Hot Now

BestJobs: Flexibilitatea lucrului de oriunde a accelerat tendința supra-angajării. Doar 44% dintre angajații care și-au luat proiecte sau joburi extra le mai păstrează după revenirea la birou

17 11 2022, Portal HR , Comenteaza, 483 afisari

Ultimii doi ani și jumătate au adus multe schimbări în viața de angajat. Pe lângă flexibilitatea la job, munca de la distanță a creat angajaților și un context favorabil pentru a prelua proiecte sau joburi extra și pentru a-și suplimenta astfel veniturile. Peste 20% dintre cei care au lucrat remote în perioada pandemiei au revenit în prezent la birou, fie complet, fie în format hibrid, potrivit unui sondaj realizat de platforma de recrutare online BestJobs, lucru care le-a afectat posibilitatea de supra-angajare. Dintre cei care au avut în ultimii ani un job sau proiecte în plus, în prezent doar 25% încă le mai păstrează, în timp ce 19% au renunțat la proiecte între timp. Alți 19% au și în prezent un job secundar ce poate fi făcut după programul de la jobul principal, iar 38% și-au păstrat doar jobul principal.

Angajații care își iau un job în paralel cu cel principal sau se implică în proiecte suplimentare, din care obțin venituri în plus, contribuie la crearea tendinței de supra-angajare, tot mai prezentă în special de când munca de la distanță a luat amploare.

„Datele sondajului arată că supra-angajarea forței de muncă a accelerat în timpul pandemiei, întrucât, în contextul muncii de acasă, angajații au putut folosi timpul petrecut pe deplasarea dintre birou și domiciliu pentru a obține un venit în plus, dar și pentru că acest mod de lucru le-a permis să își organizeze sarcinile diferit de cum ar fi făcut-o în colectivul de lucru. În prezent, candidații care au în continuare un program flexibil sau au făcut tranziția permanentă către munca de oriunde caută modalități de suplimentare a veniturilor, dacă timpul le permite. Totuși, pentru a evita riscul de epuizare și conflictul de interese, este recomandat ca aceștia să aleagă un domeniu diferit de cel de bază și să verifice la departamentul de resurse umane dacă există politici care să interzică acest lucru, pentru a nu-și periclita stabilitatea locului de muncă principal”, spune Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs Romania.

Deși motivul principal pentru care aleg să muncească în plus este suplimentarea veniturilor în cazul a 65% dintre respondenți, iar restul de 35% își doresc dezvoltarea aptitudinilor profesionale sau creșterea satisfacției în raport cu munca, aproximativ 70% se tem că două locuri de muncă reduc semnificativ timpul liber. Totodată, printre dezavantaje, respondenții au mai menționat scăderea productivității de la jobul principal și ratarea promovărilor (20%), epuizare psihică (5%) și posibilitatea ca angajatorul principal să afle și acest lucru să ducă la concediere (tot 5%).

„Pe BestJobs, observăm că numărul joburilor în întregime remote a rămas constant anul acesta, în jurul valorii de 10% din total, pe când volumul de joburi hibrid a crescut considerabil, fiind disponibile acum de 5 ori mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut. În prezent, pentru aproape 20% dintre joburile active, candidații pot împărți activitatea între birou și spațiul de lucru preferat. Acest mod de lucru a devenit favorit în rândul candidaților, care își doresc în continuare flexibilitatea muncii de acasă, dar care au descoperit și că pot să își diversifice veniturile găsind oportunități suplimentare astfel”, adaugă Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs Romania.

60% dintre participanții la sondajul BestJobs au spus că au primit oferte direct pentru proiecte extra, în timp ce 30% au căutat pe platformele de recrutare și doar 10% au apelat la rețeaua de cunoștințe. În cazul a peste 63%, angajatorul a știut de proiectele extra/ cele două locuri de muncă. De asemenea, 39% cred că este sustenabil pe termen lung să aibă activități extra pe lângă jobul principal, dacă timpul le permite acest lucru. Această variabilă este înlocuită de volumul de muncă impus în cazul a 25%, în timp ce peste 7% consideră că da, atât timp cât nu le afectează relația cu angajatorul/ ii.  Pe de altă parte, peste 28% consideră că nu este sustenabil, deoarece pe termen lung, dezavantajele cântăresc mai mult.

Cu toate acestea, nu toți angajații își mai permit să își ia proiecte extra sau un job secundar, din cauza volumului de muncă mare, a modului de lucru sau a domeniului de activitate solicitant. Din acest motiv, criteriile la care angajații se gândesc atunci când iau în calcul proiecte extra/ un job secundar sunt: să le crească veniturile suficient cât să merite efortul (aproape 30%), să nu fie nevoie de prezență fizică în ambele locuri (peste 25%), să fie în același domeniu cu pregătirea lor sau cu ce își doresc să dezvolte (peste 25%) și de asemenea să aibă un volum de lucru ușor de gestionat (aproximativ 15%).

Sondajul a fost efectuat în perioada octombrie-noiembrie, pe un eșantion de 1.165 de utilizatori de internet din România.

Adauga comentariu

Cele mai noi
Alina Botica / Portal HR

Alina Botica este fotografă, cu specializare în fotografia de beauty, portret și cea de boudoir, reușind să facă femeile să se simtă bine în pielea lor ca să-și poată exprima feminitatea și printr-un shooting foto profesionist. N-a fost mereu simplu și nu și-a găsit nișa de specializare dintr-o dată, ci a trecut prin mai multe […]

Detalii

În perioada 11 – 22 septembrie 2023, a avut loc o nouă ediție a Școlii de Vară HR Club Next Gen. Programul a avut ca scop dezvoltarea profesională și personală a celor 12 participanți, printr-o abordare practică și interactivă. Rezultatul? Formarea unei noi generații de profesioniști HR de elită, care să înțeleagă și să poată […]

Detalii

39,4% dintre participanții la cel mai recent sondaj eJobs declară că nu sunt mulțumiți de salariul lor, în timp ce 49,8% spun că este ok, dar s-ar putea și mai bine. Doar 10,7% nu au niciun motiv de nemulțumire din acest punct de vedere. Cu toate acestea, o eventuală renegociere salarială pare a fi o […]

Detalii

Şapte companii de renume din România au intrat în finala competiţiei Top WellBeing Employer, ce premiază implicarea acestora pentru a oferi o stare de bine a angajaților și a comunității în care activează. Arctic SA, BCR, KPMG, Majorel Romania, mindit.io, Phillip Morris Romania și Provident Financial Romania au trecut de semifinala primei ediții a acestei […]

Detalii
Newsletter-ul Portal Hr

Rămâi conectat la ultimele tendințe în HR

Abonează-te la newsletter