns sa fie un instrument valoros in comunicarea brandului de angajator si, implicit, in recrutare. Ne-a confirmat inca o data convingerea ca initiativele de acest gen nu dau rezultate peste noapte si ca, in pofida criticilor si denigrarilor, aceasta platforma sociala poate sa fie mult mai mult decat o modalitate de a afla ce fac ceilalti si de a posta poze.
De la aplicatia de jocuri conceputa special pentru Home Depot, la tabul special pentru comunicarea pozitiilor vacante si la posibilitatea de a o cauta pe cea care ti se potriveste, pana la zona de evenimente care anunta unde se concentreaza efortul in recrutare pe luna in curs, pagina de Facebook Home Depot poate fi utilizata cu succes ca studiu de caz pentru orice initiativa de crestere a nivelului de cunoastere si constientizare a importantei acestei platforme in eforturile de resurse umane.
Citeste tot articolul On Facebook, Home Depot Is an Open Book as It Expands Its Recruitment Branding si descopera si mai multe motive pentru care o strategie de recrutare care nu include Facebook rateaza o resursa valoroasa de marketing in recrutare.
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam