Recrutarea și cultura organizațională – câteva idei și 5 articole recomandate
La ce vă gândiți când auziți sintagma „cultură organizațională”? Nu, nu definiția de dicționar. Ni se pare mai interesant cum se manifestă de fapt cultura organizațională în viața zilnică a unei organizații. Printre multe alte aspecte, ea include și acele credințe (făcute publice sau nu) despre „cum se fac lucrurile pe aici”, despre ce se spune și ce nu, despre persoanele cu care „trebuie să te ai bine”, despre motivele pentru care se stă sau nu peste program, despre… (Continuați voi).
Oricum, din orice parte am vedea acest concept, îl găsim esențial pentru toate procesele de resurse umane. Dacă e să ne gândim numai la recrutare, e suficient să ne amintim de ultimul top performer pe care l-am angajat și de care a trebuit să ne despărțim pe motive de lipsă de performanță. Explicația e probabil de găsit în vorba aceea: „Angajăm candidați pentru competențele lor și ne despărțim pentru atitudine.” Atitudinea ține de cultură… a organizației și a individului. Iar dacă ele nu se potrivesc/rimează, atunci deznodământul este evident.
Pornind de la această realitate, specialiștii (teoreticieni sau practicieni) au făcut diverse încercări de a descoperi cum putem evalua motivația și valorile candidatului pe parcursul procesului de recrutare pentru a ne asigura că se potrivesc cu cele organizaționale. De cealaltă parte a baricadei, recomandările sunt foarte clare: atunci când mergi la un interviu pentru un job, fișa de post este doar o mică parte din informațiile de care ai nevoie pentru a lua o decizie în cunoștință de cauză. Ar fi ideal dacă ai putea să îți dai seama și care este cultura organizației în care urmează să intri și în ce măsură ea este ceva cu care te-ai simți bine sau, cel puțin, ai putea conviețui amiabil.
Să ne gândim deci mai mult la cultură și la efectele ei în procesele de recrutare. Să ne gândim la cultură și la modul cum ea ne afectează la nivel individual. În acest scop, vă recomandăm azi 5 articole despre cultură organizațională din diferite perspective:
1. Articolul „When Coosing a Job, Culture Matters” de pe HBR. Chiar dacă se adresează direct candidatului, îl găsim interesant și pentru evaluator/recrutor. Citindu-l va înțelege poate mai bine la ce ar trebui să se aștepte de la un profesionist pentru care cultura organizațională este esențială în decizia de acceptare a unei oferte.
2. Un alt articol de același autor, de fapt o continuare a celui anterior, „To Investigate Culture, Ask The Right Questions„, care detaliază genul de întrebări/teme de cercetare pe care ar trebui să le ai în vedere dacă vrei să începi să înțelegi cultura unei organizații.
3. Un articol de pe ERE despre cele 6 aspecte care trebuie luate în considerare atunci când cultura este considerată un factor esențial pentru recrutare: „The 6 Parts of Recruiting for Culture„.
4. Articolul „Recruiting in the Fourth Dimension” (această a patra dimensiune este cultura organizațională) care insistă pe o idee esențială: „cultura este CUM facem lucrurile, nu ce facem efectiv”.
5. Articolul lui Wendell Williams, despre potrivirea candidatului cu cultura organizațională: „The Long and Short of Culture Matching„.
Pentru voi cât de importantă este cultura organizațională și cum o evaluați?
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam