Secțiune susținută de

Când doi îți spun că ești beat…

Portal HR \ Opinia consultantului \ Când doi îți spun că ești beat…

…ai două variante:

  1. Le explici (vehement) că sunt în eroare.
  2. Te duci să te culci.

Evident, alegerea poate depinde de câteva variabile, cum ar fi: nivelul de încredere pe care îl ai în cei doi (și în general în opinia altora),  cantitatea de alcool băută (sau pe care ești pregătit/ă să admiți că ai băut-o), rezistența personală la băutură etc.

Alegerea cea mai înțeleaptă rămâne însa în orice caz, varianta 2. Chiar și în situația în care suntem absolut siguri că nu am pus nicio picătură de alcool în gură! De ce? Pentru că, înainte de a reacționa vehement, merită să analizăm toate scenariile posibile. Iată câteva variante:

–        Dacă cei doi au presupus că sunt beat/ă, în condițiile în care nu am băut,  înseamnă că ceva din comportamentul meu le-a generat această presupunere. Ce? Poate că merită să aflu și apoi să decid dacă nu cumva vreau să schimb ceva în felul meu de a mă comporta.

–        Dacă cei doi au avut (indiferent din ce cauză), intenția de a mă jigni sau tachina – enunțând o asemenea presupunere, poate că vreau să analizez oportunitatea de a-i mai lăsa sau nu să mai faca parte din cercul meu social.

–        Dacă totuși am bâut, dar “nu chiar atât de mult”, ar fi interesant să mă gândesc mai bine ce înseamnă “mult” și dacă nu cumva am tendința de a evalua greșit ori cantitatea de băutură ingerată, ori rezistența mea la alcool. Se știe doar că trecerea anilor și/ sau oboseala potențează efectele licorilor – o reevaluare a situației din când în când poate fi extrem de utilă.

Lista de posibile scenarii poate probabil continua. Dacă generalizam un pic, ideea este simplă: atunci când primiți un feedback (bun sau rău, este neimportant), luați o pauză scurtă și evaluați-l bine înainte de a reacționa. Este posibil ca lucrurile să nu fie într-atât de rele (sau de bune!) precum par la o prima vedere… 

Data articol: martie 20, 2013

Sunt un om; restul sunt detalii: de 15 ani învăţ să fiu un HR bun, de 16 ani învăţ să fiu o mamă bună, de 45 de ani învăţ tot ce pot învăţa şi sper să nu ma opresc încă 45 de ani de acum înainte! Am urmat tradiţia familiei, devenind biolog; la un moment dat, am realizat că drumul meu profesional trebuie să fie altul şi am pornit în căutarea lui; din fericire, se pare că l-am găsit.

Vezi profilul Linkedin

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam