Secțiune susținută de

Angajații cu inițiativă

Portal HR \ HR Pedia \ Angajații cu inițiativă

In patria natus non est propheta vocatus. (Nimeni nu este profet în patria lui.).

Îmi place să cred că una din funcţiile importante ale HR-ului este de a introduce, extrage şi redistribui inteligenţa într-o organizaţie. Fără această dimensiune, situaţia ar fi într-un regres continuu. Păstrând în memorie citatul în latină şi scurta introducere, vă propun spre analiză următorul caz.

O absolventă de master în Comunicare şi relaţii publice are un loc de muncă sezonier (chelneriţă) într-o firmă ce administrează un hotel şi un restaurant. După aproape două luni identifică la colegii ei deficienţe  în modul de abordare a clienţilor şi a sarcinilor de lucru. Deşi contractul îi expiră peste 6 săptămâni ea alege să se implice şi să îmbunătăţească situaţia din organizaţie. Concepe un program de training pe chestiuni de comunicare şi relaţionare, pentru bucătari, chelneri şi ospătari. Primeşte acordul şefilor care îşi şi anunţă participarea.

De o importanţă egală cu rezultatul trainingului sunt condiţiile în şi prin care acesta ajunge să se desfăşoare. În primul rând contează deschiderea conducerii organizaţiei în ce priveşte receptarea şi folosirea diverselor talente de care dispune. În al doilea rând, pentru că nimeni nu este profet în patria lui, contează atmosfera creată în echipă atunci când unul din membri ia iniţiative care schimbă obiceiuri şi practici confortabile. În virtutea experienţei profesionale sau a unei bune relaţii cu şefii, angajaţii tind să se perceapă ca fiind proprietari ai spaţiului şi instrumentelor de lucru. Când aceştia nu sunt prezenţi, chiar şi între angajaţii cu aceeaşi funcţie se stabilesc ierarhii. Într-un asemenea cadru, o iniţiativă novatoare a unui angajat începător pare sortită eşecului, afectând relaţiile dintre membrii echipei.

Pornind de la acest exemplu se pot pune câteva întrebări esenţiale:

Există în compania ta un canal precis prin care poţi trimite/primi sugestii, idei, feedback?

Este stimulată nevoia de a îmbunătăţi continuu activitatea la locul de muncă?

Sunt recunoscuţi şi apreciaţi “profeţii” echipelor?

Data articol: iunie 19, 2012

Sunt Cristi Ariton, licenţiat în sociologie, pasionat de HR, social media şi …pantofi. Recunosc sociologiei influenţa asupra manierei de a analiza şi scrie, iar ca om în ansamblu sunt reformat constant de simplitatea creştinismului. Inspiraţia şi curajul de a scrie îmi vin de la oameni, cărţi şi situaţii cotidiene.

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam